Ultima seară de festival încheie o săptămână de sărbătoare a spiritului, o săptămână în care urbea a respirat cultural (o dată cu toți teii străzilor), o săptămână în care piesele jucate pe scena Teatrului Național s-au ridicat la cel mai înalt nivel artistic. Ca în fiecare an, Asociația Smart Vision în colaborare cu Consiliul Județean Olt (reprezentat prin președintele Marius Oprescu), Consiliul Local Caracal, Primăria Caracal (reprezentată prin primarul Ion Doldurea), având ca parteneri media Gândul și Mediafax, cu susținerea Domeniilor Sâmburești și Aqua Carpatica au organizat și au pregătit buna desfășurare a celui mai important și longeviv eveniment cultural de peste an din Caracal: Festivalul de Teatru ”Ștefan Iordache”, ajuns la ediția a XV-a.
Ultima seară a acestei ediții nu putea sta mai bine decât sub semnul lui Caragiale. ”D’ale carnavalului”, o piesă clasică, o bijuterie, la fel ca toate celelalte piese de teatru scrise de nenea Iancu, o piesă întoarsă pe toate părțile, privită și regizată din toată unghiurile, jucată și răsjucată pe scenele tuturor teatrelor din țară, de la premiera din 1885 și până azi, ecranizată cu mai multe generații de actori uriași, în principiu nu ar trebui să fie străină niciunui spectator
din această seară, indiferent de vârstă. Și atunci te întrebi: dacă este atât de cunoscută, de populară, de jucată, încât aproape că știi replicile pe de rost, ce mai cauți s-o vezi?
Păi, pentru că este întotdeauna proaspătă, pentru că nu apuci niciodată să ajungi la sațietate, să te saturi de ea, pentru că este universală, pentru că transcede timpul părând întotdeauna ”de actualitate”, pentru că, da, chiar este o capodoperă, și nu în ultimul rând, la fel de important ca toate celelalte, pentru curajul și viziunea de a monta o piesă ultra-tăbăcită, cu gândul bun că, totuși, aduce ceva nou. Așa a gândit și directorul de scenă Gelu Colceag, împreună cu actorii Vlad Corbeanu, Marin Grigore/Andrei Seușan, Alina Rotaru, Claudia Prec, Tudor Aaron Istodor/Radu Zetu, Alexandru Voicu, Gabi Costin, Mihnea Cârjan, Petre Moraru, Vlad Mitoloi, Georgiana Herciu, artiști ai Teatrului Mic, din București.
Înainte de a începe spectacolul, cuvântul de încheiere îl are tot dl. primar Ion Doldurea (care vorbise și-n deschidere), amintind de această sărbătoare a spiritului, de acest demers cultural care înnobilează urbea, mulțumind totodată celor care au făcut posibilă longevitatea acestui festival maraton. Și începe spectacolul…Inedit este, în primul rând, decorul. Pentru a crea atmosfera de veche mahala bucureșteană, totul pare o aglomerare de cărămizi, unele risipite pe jos, altele inserate în ziduri.
În mijlocul lor, este simbolizată frizeria lui Nae Girimea, cu oglinzi înalte, o băncuță, o fereastră, un cuier, o ușă, un scaun de tuns și bărbierit, o colivie de papagali. Textul piesei rămâne fidel textului original. Recunoaștem finețea unei comedii de situație, de moravuri, de limbaj, în care jocul actorilor și exploatarea nuanțelor distincte ale textului, dau o notă aparte acestei puneri în scenă. În acest decor sugestiv, dar neostentativ, în care accesoriile devin extensii ale caracterului, desfășurarea scenică a păstrat o dinamică vie, alertă.
Având în vedere că piesa este ultracunoscută, nu vom încerca să prezentăm conexiunea între personaje, succinta caracterizare a lor, rolul lor în a prezenta caricaturizat o frescă a societății rămasă general valabilă de aproape un secol și jumătate, o societate care, sub masca farselor amoroase și a conflictelor de mahala ascunde o subtilă meditație a identității sociale și a fragilității ideii de moralitate. Ideea după care s-a făcut punerea în scenă a acestei piese în toate timpurile rămâne capacitatea de a pune în lumină o realitate care transcede epocile: aceea a carnavalului ca formă de existență cotidiană. Finalui încheie un cerc vicios. Nimic nu se rezolvă, dar toți par mulțumiți. Ca-n viața de zi cu zi.
D’aia Caragiale e nemuritor și d’aia ”D’ale carnavalului” rămâne, alături de celelalte creații ale sale, o dramaturgie care transcede timpul și spațiul, considerându-se la fel de actuală, ca în vremea când a fost scrisă. Multe, multe, aplauze la final, spectatorii mai zăbovesc o țâră în fața teatrului, apoi pleacă mulțumiți spre casă, deja cu gândul la următoarea ediție a festivalului. Rămas bun, Caracal, ne vedem anul viitor!
