Motive economice și sociale îl îndeamnă să aleagă astfel. Mica proprietate cedată fiicei ca zestre face parte din moșia satului, ea va fi reunită cu cea a ginerelui, dându-i acestuia posibilitatea de a o exploata mai bine. Totodată, relațiile de vecinătate sunt întărite printr-o alianță de rudenie, cele două familii formând împreună o rețea de solidaritate necesară și importantă în derularea existenței cotidiene. Această politică, chiar dacă mai puțin, include și dorința părinților de a cunoaște omul în mâinile căruia își încredințează fiica.
Dacă totuși își alege ca ginere un necunoscut și lucrurile nu merg, tatăl însuși face recurs la putere, afirmând că fiind străin „nu l-a cunoscut de este om bun sau rău”. Dacă alegerea este limitată din cauza numărului mic de familii, țăranii se orientează spre satele din jur, dar niciodată prea departe. Locuitorii satelor din jurul Bucureștiului se îndreaptă spre mahalalele capitalei, iar părțile se întâlnesc fie pe ulițele capitalei în zilele de sărbătoare, fie la cârciumă sau la hanuri, atunci când țăranii vin să-și exprime nemulțumirile la Divan sau la Mitropolie sau atunci când micii artizani coboară în sate pentru a-și procura materia primă sau a-și vinde marfa.
De asemenea, plecarea în ucenicie a tinerilor sau tinerelor, angajați ca servitori în oraș sau ca ucenici pe lângă diverși meșteșugari, creează posibilitatea rămânerii acolo după încheierea unei căsătorii. Micile dregătorii în administrația statului dau posibilitatea tinerilor bărbați să migreze prin țară, acolo unde îi poartă slujba, și să-și găsească aleasa departe de locul de baștină. De exemplu, Costandin Poienaru, mic boier de peste Olt, ajunge cu slujba în curtea boierului Dudescu în satul Dărmănești, județul Prahova, unde o cunoaște pe nepoata popii Cozma din sat cu care se căsătorește.
Locurile de întâlnire sunt diverse: la munca câmpului, Frosina din București îl întâlnește pe Iordache, pe când se afla la Broșteni la culesul frunzei de dud, la claca care se organizează în sat pentru prelucrarea lânii, cum este cea organizată în septembrie 1797 de ginerele lui Rusin Poienaru pentru „prelucrarea unor abale”. Cu această ocazie o serie de flăcăi și fete se adună la locuința acestuia din satul Ulmu, județul Ilfov, inclusiv cumnata venită special din București pentru a-și ajuta sora, dar și pentru că evenimentul este un bun prilej de întâlnire cu ceilalți tineri din comunitate. Aici își va pierde Maria virginitatea într-una din seri, lăsându-se înșelată de băiatul lui Ion cel Mare din sat.
Sărbătorile sunt un bun prilej de a se aduna și a se bucura împreună. În unele comunități se organizează chiar mici petreceri dansante cu muzici de lăutari țigani unde numai tinerii necăsătoriți au dreptul să se prindă în horă. Într-o astfel de adunare este prinsă Anca de către soțul ei, cu cosițele pe spate, cu capul descoperit și prinsă în horă ca „o fată mare”, fără să țină cont că nu mai are dreptul să participe la astfel de petreceri, fiind femeie măritată.
Petrecerile de nuntă sau de logodnă sunt ocazii perfecte pentru întâlnirea tinerilor unei comunități. Astfel, la logodna lui Ioniță bărbierul cu Ilinca, fata unchiașului Chirilă, au participat o serie de flăcăi și fete care au chefuit toată noaptea „cu jocuri și băuturi”. Așadar, alegerea partenerului se poate înscrie, în cazul căsătoriilor exogame, în trei zone geografice: sate limitrofe sau vecine, regiuni apropiate și sate îndepărtate.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
