Printre acești „experți” timpurii se află negustorii, medicii și moașele. Negustorii au importante cunoștințe în domeniul economic, ei știu să prețuiască obiectele dintr-o foaie de zestre sau pot fixa prețul unei bucăți de moșie aflată în litigiu. Starostele de negustori este deseori invocat atunci când un proces presupune împărțirea averii sau restituirea zestrei.
Doctorul devine un expert, invocat pentru a-și spune părerea asupra diferitelor boli sau tratamente urmate, în timp ce împricinații vorbesc în petițiile lor despre moașe, „doftorițe”, babe și remedii populare. Astfel, doctorul Marco a îngrijit-o pe Ruxandra de sifilis, i-a prescris chiar și o dietă pe care femeia a respectat-o cu strictețe, dar cum soțul ei nu a vrut să se supună prescripțiilor medicale, boala revine după fiecare contact sexual.
Gheorghe face referire la doctorul Derviș care a reușit să-l tămăduiască de impotență. Doctorul Ghena din satul Poenari depune mărturie asupra unui bolnav pe care l-a îngrijit. Mărturia sa joacă un rol decisiv în pedepsirea vinovatului pentru că judecătorii au în vedere gravitatea rănilor provocate de acuzat, de perioada necesară bolnavului pentru a-și reveni, de banii plătiți doctorului.
Astfel, doctorul informează că rana diaconului Dragnea fusese foarte gravă, chiar cauzatoare de moarte, că acestuia i-au trebuit trei luni ca să-și revină, iar prețul îngrijirilor s-a ridicat la suma de 52 de taleri. Starostele de negustori și medicii, personaje aflate în imediata apropiere, mai ales în spațiul urban, încep deja să facă parte din peisajul cotidian și să se integreze foarte repede în spațiul juridic.
Soborul își asumă la rândul său efectuarea unei expertize, atunci când aceasta nu presupune cunoștințe sofisticate. Membrii soborului nu sunt specialiști, dar au văzut foarte multe, iar experiența acumulată de-a lungul a zeci de ani îi îndreptățește să „interpreteze” situații ce par mai complicate.
Atunci când Joița Pârșcoveanu cere despărțirea de soțul ei, Gheorghe Jianu, fost mare medelnicer, pe motiv că-i smintit și că ea nu-l mai poate suferi, curtea începe o adevărată dezbatere pe problema smintelii. Jianu e smintit, dar importante sunt cauzele acestei stări. Când s-au căsătorit, cu vreo șapte, opt ani în urmă, nu avea acest fel de boală. Așadar, moartea copiilor, problemele cotidiene l-au adus în acestă situație și, la urma urmei, sminteala are și ea mai multe grade, Jianu se află în stadiul ipohondriei și nu prezintă nici un pericol.
Vecinii au fost și ei consultați cu privire la stările și manifestările bărbatului, și cum ei au dat mărturie că nu sare cu arme sau cu lemne, că nu înjură, curtea nu vede ce supărare ar putea produce cucoanei, că „de câte ori au venit la noi și n-am putut pricepe altă răutate asupra-i decât o delungire de barbă i o zăticnire și o sastiseală (plictiseală) și nu încape pricinuire la acest cuvânt al dumneaei”. Pe scurt, ca soție, cucoana Joița are datoria să-l îngrijească, să-i suporte sastiseala și să i se supună până la moarte.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
