Nebunia războinică a președintelui rus nu este legată doar de obsesia sa pentru prăbușirea URSS, care a fost, după părerea lui, „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea” ci și de orbirea și slăbiciunea occidentalilor spune Le Figaro.
Nimic și nimeni nu l-a putut descuraja să invadeze Ucraina și chiar să aleagă cel mai radical dintre toate scenariile. Și toată lumea se întreabă de ce. Există, în primul rând, iraționalul și pierderea simțului realității a unui autocrat a cărui putere alunecă ușor pe o pantă dictatorială. Obsesia unui fost ofițer KGB care consideră că prăbușirea URSS a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Determinarea paranoică a unui bărbat izolat timp de doi ani de o imensă frică de Covid, care vrea să recâștige controlul asupra unei țări pe care o consideră „ilegitimă”, „artificială” și căreia îi neagă „dreptul la existență”.
Dar nebunia războinică a lui Vladimir Putin este și produsul orbirii și slăbiciunii occidentalilor, care l-au vazut prea târziu pe Putin pentru ceea ce este. Președintele rus mizează pe pasivitatea Europei, blândă și divizată, reticentă din principiu sau din obișnuință în a folosi forța militară, care încă locuiește întrun tărâm imaginar al basmelor născut după prăbușirea Zidului Berlinului. Din 2008 și războiul din Georgia, proiectul său de reconstituire a fostei zone de influență a URSS și acțiunile sale de a împiedica fostele republici sovietice devenite independente să se apropie de NATO și UE nu s-au confruntat niciodată cu o opoziție puternică. De fiecare dată, țările europene sunt mișcate, amenință, iar în cele din urmă furia lor se stinge în câteva sancțiuni economice care sunt rodul dezbinărilor lor și care nu au aproape niciun efect asupra acțiunilor stăpânului Kremlinului. Apoi UE trece mai departe și ignoră semnalele care anunță următoarea criză.
Europa a făcut un minim
Primul act din ceea ce se întâmplă astăzi a avut loc acum paisprezece ani, în Georgia. Chiar și cu ambiguitățile și lipsa de calendar, deschiderea NATO către Georgia și Ucraina la summitul de la București din aprilie 2008 este considerată o linie roșie de către Kremlin. Patru luni mai târziu, Rusia invadează o parte a Georgiei. Nicolas Sarkozy, care deținea deja președinția rotativă a UE la acea vreme, s-a repezit la Moscova și la Tbilisi pentru a negocia un acord imperfect, dar care, fără îndoială, a contribuit la oprirea înaintării trupelor ruse. Nu a durat mult: Kremlinul a recunoscut independența republicilor separatiste Osetia de Sud și Abhazia, a încălcat încetarea focului și a refuzat să-și retragă trupele, în ciuda faptului că a modificat cu forța granițele unui Stat.
Dar Europa a tăcut și a înghițit.
Al doilea act are loc în 2014 odată cu anexarea Crimeei și destabilizarea Donbassului, două încălcări uriașe ale dreptului internațional. Încă o dată, Europa a făcut minim. Sancțiunile luate sunt insuficiente pentru a slăbi Rusia. Ei salvează averile oligarhilor, stâlpi ai regimului care au investit în străinătate. Și pe politicienii ruși. Germania se agață de NordStream 2, de gazele sale și de interesele sale economice. Franța crede că îl poate influența pe Vladimir Putin și, mai târziu, îl poate atrage de partea valorilor europene. Niciuna dintre țările vest-europene, care se agață de dividendele păcii și refuză să vadă că războiul s-a întors pe continent, nu a fost la înălțimea provocărilor pe care le punea Kremlinul.
Cel de-al treilea act se petrece chiar acum. Din nou, primele sancțiuni europene au fost limitate. Nu au vizat vilele și apartamentele înalților oficiali ruși. Nu s-au atins de portofelele oligarhilor. Au fost luate prea târziu și au fost prea slabe. Unele țări, precum Germania, au refuzat să furnizeze arme Ucrainei. Cât despre Alianța Atlantică NATO, aceasta s-a limitat pentru moment la gesticulații.
În golul american
Americanii nu au fost mai buni. Afirmând că nu va trimite trupe în Ucraina în cazul unei invazii rusești, nici măcar pentru a evacua cetățenii americani, Joe Biden l-a autorizat indirect pe Vladimir Putin să meargă mai departe decât în Georgia, lansând o ofensivă la scară largă împotriva Ucrainei. De câțiva ani, președintele rus avansează în vidul lăsat de retragerea americană din Europa și Orientul Mijlociu. După renunțarea lui Barack Obama la Siria în 2013, retragerea haotică din Afganistan din august anul trecut a fost considerată, la Moscova, ca o nouă marcă a slăbiciunii Statelor Unite și a președintelui său.
Epoca joacă în favoarea lui pune în scenă o ciocnire între democrații și autocrații. Pentru președintele rus, Occidentul este în declin și a sosit momentul să schimbe raportul de putere și să impună democrațiilor un nou model autocratic. Vladimir Putin nu este dezavuat de Xi Jinping, ci dimpotrivă. Pentru că Occidentul a refuzat să stabilească o descurajare eficientă, explicându-i președintelui rus că toate opțiunile sunt pe masă, a depășit limitele până acum.
Pentru specialistul Anton Shekhovtsov, lucrurile sunt simple: „Vladimir Putin se va opri doar când va fi oprit”. Cu toate acestea, lista lui de cumpărături este încă lungă. Se extinde bineînțeles și în Belarus, deja subjugată, dar care ar putea fi anexată într-o zi, și poate și în țările baltice, atât de apropiate de Rusia și care găzduiesc minoritățile ruse. În discursul său de război rostit joi la ora 4 dimineața, președintele rus a amenințat și Occidentul promițând „consecințe pe care nu le-ați cunoscut niciodată” celor care se vor amesteca în războiul său din Ucraina.
Sursa: Le Figaro
