Primul care dă jalbă este soțul, Ispas, cizmar din Potlogi, județul Dâmbovița. Dar nici nu se trimite bine ordinul de anchetă că la Mitropolie sosește și plângerea soției, Păuna din Boteni, același județ. Faptele sunt următoarele: sătulă de bătăile și înjurăturile soțului (care au început la trei săptămâni după nuntă), Păuna părăsește domiciliul conjugal și se stabilește în București unde se și mărită.
Ea nu mai are răbdarea necesară să aștepte cartea de despărțire a mitropolitului. Conviețuirea n-a fost deloc ușoară nici pentru unul, nici pentru celălalt, iar soții se acuză reciproc de eșecul mariajului lor. Jalba Păunei descrie o serie de amănunte din viața comună, printre altele ea își acuză soțul că nu s-a bucurat atunci când i-a născut un băiat și că a batjocorit-o atunci când beat a urinat în vaginul ei.
Cele două sate sunt chemate să depună mărturie. Soțul aduce 14 martori, soția numai zece. Din Potlogi se prezintă următorii martori: cinci meșteșugari, trei slujbași, doi preoți, patru a căror meserie nu este precizată, dar la trei dintre ei se precizează că sunt sârbi, probabil și ei mici meșteșugari. Dintre rude nu se află decât Necola boiangiu, nașul de cununie al soților. Observăm așadar o solidaritate profesională, dar și una de sat.
Cei 14 bărbați își prezintă confratele ca „un om bun și milos”, dedicat familiei, muncitor și atent la nevoile soției sale: „s-au dus în țară ca să-și mai câștige oareșce ca să-și facă capital și după ce au trecut o lună după plecarea lui, i-au și trimis dă cheltuială un galben”. În schimb, ea este înfățișată ca o femeie capricioasă care „au fugit la tată-său nedându-i măcar o palmă”, nestatornică, incapabilă să conducă o gospodărie, infidelă. Toate aceste acuzații sunt susținute și semnate și de unul dintre notabilii satului, medelnicerul Ioan Boteanu, ceea ce duce la creșterea credibilității mărturiei.
Femeia are de partea sa opt țărani și doi preoți, Ștefan și Radu, care întăresc mărturia prin semnăturile lor. Mărturia acestora se construiește în jurul faptelor la care au asistat și nu în jurul comportamentelor celor doi. Așa, Ion, fiul lui Petco, vorbește despre bătăile pe care consăteanca le-a primit de la cununie și până la nașterea copilului, când pârâtul „au lăsat-o pe așternut bolnavă și s-au dus”; Matei, fiul lui Ion, a constatat cu ochii lui boala Păunei provocată de soț, atunci când: „am mersu dimineața la el acasă și au îndrăznit de mi-au arătat unde să pișa întru ea și să ridicase bășicile ca prunele pe alocuri”. Ceilalți susțin spusele celor doi fără să intervină prea mult.
Importanța mărturiilor este însă acoperită de cununia ilegitimă săvârșită de femeie. Că a suferit sau nu contează mai puțin, dar „că s-a obrăznicit, a strica cununia cea dupre lege” și „au îndrăznit și la altă cununie duhovnicească”, iată fapte grave care trebuie pedepsite. Într-o primă cercetare, preotul care a săvârșit cununia și protopopul Bucureștiului nu scapă nepedepsiți, căci „au săvârșit cununie fără de lege” și fără să se informeze. Pentru că nu există un motiv de divorț, după Pravilă, mitropolitul decide reîntoarcerea soției în patul conjugal, cel puțin încă un an și anularea celui de-al doilea mariaj.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
