Nici nu s-au sfârșit bine Sărbătorile Pascale, că o altă sărbătoare a spiritului, a culturii, a teatrului, a început, aseară, la Teatrul Național din Caracal, prin deschiderea Festivalului de Teatru Ștefan Iordache (dedicat marelui actor Marcel Iureș) aflat la cea de-a XIV-a ediție.
În această ”săptămână luminată” a culturii vor evolua mari nume ale scenei românești cum ar fi Marius Manole, Mirela Oprișor, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț, Mircea Rusu, Emilia Popescu, Carmen Tănase, Horațiu Mălăele, Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Marcel Iureș, etc., toți evoluând în numele, în spiritul și în mirajul celui mai constant și mai longeviv eveniment cultural desfăsurat în Municipiul Caracal și, implicit, în Județul Olt.
Deschiderea festivalului a fost făcută prin alocuțiunea dlui primar Ion Doldurea, care a ținut să mulțumească atât Consiliului Județean Olt și Consiliului Local Caracal, pentru implicarea financiară, cât și tuturor teatrelor din București și a celui din Craiova, pentru toate spectacolele ce urmează să se desfășoare de acum încolo. În sală, alături de sutele de spectatori caracaleni, au fost prezenți, ca invitați, deputați și senatori, un secretar de stat caracalean, un arbitru de fotbal și fostul campion la box, Lucian Bute.
După urările de viață lungă făcute de dl primar festivalului, în liniștea așternută în sală, în lumina difuză de pe scenă, începe spectacolul ”La câțiva oameni distanță de tine”, de Dan Coman, în regia lui Radu Ifrim, cu următoarea distribuție: Marius Manole, Natalia Călin, Flavia Giurgiu, Marius Bodochi, Ștefan Iancu și Mirela Oprișor.
Tema piesei, ”actuală” de 30 de ani încoace, o constituie poveștile, suferințele și destrămarea multor familii de români prin plecarea copiilor ori a părinților în străinătate, în speranța unui trai mai bun. Două astfel de povești propun și joacă actorii enumerați mai sus.
Dincolo de dramatismul, impactul emoțional și problematica fatalmente comună, ambele scene sunt legate și prin faptul că protagoniștii aparțin aceleași zone geografie: Bistrița-Năsăud. Pe de altă parte, în amândouă, pe lângă înfățișarea crudă, dură, necosmetizată a faptelor, sunt multe secvențe de umor, parcă anume inserat ca să sublinieze mai apăsat și să scoată în evidență adevărurile de netăgăduit: copii mutilați sufletește de neînțelegerile familiale (cu frați unul rămas aici, iar altul pribegit, printr-o casătorie formală, în America), dar și aduși până în pragul sinuciderii de destrămarea iminentă a familiei (unul dintre părinți nu se mai întoarce niciodată acasă).
Faptul că piesa scormonește adânc în sufletele, sensibilitatea și conștiința spectatorilor se vede în alternarea situațiilor caând cei prezenți în sală rămân împietriți, cu respirația tăiată, la scenele de dramatism excesiv, respiră și râd larg la momentele umoristice și încheie cu o frenezie eliberatoare însoțită de ovații și aplauze ieșirea la scenă cu reverențe a actorilor.
După spectacol, afară, se comentează, se fac urări de seară bună și promisiuni de reîntâlnire la piesa din seara aceasta. Noaptea se lasă lin, cu miros de pământ reavăn (tocmai plouase), binecuvântând întregul oraș. Și-n spărtura norilor, sus, pe bolta înaltă, începea să se ițească rotund, palid și misterios, steaua care, peste jumătate de an, va arăta, pe traiectoria proorocită de cei trei magi, locul nașterii pruncului Iisus. Dar, până atunci, Hristos a înviat, oameni buni! Bun găsit, Caracal!
