Cea de-a șasea zi a Festivalului de Teatru de la Caracal a debutat cu lansarea Box set-ului ”Memorabilia” Theatre Collection a cunoscutului, îndrăgitului și respectatului cantautor Nicu Alifantis.
În holul teatrului, o mulțime fremătătoare aștepta cuvântul dfe început al interpretului și, eventual, un miniconcert al acestuia. Numai că, Nicu n-a cântat (a promis însă că va reveni aici cu un spectacol), iar prezentarea a început prin vocea jurnalistului Marius Tucă, inițiatorul de facto al Festivalului.
Și, încep amabilitățile: ”Pe Nicu îl iubesc dintotdeauna, el zice că îl iubesc numai când vreau. E o bucurie, o adevărată minune setul acesta pe care îl țin acum în mână. Mergeți la concertele cu Alifantis - întotdeauna este altul, deși cântă aceleași piese”.
La rândul său, Alifantis graseiază: ”Vreau să-i mulțumesc lui Marius că întotdeauna e bun și generos cu mine. Mă leagă multe de acest teatru, prima oară când am cântat aici a fost în 1976. Atunci, când am făcut sunetul pe scenă, am avut impresia că, dacă întind mâna, ating tavanul. Așa am realizat cât de aproape îmi vor fi spectatorii. Atmosfera a fost incendiară, că îți venea să lași chitara din mână și să cânți la fiecare spectator”.
Box set-ul lui Nicu Alifantis este disponibil într-un tiraj limitat de 1000 de exemplare, numerotate și semnate de autor. Sub genericul 45 Anniversary Edition, box set-ul conține cărți cu muzică de teatru, 8 discuri audio (CD), 2 discuri video (DVD), un miniposter al spectacolului ”A treisprezecea noapte” din 2017, bilete și tichete de acces la spectacole (unul chiar replică din anul 1983), un pachet de 9 suporturi de pahare.
Seara, la ora știută (ora 19), oltenii se îndemnau grupuri-grupuri spre intrarea în teatru, pregătiți pentru revederea cu marele Horațiu Mălăele, cel care avea să facă un rol fabulos în piesa ”Măscăriciul”, după A.P. Cehov. Îndată, după stingerea luminilor, în sală nu se mai aude niciun sunet; până și respirațiile păreau a se fi rarefiat. Asta este numai o parte din respectul și dragostea nețărmurită, pe care le arată maestrului Mălăele, oltean și el la origini.
Decorul de pe scenă înfățișează, de fapt, o altă scenă plus ceva obiecte de recuzită: haine risipite, un scaun tapițat, un gramofon, un vas de tablă, etc. Tema piesei este condiția actorului ( cu suișuri și coborâșuri, cu momente de glorie și mari deziluzii, cu vanități pregnante și umilințe greu de suportat), pentru care teatrul înseamnă totul, și la propriu și la figurat. Condița celui care, odată intrat pe tărâmul acestei lumi aflate la granița dintre real și ireal nu o mai poate părăsi și nu mai exista fără ea.
Teatrul condiționează totul: de la o căsnicie ratată prin condiționare (ca să te însori cu mine, trebuie să renunți la teatru), până la ieșirea din scena vieții, ieșire asumată tot cu un gest teatral: sinuciderea.
Aflat la capăt de carieră, după ce toată viața și-a petrecut-o pe scândura scenei, bătrân, obosit mistuit de gândul că a venit vremea să părăsească universul care-i asigura vitalitatea, Svetlovidov - măscăriciul, actorul - mai dă o ultimă reprezentație în compania singurului spectator, unicului spectator care îl putea înțelege până la ultima celulă, până la ultima fibră, până la ultimul crâmpei de gând, până la ultima licărire a sufletului: sufleorul (Niculae Urs).
Și, dacă tot sunt amândoi de-o viață în acest templu al imaginarului, al tuturor posibilităților, va rămâne memorabilă scena servirii unui prânz al închipuirilor, plin cu bucate imaginare. Cum sufeorul intră în jocul actorului, acompaniindu-i replicile, se bea vodcă și se joacă mici pasaje din marile piese ale istoriei teatrului.
Ca de fiecare dată, Horațiu Mălăele face un rol de antologie, rămânând, ca de fiecare dată, egal cu el însuși: magistral, măreț, piramidal, aplauzele de final și numeroasele chemări la bis confirmând din plin acest lucru.
Și, tot ca de fiecare dată, în fiecare an, în luna mai, caracalenii au justificate motive să fie mândri de teatrul lor și de actorii care urcă pe scenă. După spectacol, ca de obicei: mici ”bisericuțe” de cultură, discuții, păreri. Apoi, plecarea spre casă ori la târgul cu mici și bere apărut de curând în mijlocul orașului. Oare merge o bere după Mălăele?
