După o zi posomorâtă, cu vânt nervos și rafale de ploaie, aseară, spectatorii prezenți în sala Teatrului Național din Caracal au avut fericita ocazie de-a fi martoriiunui recital actoricesc de zile mari, recital dăruit lor de actorii Marcel Iureș și Florin Piersic Jr.
Au aflat astfel, exemplificat de jocul magnific al celor doi, ce înseamnă să fii Actor. Ce înseamnă să arzi ca o flacără pe scenă, ca mai apoi, în cabina de machiaj, încă să mai ”fumegi” în jarul rămas după dăruirea dusă până la incendierea propriei ființe, a propriului suflet, a propriilor simțiri, toate astea pentru a fi convins că ai făcut un spectacol reușit, că spectatorii au trăit o dată cu tine, au vibrat o dată cu tine, și-au incendiat propriile suflete o dată cu tine.
În fapt, piesa ”Stage Dogs”, regizată de Florin Piersic Jr. exact despre asta este: despre Actorul rămas actor și după consumarea actului artistic pe scenă, Iar suita de povestioare (aparent fără legătură între ele) nu face altceva decât să demonstreze că ”meseria” de actor nu se consumă numai într-o sală de spectacole, că profesia nu se exercită doar sub lumina reflectoarelor, ci el, măria sa, Actorul trăiește la fel de intens și după prestația făcută în fața publicului, prelungind, de fapt, teatrul în viața de zi cu zi.
”Să fii actor e o îndeletnicire minunată. Cumplită. Superbă. Ridicolă. Formidabilă. Oribilă. Înălțătoare. Penibilă. Cam despre asta e vorba în Stage Dogs”.
Cam în același registru Constantin Noica punea în discuție (cu peste o jumătate de secol în urmă) zbuciumata viață a actorului: ”Trebuie să fie chinuitoare filosofia vie a actorului. Să nu trăiești decât prin existența altora, să nu îmbraci niciodată gestul firesc, sau vocea nevroită - înseamnă să nu te poți găsi. Niciodată el însuși, actorul va încerca zadarnic, într-un final de viață, să respire prin plămânii săi. Nimeni nu va vroi să-l creadă - și nici el.
Sinceritatea se uzează când o împrumuți generos altor fețe; sufletul ei adevătat se pierde, rătăcind haotic, dilatat dincolo de zaplazul ființei tale. Căci, zămislit din neființă, condamnat la o întrupare în viață care să-l dezlege, prin împlinire de viață, personajul își așteaptă întrupătorul, îl ispitește, minte și suferă până când un cetățean al vieții vine să-l însuflețească, izbăvindu-l. Destinul actorului, rob al propriului său har, acesta e!”
La rândul său, însuși Marcel Iureș dădea o definiție actorului în prima povestioară din ”Stage Dogs”: scena este un vârtej, un uragan. Actorul este cel care se aruncă în ochiul ciclonului pentru a căuta o stare: starea de grație.
Și pentru că această stare de grație tocmai se metamorfoza, întrupându-se în ființa actorilor Florin Piersic Jr. și Marcel Iureș, spectatorii prezenți aseară în sala teatrului așteptau uimiți, într-o tăcere de templu, ca la Geneză, să vadă cum se transformă în fluturi coconii sufletelor celor doi actori.
Și, când fluturii întrupați prin har au început să danseze în lumina puțină a reflectoarelor, spectatorii au știut: aceștia sunt Actorii. Și când vocea de tunet a lui Iureș s-a făcut auzită, când rafinamentul (colorat pe alocuri cu înjurături) al lui Piersic Jr. s-a făcut simțit până la imperceptibila răsuflare, atunci spectatorii au știut: aceștia sunt printre cei mai mari Actori ai țării.
După un spectacol care le-a răscolit simțirea, oltenii au ieșit în aerul răcoros al înserării. Obrazul asfaltului din fața Teatrului era pistruiat de câțiva stropi de ploaie. Obișnuitele discuții de după spectacol n-au mai avut loc. Fiecare a plecat spre casă, încă atins de fulgerul țâșnit din încleștarea (olimpiană) a celor doi zei ai scenei: Marcel Iureș și Florin Piersic Jr. Aerul mirosea a frunză udă de tei. Florile nu plezniseră încă….
