Târguri au loc mai tot anul. Fiecare sărbătoare este prilej de a se organiza bâlciuri, târguri, iarmaroace, unde oamenii se întâlnesc și fac afaceri. Mai multe stampe și litografii oferă detalii despre lumea care frecventează aceste petreceri: țărani frumos gătiți, plecați la târg doar pentru a-și întâlni semenii, țărănci cu ii de borangic, curioase să vadă mărgelele și cerceii mărgelarilor, scoarțele întinse pe garduri.
Curioșii au ce vedea: cârnații care sfârâie pe jar, putini cu brânză și putineie de unt, coșuri cu ouă, turtă dulce, covrigi și plăcinte, purcei tolăniți în noroi, porumbei, capre obraznice, vaci care rumegă alene în așteptarea unui alt stăpân, fuioare de lână și ciorapi colorați, șorțuri și testemele, cocoși, găini, iepuri și blănițe de iepuri, bragă și salep, nuci și struguri, mături și oale...
La târg se adună pehlivanii, măscăricii, ursarii, păpușarii, scripcarii, cobzarii, înveselind norodul venit să vadă, să asculte, să se bucure, să-și astâmpere curiozitatea. Păpușarii cutreieră târgurile și satele, jucând după cum li se cere, „cu perdea sau fără de perdea”, și deseori ajung și în casele boierești. Tot prin târguri se ridică „dulapuri”, care înalță norodul până la cer, stârnind senzații și emoții puternice. Scrâncioburile sunt parte a distracției populare, nelipsând de la nici un bâlci, de la nici o sărbătoare. Tinerii au o mare plăcere să se hâțâie în aceste leagăne zburătoare, în timp ce un lăutar le cântă de zor.
De mulțimea venită la târg sunt atrași șarlatanii, hoții, babele cu ghiocul, doftorii, moașele, panglicarii, cheflii; târgul este al tuturor, iar vodă trebuie să se asigure că șarlatanii și hoții nu fac victime, „îmbogățindu-se din paguba lor”. De pildă, pentru a ține sub control mulțimea venită la târgul cel mare ținut de Drăgaică, în județul Buzău, care adună „tot alișverișul, nu numai din toată țara asta, ci din toate părțile vecine și din alte locuri mai depărtate”, vodă le cere ispravnicilor locului să trimită prin târg spătărei și zapcii care să ofere protecție și ajutor.
Norodul ar trebui să știe că la târg e pândit de primejdii: „niscaiva furtișaguri sau jafuri de niscai hoți sau borfași sau întâmplări de gâlcevuri”, lucruri „ce se obicinuesc pe la bâlciuri”. Dintr-un raport al Agiei din București, din 12 iunie 1831, aflăm cum borfașii și tâlharii se amestecă în norod, profitând de starea de euforie din târg, pentru a-i lăsa pe unii fără bani, fără haine sau animale aduse la vânzare.
Arghir și Ioniță din Urziceni, județul Ialomița, ajung în București chiar de Târgul Moșilor, în mai 1831, se îmbată, ca să prindă curaj, și încearcă să fure caii pe care niște târgoveți îi lăsaseră în grija cârciumarului cât timp se vânturau ei printre tarabe „să-și târguiască”. La judecată, Ioniță se apără zicând că, beat fiind, nu și-a mai recunoscut calul și s-a agățat de frâiele altor cai, că prea seamănă între ei toți caii ăștia din lume. Sloboziți după câteva zile, Arghir și Ioniță devin o povară pentru oraș, umblând fără căpătâi și dormind „pe sub găurile de supt Dealul Mitropoliei”. Cei doi hoți sunt trimiși sub pază înapoi la Urziceni, să se spele pe cap cei de acolo cu ei. (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
