Ieri, la prânz, a fost ziua de teatru a copiilor. Însoțiți de părinți ori bunici, puiuții de olteni, spectatorii de mâine ce vor umple sala Teatrului Ștefan Iordache într-un timp nu prea îndepărtat, au așteptat, la început liniștiți, întâlnirea cu Magicianul (Marian Râlea) și asistenții săi de la Abracadabra.Toți au avut pe scaune eșarfe colorate, care să-i distingă, să-i încadreze și să-i facă părtași la Drumul lui Făt-Frumos în căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte.
La intrarea Magicianului în scenă, toată liniștea aparentă s-a făcut țăndări. Cum ăsta este și scopul Magicianului, de a interacționa cu ei, de-ai face parte integrantă din spectacol, vă dați seama ce hărmălaie (ordonată) copilărească s-a iscat! Povestea nu este cu început, cuprins și sfârșit, așa cum o citim în cărțile cu basme, nici nu s-a intenționat asta, ci este o alegorie, o pledoarie pentru basmul românesc cu toate cunoscutele sale personaje: împăratul și împărăteasa, calul năzdrăvan, cocoșul din punguța cu doi bani, vulpea care l-a păcălit pe urs, vrăjitoarea cea rea, etc.
Magicianul a întrebat dacă prichindeii cunosc personajele, iar copiii au răspuns vesel și zgomotos la fiecare întrebare, semn că toți știau povestile citite sau spuse de părinți ori bunici. Ba, i-am surprins pe mulți părinți intrând la rândul lor în poveste și șoptind răspunsurile celor mici. Așa ne dăm seama că însoțitorii adulți ai picilor, sub pretextul că îi aduc și-i supraveghează la spectacol, au voluptatea secretă de a se întoarce ei înșiși la lumea de basm a copilăriei.
Ca de obicei, la acest gen de spectacol este multă mișcare și culoare, multă energie pură (așa cum sunt și copiii la această vârstă), o permanentă și binevenită chirăială, gălăgie constructivă, un dialog dezinhibat, plin de inocenă și umor între cei mici și marele Magician.
Pentru participare, pentru comportamentul lor zglobiu și neîngrădit, pentru că sunt deștepți, veseli și curajoși și pentru că, în fond, sunt copiii noștri cei dragi, fiecare dintre ei a primit câte un cesuleț cu luminițe ca de licurici, care să le arate, încă de pe acum când sunt mici, drumul în viață, cu bucurii și pericole, ca în Drumul lui Făt-Frumos, pentru că, într-adevăr, ei toți sunt feții noștri frumoși!
Seara, a fost rândul oltenilor adulți să umple sala teatrului. Scăpați de sâcâiala ploii, au venit detașați, senini, veseli să-l vadă și să-l asculte pe îndrăgitul Nicu Alifantis și trupa Zan. La rândul său, prezent la multe ediții ale acestui festival, Alifantis a urcat pe scenă, zglobiu și cu poftă de cântat, simțindu-se ca-n familie.
Publicul freamătă, muzica învăluie, sunetele gâdilă într-un mod plăcut urechile și sufletele, creând o atmosferă destinsă, înălțătoare. Educatul public aplaudă și fredonează o dată cu artistul versurile Ce bine că ești, ce mirare că sunt, iar, mai apoi, Prea multe păsări cardinale.
Simțind că publicul a intrat în vraja muzicii și că este pregătit pentru concert, Alifantis prinde momentul să-i salute pe cei prezenți, cu mulțumiri speciale pentru primarul Ion Doldurea, pentru domnul Marius Tucă, pentru doamna Marina Constantinescu și pentru echipa de organizatori.
Urmează piesa Inscripție pe un inel (pe versurile lui Arghezi) și trei piese din muzica popoarelor (cum le prezintă Alifantis): una în aromână compusă pentru bunica sa, una în portugheză pentru bunicul său fost navigator și alta în limba greacă pentru tatăl său, care ar fi vrut ca fiul să cânte mai mult în grecește.
De aici mai departe nu este decât muzică. Muzică și glasul acela inconfundabil al lui Alifantis. Și cum muzica nu este de povestit, ci de ascultat, vă invităm să nu ratați vreodată o întâlnire cu marele artist.
Afară, soarele da să apună. De astă dată, de plouat, a plouat infernal numai pe scenă! Doi tineri îndrăgostiți, respirând juvenil, călcând sprințar, fredonând unul altuia Ce bine că ești, ce mirare că sunt, se îndreptau spre parcul din apropiere. În urma lor, teii înnebuneau văzduhurile cu arome tulburătoare, descifrând cromatic și olfactiv taina versului eminescian: Pe genunchii mei ședea-vei/Vom fi singuri-singurei/Iar în păr înfiorate/Or să-ți cadă flori de tei….Te salut, Caracal, oraș al teilor în floare!
