Cu o seară înaintea primei zile de festival, noaptea a venit mai devreme. Ca la un semn, norii bulbucați s-au ridicat a ceartă peste oraș încruntând sprânceana orizontului. Fără veste, un fulger înflori și se scutură pe zare, ca o uriașă tufă de liliac. Pământul începu să miroase a ploaie. O zare se cutremură, gemând înăbușit. Orbitoare lumini de fulgere viscoliră cerul. De-a valma, fulgerele desțeleneau noaptea: când negre, când vinete, când sure…Copacii tremurau: când palizi, când negri. Din funduri căscate - rupând în dinți zăbala unui tunet - un vânt porni în goana mare, prăvălindu-se bubuitor pe o zare spartă. Și vânturile toate se dezlănțuiră: când palide, când vinete, când sure…Miresme crude alergau târâte-n aer. Stropi mari biciuiau deja pământul. Așa ne-a primit Caracalul!
A doua zi, după ploaia purificatoare ce vestea noi începuturi, cu mirosul salcâmilor înfloriți, festivalul putea să-și deschidă porțile.
La prânz, gureșe ca niște vrăbiuțe, grupuri-grupuri de copii însoțiți de mămici, tătici sau bunici, ciripeau ca sub streasina ploilor de vară în fața Teatrului Național. Dar cum ploaia de cu o noapte înainte se grăbea cu vânt și la matineu, vrăbiutele au intrat - stol agitat și țopăitor - în foaierul teatrului. Ciripiturile au sporit intens la aflarea unui covor de baloane multicolore. A început joaca de-a balonul ostoind energii, sporind râsete, înălțând aripile mâinilor mici.
În sală, tot curcubeu de baloane pe jos, pe scaune, pe scenă, în jurul scenei. Și apare “Magicianul” Marian Râlea cu Abracadabra stârnind, din nou, zvonul amestecat al vrăbiilor, depănând basmul “Cetatea Poveștilor”, însuflețind dansul, animând juvenila adunare. Interacțiunea actor-copii este totală, spectacolul este făcut de cei mici, intrând cu sufletul povestilor de seară în povestea Magicianului.
În câteva minute, jumătate dintre ei era deja pe scenă, poveste în poveste, scrisă și desenată de glasuri subțiri și trupuri mici. Calul lui Făt-Frumos, vrăjitoarea cea rea, lupul cel rău, zâna cea bună prind viață trezite din basm de rasetele picilor. Pe scena neîncăpătoare puiuții de olteni se prind în valsul prinților și prințeselor, cu emoția vârstei preșcolare. Ei au fost eroii.
La ieșire, o bură de ploaie a zburătăcit stolul gureș, dar fericit, pe la casele lor, lăsând gol “cuibul” teatrului până la spectacolul de seară.
Spre ora 19, cu sângerii și zvâcnitoare vine de trăznete, năpraznica inimă neagră a norilor bătea, din nou, a ploaie. în fața teatrului, solemni, ca la intrarea într-o catedrală, locuitorii Caracalului veneau să primească binecuvântarea primului spectacol care deschidea festivalul. Pe scenă urcă jurnalista, realizatoare de emisiuni de televiziune și critic de teatru și film, Marina Constantinescu, directorul artistic încă de la început a acestui festival, și primarul Ion Doldurea pentru a se adresa celor prezenți în sală.
“Am reușit un număr de ani de spectacole aici, pe care nimeni nu le spera, și datorită dumneavoastră. Pentru această seară am ales un spectacol extraordinar de la Teatrul Mic, locul de suflet al lui Ștefan Iordache, spectacol în regia lui Gelu Colceag, care este printre ultimii regizori cu care a lucrat Ștefan. Vreau, totodată, să îi mulțumesc și actorului Marin Grigore, care vine direct de pe covorul roșu de la Cannes, actor care a jucat în filmul lui Cristian Mungiu, RMN. Și mai vreau să vă transmit salutul cald al lui Marius Tucă, cel care nu a putut fi prezent în această seară”, spune Marina. La rându-i, primarul Ion Doldurea amintește: “Este foate important să avem continuitate, deoarece pentru noi, ca urbe, acest festival este cea mai mare manifestare culturală de peste an”. Mulțumește, apoi, pentru sprijinul financiar Consiliului Județean Olt, Consiliului Local Caracal, lansând o provocare Prefecturii pentru a contribui, la rându-i, începând cu anul viitor.
După ropotul de aplauze, în liniștea instalată în sală, începe piesa “Vinovat. Nevinovat” de Gelu Colceag și Vlad Corbeanu, cu actorii Marian Grigore, Cuzin Toma, Mihaela Rădescu, Vlad Logigan, Andrei Seușan, Viorel Cojanu, Vlad Corbeanu, Gabriela Iacob, Manuela Hărăbor, Vitalie Bantaș, Ovidiu Niculescu, Ana Bianca Popescu, Petre Moraru. Înspirat din piesa “12 oameni furioși” de Reginald Rose, scenariul spectacolului respectă în mare tema veche: un tânăr este judecat pentru (așa-zisa) ucidere a tatălui, 12 jurați trebuie să dea un verdict unanim, ajungându-se, după o analiză și o punere a faptelor într-o nouă lumină, ca verdictul vinovat să se transforme în nevinovat.
Ce aduce piesa nou este faptul că totul se consumă în contextul politic, social și cultural actual, pe fondul evenimentelor petrecute în ultimii 30 de ani în România. Mai mult, fiecare jurat își schimbă votul inițial în funcție de propriile drame trăite anterior ori de meseria pe care o practică. Poveștile lor de viață se ridică dincolo de judecarea în sine a faptelor tânărului acuzat, emoționând publicul caracalean. Aplauze generoase se succed la intervale scurte de timp acoperind, într-o vreme, tunetele și ploaia cu aspect de uragan care se auzea căzând pe acoperișul teatrului.
După două ore, timp în care spectatorii și-au pus, la rându-le, întrebarea în ce măsură și când anume începem să fim vinovați/nevinovați în raport cu ceilalți, o furtună de aplauze, aidoma celei de afară, mulțumește pentru prestația extraordinară a actorilor. Piesa se încheie pe muzica lui Bob Dylan “Blowin’ In The Wind”. Dincolo de ușile teatrului, mai molcomită, ploaia cânta pe frunzele pomilor, pe ulucile gardurilor, pe burlanele caselor, intonând imnuri de slavă și purificare. În răstimpuri, cu fluierul pe buze, o geană de lună ținea refrenul frăgezimii primăverii de după ploaie. Bine te-am găsit, Caracal!
