Într-un cuplu, tocmai gesturile și „vorbele” îl lămuresc pe soț asupra legăturii ilicite ce se joacă sub ochii săi. Când își descarcă toată furia asupra ei, trupul soției se transformă într-o probă vie. Rănile vizibile, vânătăile, sângele pot susține acuzațiile făcute în jalbă, iar curtea acceptă astfel de demonstrații: „să văzu jeluitoarea bătută foarte rău, fiind cu vână tare lovită și la un ochi încă puțin au fost de a rămâne oarbă”.
Sau „ci să cunoaște și semnile vinete când au strâns-o dă gât pă soțiia lui” sau „măcar că el zice înaintea noastră că cu o frigare ar fi dat, dar arătându-ne să văzu în spate cu hainele tăiate de cuțit și sângerate care tăieturi să văzu și dă zapcii”. Soborul face deci distincția între răni provocate de cuțit și cele provocate de o frigare de bucătărie. Pentru secolul XXI, ele sunt la fel de periculoase și la fel de blamabile, pentru judecătorii secolului al XVIII-lea însă, cuțitul reprezintă arma periculoasă prin excelență, în timp ce frigarea antrenează răni mai puțin adânci, așadar, mai puțin periculoase.
În ce măsură aceste lucruri influențează decizia? Judecătorii se arată impresionați, își exprimă compasiunea față de femeile bătute, căci ele formează majoritatea, dar continuă să le ceară să se întoarcă în patul conjugal și să se supună. Abia când vecinii mărturisesc că vrăjmășia soțului nu mai cunoaște margini, ei se decid să intevină, dar acordând o despărțire temporară de un an de zile.
În cazul soțului care și-a rănit consoarta cu „frigarea”, teama de a deveni involuntar participant la o crimă îl determină pe mitropolit să acorde o hotărâre imediată. Trebuie totuși să reamintim că este vorba de un proces ce se află sub ochii judecătorilor de vreo trei ani, perioadă în care neînțelegerile s-au tot acumulat fără ca soțul să-și schimbe comportamentul, așa cum se spera. Chiar dacă trupul păstrează urmele violenței fizice, mitropolitul nu decide de la prima înfățișare despărțirea femeii bătute, ci îi cere cu insistență să se supună și să-și asculte soțul, încredințând-o că acesta se va schimba.
Când bărbatul este cel bătut de muiere și-și prezintă rănile, tribunalul, masculin prin excelență, reacționează imediat și cu indignare căutând la Sfânta Pravilă și cititnd cu voce tare unde zice că „muierea ce va vrăjmăși viața bărbatului cu orice mijloc sau va ști pă alții că-i vrăjmășesc viața și nu va spune, desparte-să”.
Așa că Dobre băcanul din mahalaua Golescului obține divorțul mai repede decât ar fi sperat. Capul spart și rănile proaspete îi convind pe clerici că viețuirea cu o femeie afurisită nu este deloc ușoară. În plus, pentru că a îndrăznit să ridice mâna asupra bărbatului, ea trebuie să fie pedepsită cu închiderea la schitul de maici „să-și plângă urma faptelor sale, al doilea să fie spre pildă dă îndreptarea altora”.
Trupul maltratat, trupul bolnav, trupul suferind devin probe, dar importanța lor este judecată în funcție de sexul acuzatului. Trupul feminin, cel mai adesea invocat, trebuie să se afle într-o stare deplorabilă pentru a fi luat în considerație, în timp ce trupul masculin capătă statut de probă îndată ce e vătămat în mod vizibil.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
