Unii subiecți nu cunosc faptele, n-au fost implicați și uneori nu cunosc nici măcar personajele aflate în litigiu. Odată la un pahar, într-o cârciumă au auzit discutându-se aprins despre nevasta unui mahalagiu sau despre un bărbat întâlnit de un comesean în peregrinările lui prin lumea musulmană și, dacă se mai povestește cum acela și-a schimbat religia, informația rămâne întipărită în minte fără prea mari eforturi; ea va fi transmisă mai departe cu prima ocazie ca o simplă bârfă cotidiană.
Constandin bărbierul din mahalaua Sfântul Nicolae nu o cunoaște pe Stanca din mahalaua Stelei și nici nu știe ce conflict are aceasta cu soțul ei, dar atunci când a aflat că se culeg mărturii împotriva acestuia din urmă vine și el să povestească ce aflase de la un văr de-al lui. Informația oferită este de un mare laconism. Cu ani în urmă, într-o călătorie la Iași, vărul său îl întâlnise pe acest Mihai din mahalaua Stelei care trecuse la islam. Instanța reține totuși această mărturie.
Bârfa de la cârciumă se transformă și ea în mărturie. Bărbații discută cu patimă despre amor și reputația femeilor, despre disponibilitatea acestora, despre prețul lor. O noapte de amor este redată apoi spre auzul tuturor cu amănunte, pentru că virilitatea face parte dintre valorile lumii masculine. Iordache, fost stegar agiesc, cunoaște o mare parte din bărbații care au trecut prin patul Mărioarei văduva, chiar de la candidații cu pricina.
„Mi-au spus un obraz neguțător că au avut a face păcatul curvii cu mai sus numita, iarăși știu că Tomiță stegar agiescu au avut a face curvie cu mai sus-numita, spunându-mi însuși acest stegar. Și deosebi mi-au mai spus și un căpitan Sideri că au curvit și el cu această numită Maria”. Iată trei bărbați identificați cu precizie datorită indiscreției lor, dar și pentru că o relație sexuală neîmpărtășită celorlalți nu are o prea mare valoare.
Un martor indirect știe însă foarte bine să facă deosebire între ceea ce a aflat de la unul sau altul și ceea ce a constatat personal. „Mi-au spus că are ibovnică pe Mărioara, fata lui Pelin ceauș, zicând că să ține cu dânsa, iar cu ochii mei n-am văzut”, povestește Grigore căpitan la 22 septembrie 1786, în cadrul aceluiași proces.
Societatea românească a secolului al XVIII-lea este încă o societate a oralității care își potolește nevoia de informație culegând-o și prelucrând-o cu intensitate. Trasul cu urechea la discuțiile altora reprezintă un bun prilej de a mai afla câte ceva. „Am auzit gâlceavă și mergând eu aproape de casă am auzit cu urechile zicând popa Niculae cumnată-său că nu-i aduce de mâncare soții lui, adică soru-sii”, povestește un vecin curios care și-a lăsat lucrul pentru a asculta cearta din casa vecină.
Așteptarea îi este răsplătită din plin, căci conflictul dintre cumnați se termină cu pedepsirea soției și a soacrei: „și după ducerea preotului au bătut numitul căpitan și pă soacră-sa și pă nevasta lui”, completează același vecin.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
