Un nou raport publicat de Forumul Parlamentar European pentru Drepturile Sexuale și Reproductive (EPF), finanțat generos din fonduri UE și susținut de rețele globale precum Open Society și Fundația Gates, trage un semnal de alarmă asupra „extremismului religios” care ar pune în pericol democrația europeană. În realitate, însă, raportul arată mai degrabă panica unei elite birocratice în fața unei reacții populare firești: opoziția părinților, a femeilor și a cetățenilor obișnuiți față de ideologii radicale promovate fără dezbatere publică. În spatele jargonului de tip „anti-gen” și „anti-drepturi” nu se ascunde apărarea democrației, ci frica de dezbatere autentică. Acest articol demontează pas cu pas isteria birocratică și arată cum „extremismul” invocat de raport este, de fapt, doar o etichetă aplicată bunului-simț, scrie European Conservative
Un nou raport al UE încearcă să prezinte opoziția față de agenda progresistă ca fiind apanajul extremiștilor și al unor ciudați religioși. Dar adevărata lor teamă nu sunt fundamentaliștii. Ci oamenii obișnuiți.
Tocmai ai citit un nou raport din complexul ONG-ist al UE, care pretinde că dezvăluie influența tot mai mare a unor grupuri „anti-gen” și „anti-feministe”, ce ar încerca să „distrugă decenii de drepturi sexuale și reproductive greu câștigate în Europa”? Te simți, ca urmare, copleșit de vină, realizând că ai devenit un extremist cu cizme negre și șapcă verde? Dacă da, nu-ți face griji! Iată cinci pași simpli ca să-ți păstrezi luciditatea atunci când tehnocrații de la Bruxelles îți spun că cerul cade și totul e vina ta.
Pasul 1: Verifică dacă ai fost etichetat drept „extremist” doar pentru că ai o opinie normală.
Un semn sigur că ai căzut în dizgrația birocraților UE este faptul că îți folosești creierul. Dacă n-ai citit ultimul lor rezumat de politici și, în schimb, ai ajuns la concluzia - complet rațională - că genul nu este o stare de spirit roz care îți dă dreptul să urmărești femei în vestiare sau să le bați într-un ring de box, atunci probabil că ești un „extremist”.
Asta e concluzia pe care ar trebui s-o tragi din raportul The Next Wave: How Religious Extremism Is Reclaiming Power, un document de 158 de pagini plin de panică, publicat de European Parliamentary Forum for Sexual and Reproductive Rights (EPF). Raportul avertizează asupra unei rețele globale de forțe întunecate care ar încerca să submineze democrația și egalitatea de gen. Sunt invocate organizații, partide politice, ONG-uri și chiar campanii vag afiliate drept dovezi ale unei conspirații extinse și bine finanțate.
Nu-ți plac legile privind auto-identificarea de gen? Ești, se pare, „anti-gen”. Ce înseamnă asta? Dragă cititorule, aparent înseamnă că ești împotriva femeilor, nu împotriva delirului de gen. Crezi că nu e normal ca unor copii să li se predea că genul poate fi ales la fel de ușor ca un unicorn magic și apoi urmat de o viață întreagă de tratamente medicale? Ai ghicit: urăști femeile.
Ce înseamnă, de fapt, „gen”? Ei bine, nu spun. Nici măcar o dată în tot raportul. E prea sacru ca să fie definit. Și tocmai asta e ideea. Sunt termeni de ceață, folosiți nu pentru a clarifica, ci pentru a bloca dezbaterea. Dacă ar fi obligați să spună ce cred cu adevărat – de exemplu despre blocanții pubertății la copii sau despre rescrierea totală a politicilor astfel încât sexul biologic să fie înlocuit cu o „esență de gen” magică – ar ști foarte bine unde s-ar poziționa oamenii. Toată lumea ar înțelege că acele „forțe conspirative” de care pretind că se tem nu sunt altceva decât oameni ca tine și ca mine, care îndrăznesc să creadă că ceva e profund greșit la Bruxelles. Așa că preferă să agite bagheta magică: ești „anti-gen”.
Următoarea lor stratagemă? Să prezinte tot ceea ce ei își doresc drept un „drept”, iar pe oricine nu e de acord să-l stigmatizeze ca fiind „anti-drepturi”. Așadar, dacă îndrăznești să pui sub semnul întrebării absurditățile prezentate în ultimul deceniu drept „progres”, sau crezi că poate ar fi nevoie de un moment de reflecție ori de o dezbatere democratică autentică, ești brusc „anti-drepturi”. Este, de fapt, o mișcare genială. Nimeni nu vrea să fie etichetat ca fiind împotriva drepturilor. E ca și cum ai fi împotriva maternității sau a plăcintei cu mere. Doar că, între timp, ei ar prefera să nu mai spui „mamă”, iar plăcinta cu mere provoacă obezitate, ticălosule.
De aceea evită subiectul identității de gen și se concentrează pe avort și contracepție. Acestea sunt piste false și acoperiri convenabile pentru o agendă impopulară. Știu foarte bine ce fac. Este lecția de bază din manualul Dentons/IGLYO. Încă din 2019, grupul IGLYO - finanțat de UE (care, apropo, a primit milioane din fonduri europene) - a publicat un ghid pentru activiștii transgender, în care îi sfătuia în mod explicit să-și ascundă obiectivele reale în spatele unor cauze populare, precum căsătoria între persoane de același sex, și să evite atenția mass-media lucrând prin canale informale. Cu alte cuvinte, EPF încă se inspiră din strategiile vechilor lor aliați.
Numai că acum nu mai ține. Oamenii văd limpede prin această farsă. Iar vagul în care sunt folosiți termenii „anti-gen” și „anti-drepturi” pe tot parcursul raportului arată cât de disperați sunt.
Dacă „anti-gen” înseamnă să vrei să protejezi copiii de intervenții medicale ireversibile, atunci da, majoritatea oamenilor normali sunt „anti-gen”. Dar cei care scriu astfel de rapoarte sunt adesea aceia care susțin activiștii trans atunci când dau femeile în judecată pentru că nu vor să se dezbrace în fața lor, sau care urlă „bigot!” la adresa oricui îndrăznește să spună că violatorii n-ar trebui cazați în închisori pentru femei. Dacă ar fi citit rapoartele MCC în loc să le facă capturi de ecran doar la copertă, ar fi aflat că genul însemna odinioară drepturile femeilor. Dar datorită acțiunilor lor din umbră, acum înseamnă orice vor ei, iar oricine nu este de acord este etichetat drept o amenințare la adresa democrației.
Ei denigrează eforturile de a proteja drepturile parentale, prezentându-le drept atacuri asupra „drepturilor copilului”. Dar nu îți spun niciodată ce contestă, de fapt, acei părinți: medicalizarea ireversibilă, politicile școlare coercitive, incriminarea oricărei forme de dezacord. În ochii lor, problema sunteți voi, adulții, pentru că sunteți prea bătrâni și prea „bigoți” ca să fiți convinși. Asta se ascunde în spatele pancartei aparent inofensive numite „drepturile copilului”.
Iată varianta corectată și stilistic fluidă a frazei:
„Ție, ca majorității oamenilor, îți pasă de copii și de familie. Uniunea Europeană tratează însă familia cu dispreț: o consideră un loc al violenței, etichetează drept regresive fondurile menite să le ușureze viața și promovează o ideologie care vede autoritatea parentală ca pe o piedică în calea progresului. Tu nu ești extremistul aici. Ei sunt.”
Tie, ca majoritatii oamenilor, îți pasă de copii și îți pasă de familie. UE tratează familia cu dispreț. O consideră un loc al violenței, tratează finanțările care ar putea ușura viața familiilor drept regresive și promovează o ideologie care vede autoritatea parentală ca pe o piedică în calea progresului. Tu nu ești extremistul aici. Ei sunt.
Pasul 2: Întreabă-te dacă tonul este de „analiză sobră” sau „discurs apocaliptic”.„The Next Wave” începe cu un citat de Margaret Atwood, pentru că subtilitatea a murit. Atmosfera seamănă mai mult cu un podcast dramatic decât cu o analiză serioasă: „Ce-ar fi dacă extrema dreaptă ar asalta democrația cu cruciulițe în mână?” Poate fi dramatic și fără răgaz, dar deloc convingător.
Raportul avertizează că apar grupuri dubioase cu o agendă periculoasă: „libertatea religioasă”, „libertatea de exprimare”, „drepturile părinților” și chiar... opoziția față de eutanasie! Vai de mine! Extrema dreaptă vrea să protejeze libertatea de exprimare și să oprească uciderea sponsorizată de stat! Fascismul ne bate la ușă, într-adevăr.
Având în vedere mizele aparent apocaliptice, te-ai aștepta la definiții clare și o minimă nuanțare a politicilor. În schimb, primești scheme de vinovăție prin asociere și denunțuri bazate pe senzații. Tonul este în egală măsură alarmist și auto-satisfăcut. Prezintă opoziția democratică drept ultimul obstacol între democrația liberală și Evul Mediu. Doar că, pentru autorii raportului, democrația pare să însemne absența completă a dezbaterii pe teme esențiale precum avortul, eutanasia sau, aparent (potrivit unei prezentări asociate raportului), „menținerea oamenilor în siguranță.” Pentru niște organizații care par convinse că Hitler se ascunde după colț sub forma unor doamne de la biserică și a unor părinți îngrijorați, totul sună cam... autoritar.
Pasul 3: Ține minte că nu ești un agent sinistru doar pentru că vrei o dezbatere.
Deși cuvântul „democrație” - sau ceva asemănător - apare de aproape 80 de ori în raport, autorii par să aibă puțină considerație pentru ceea ce stă cu adevărat la baza ei: dezbaterea deschisă, democratică și pluralistă. Pentru ei, democrația înseamnă că toți cei care gândesc la fel primesc fonduri europene și ies la latte cu lapte de ovăz (cheltuială deductibilă, evident - e „întâlnire de lucru”). La lansarea raportului, vorbitorii s-au plâns că „exercițiile lor de încadrare” nu fac față mesajelor venite din partea dreptei. Asta e primul indiciu că au pierdut contactul cu realitatea. O persoană rațională încearcă să argumenteze împotriva a ceea ce consideră greșit. Ei caută doar să „reformuleze.” Asta nu e democrație. Asta e propagandă.
Adevărul este că, spre deosebire de tine, ei nu văd rostul unei dezbateri. Ei vor schimbare de valori impusă de sus în jos. De aceea, una dintre marile ironii ale raportului e că avertizează asupra acestor groaznice grupuri de extremă dreapta (ești invitat să citești „fasciști”) care ar promova „crearea de norme alternative.” Și totuși, aceste „norme alternative” reflectă gândirea majorității oamenilor. Iar avertismentul vine din partea unei organizații care trăiește din fonduri europene alocate explicit pentru schimbarea valorilor publicului european.
Ei încearcă să prezinte opoziția ca fiind apanajul extremiștilor și al unor religioși ciudați. Dar adevărata lor frică nu sunt fundamentaliștii. Sunt oamenii obișnuiți: părinți, feministe, persoane care au renuntat la schimbarea de sex. Oameni care au început să spună: „Stați puțin.” De această reacție se tem ei cu adevărat. Și au dreptate să se teamă. Ideologia lor nu a fost niciodată supusă testului unei democrații reale. A pătruns prin granturi și ateliere discrete de „reîncadrare” ideologică. Iar acum că oamenii au înțeles despre ce e vorba de fapt, ripostează. De altfel, chiar la conferința de prezentare a raportului, unii vorbitori au recunoscut involuntar: tot mai mulți oameni pleacă din tabăra lor și se alătură celeilalte. Noutate: asta înseamnă că ați mers prea departe și v-ați înstrăinat propriul electorat.
Pasul 4: Fii atent(ă) la estetica fastuoasă care maschează sărăcia conceptuală.
Nu te simți vinovat(ă) dacă ai căzut în plasă la început. Nu te învinovăți dacă hârtia lucioasă și fontul demn de British Medical Journal te-au făcut să te gândești: „Oare... eu sunt fascistul?” Nu. Mai multă grijă a fost investită în materialele de tipar și în echipa de design decât în conținutul propriu-zis. Când argumentul e șubred, îl împachetezi în lux.
Pasul 5: Ai încredere că tot ce ți se reproșează ție, ei fac deja.
Este unul dintre cele mai vechi trucuri din manual: acuză-ți adversarul exact de ceea ce faci tu. Într-o altă ironie perfectă, The Next Wave transformă această strategie într-un adevărat ritual religios.
Raportul acuză grupurile conservatoare că sunt finanțate de miliardari dubioși și rețele opace de „dark money”, în timp ce autorul său, Neil Datta, conduce o organizație neguvernamentală care înoată în bani de la Fundația Gates, Open Society, UNFPA și alți megadonatori globali. Nu vorbim de inițiative de la firul ierbii. Vorbim chiar despre acei actori transnaționali pe care pretind că îi combat.
Mai mult, ni se spune că presa tradițională a fost „capturată” de „oligarhi de extremă dreaptă.” Sigur. Asta explică de ce toate instituțiile media tradiționale, de la Bruxelles la Berlin, repetă de un deceniu dogma de gen ca niște ticuri involuntare. De fapt, ceea ce vor ei să spună este că, dacă apare chiar și cea mai mică disidență față de „exercițiile lor de încadrare” atent regizate, atunci sigur e vorba de o conspirație sau o preluare ostilă.
Dar frica lor reală nu e presa mainstream. Sunt acele părți ale discursului public pe care nu le pot controla. Raportul se îngrijorează de „algoritmi incontrolabili” (o sugestie că adevărata lor frustrare este: „cum dai cancel unui algoritm?”) care ar radicaliza tineretul. Dar stai puțin: chiar UE finanțează proiecte pentru a construi acești algoritmi - nu pentru a promova idei, ci pentru a le cenzura. A finanțat inițiative simpatice precum proiectul kNOwHATE, destinat dezvoltării unor instrumente algoritmice în timp real pentru detectarea și suprimarea a ceea ce ei numesc „discurs instigator la ură” – inclusiv „sarcasmul și glumele.” Da, chiar așa. Construiesc roboți ca să omoare poanta.
Viziunea lor despre libertatea de exprimare este complet mecanicistă. Nu le trece prin cap că, poate, există nemulțumiri reale în societate pe care elitele nu le ascultă. Dar dacă spui ceva greșit online, cineva, undeva, s-ar putea să înceapă să gândească gânduri neaprobate. Așa că soluția este detectarea algoritmică a delictului de opinie înainte ca el să se întâmple. Iar când cineva are îndrăzneala să arate asta în spații libere de dezbatere publică, brusc, acela devine „agentul sinistru.”
Psihologii numesc asta „proiecție”. Nu semnalează pericole - se autodenunță. Într-un fel, ar trebui să le fim recunoscători. Citește raportul nu ca pe un avertisment, ci ca pe un indiciu psihologic.
Dacă a cere bun-simț și dezbatere democratică este considerat extremism, atunci fii mândr(ă) că ești „extrem(ă)”. Iar dacă te numesc „anti-gen”, zâmbește și roagă-i să definească termenul. Cel puțin tu știi ce este o femeie.
Ashley Frawley, sociolog și autoare a două cărți – Semiotics of Happiness: Rhetorical Beginnings of a Public Problem (2015) și Significant Emotions: Rhetoric and Social Problems in a Vulnerable Age – este cercetător invitat la MCC Brussels.
