Putin a lansat operațiunea militară în Ucraina

24 Feb 2022 | scris de Istvan Deak
Putin a lansat operațiunea militară în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează AFP şi Reuters, preluate de agerpres.ro.

„Am luat decizia pentru o operaţiune militară”, a spus Vladimir Putin într-o declaraţie surpriză la televizor, cu puţin timp înaintea orei 03:00 GMT.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

Vladimir Putin a indicat că responsabilitatea pentru orice vărsare de sânge va fi pe conştiinţa regimului ucrainean, iar răspunsul va fi instantaneu dacă cineva încearcă să confrunte Rusia.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale.

”Planul nostru nu este să ocupăm Ucraina”, a mai spus Putin.

Preşedintele Rusiei s-a adresat militarilor ucraineni spunându-le că părinţii şi bunicii lor nu au luptat „pentru ca voi să puteţi ajuta neo-naziştii”. El a adăugat că doreşte să încerce să demilitarizeze şi să „de-nazifice” Ucraina.

Explozii în apropiere de Kiev

În același timp, echipa CNN din Kiev a anunțat că a auzit explozii în apropierea capitalei Ucrainei.

Explozii au fost raportate și în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Doi reporteri, Reuters şi Fox News, au auzit o serie de zgomote îndepărtate puternice, asemănătoare cu tiruri de artileriei în Kiev la primele ore ale dimineţii de joi, la câteva minute după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că a autorizat o operaţiune armată specială în Ucraina.

UPDATE

Agenția de presă Reuters citează un martor care spune că a auzit o explozie în provincia Belgorod din sud-vestul Rusiei, care nu este departe de granița cu Ucraina.

UPDATE

Reuters scrie că focuri de armă au fost auzite joi dimineață în apropierea aeroportului Borispil din Kiev. De asemenea, au fost auzite și mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a scris Interfax, conform Reuters.

UPDATE

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite s-a reunit de urgență. Ambasadorul Rusiei la ONU a justificat intervenția Moscovei în Ucraina.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres s-a adresat miercuri direct preşedintelui Vladimir Putin de la pupitrul Consiliului de Securitate pentru a-l îndemna să „oprească trupele (sale) să atace Ucraina”, potrivit Al Jazeera.

Un summit al liderilor celor 27 de state ale Uniunii Europene va avea loc joi seară la Bruxelles, după recunoaşterea de către Moscova a celor două republici autoproclamate din estul Ucrainei, a anunţat miercuri preşedintele Consiliului European, Charles Michel, relatează AFP şi Reuters.

„Acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse încalcă dreptul internaţional, precum şi integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei. Ele aduc de asemenea atingere ordinii de securitate europeană”, a anunţat preşedintele Consiliului European într-un comunicat.

UPDATE

Operațiunea militară a Rusiei pare una completă, cu atacuri de artilerie, atacuri aeriene și debacarea forțelor ruse în Odesa.

 

Relatările jurnaliștilor și ale martorilor oculari, așa cum reies din postările de pe rețelele sociale, sugerează ca armata rusă atacă Ucraina simultan din nord, est și sud. Corespondentul The Guardian la Kiev, Luke Harding, citează comandamentul armatei Ucrainei care susține ca rușii ataca ținte militare.

 

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, condamnă cu tărie acțiunea militară rusească în Ucraina, potrivit unui comunicat postat pe Twitter.

 

„Putin tocmai ce a început o invazie pe scară largă în Ucraina”, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei.

Președintele american Joe Biden a descris acțiunile președintelui rus Vladimir Putin drept un „război ales premeditat, care va aduce o pierdere catastrofală de vieți omenești și suferință umană”.

„Doar Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce atacul”, a mai spus Biden.

Președintele american a precizat că va „trage Rusia la răspundere”, declarând, totodată, că monitorizează situația de la Casa Albă și că va primi actualizări de la echipa sa de securitate națională.

În același timp, Joe Biden a spus că va colabora cu aliații din NATO pentru a coordona un răspuns comun, subliniind că SUA nu vor trimite trupe americane în Ucraina. De asemenea, liderul de la Casa Albă a declarat că se va adresa poporului american în cursul zilei de joi.

UPDATE

Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei va fi întâmpinată cu cea mai puternică reacție a comunității internaționale, a transmis președintele Klaus Iohannis. El spune că „niciun cetățean al României nu are motiv să se teamă”.

„Condamn ferm, în numele României, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, o altă încălcare foarte gravă a dreptului internațional, a suveranității și integrității”, a scris Iohannis pe Twitter.

UPDATE

”Luați-vă lucrurile de strictă necesitate și mergeți în cel mai apropiat adăpost”, le-a recomandat joi Ivan Sokol, directorul departamentului de protecție civilă al Administrației Regionale Harkov, scrie presa locală.

Corespondentul de război Andrei Tsaplienko raportează că trupele ruse lovesc de-a lungul întregii granițe – de la Lugansk la Jitomir. Aceeași informație a fost transmisă de presă, citând o sursă din serviciul de frontieră.

UPDATE

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus joi că Rusia a aprobat un atac asupra Ucrainei și că președintele rus Vladimir Putin nu a răspuns invitatației sale la negocieri, relatează Reuters, The Kyiv Independent și AFP, citate de hotnews.ro.

Zelenski a făcut declarațiile într-un scurt mesaj video postat pe Telegram și în care a vorbit atât în ucraineană, cât și în rusă.

”Vreau să mă adresez tuturor cetățenilor ruși. Nu ca președinte. Mă adresez cetățenilor ruși ca cetățean al Ucrainei”, a spus Zelenski în rusă. „Există peste 2000 km de graniță comună între noi. Armata voastră este acum de-a lungul acelei granițe. Aproape 200.000 de soldați. Mii de vehicule militare”.

„Conducerea voastră a aprobat ca ei să facă un pas mai departe, pe teritoriul unei alte țări”, a adăugat el, potrivit CNN.

O invazie rusă a Ucrainei ar putea începe „de pe o zi pe alta” cu riscul de a „deveni începutul unui mare război în Europa”, a avertizat el.

UPDATE

NATO va activa planurile de apărare pentru Europa de Est pentru prima dată în istoria sa, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, au declarat joi pentru DPA surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, relatează Agerpres.

Comandantul-şef al NATO va primi mai multe puteri şi va putea, de exemplu, să ceară şi să decidă desfăşurarea de trupe.

NATO va desfăşura forţe suplimentare în Europa de Est şi „va lua măsuri adiţionale pentru a întări şi mai mult descurajarea şi apărarea pe teritoriul Alianţei”, după atacul Rusiei în Ucraina, şi va organiza vineri un summit de urgenţă.

„Acţiunile Rusiei constituie o ameninţare serioasă pentru securitatea euro-atlantică şi vor avea consecinţe geostrategice”, a transmis NATO la finalul unei reuniuni a ambasadorilor la Bruxelles ai statelor membre.

Ulterior, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ieșit în conferință de presă și a spus că „pacea pe continentul nostru a fost zdruncinată”, iar „Rusia folosește forța pentru a încerca să rescrie istoria”. 

România va avea un Grup de Luptă Permanent al NATO

La reuniunea din 16 februarie de la Bruxelles a miniştrilor apărării din ţările NATO aceștia și-au dat acordul politic pentru înființarea Grupului de Luptă permanent al NATO  în România.

Stoltenberg a spus că NATO va lua în calcul instalarea de noi grupuri de luptă în regiunile din centru și sud-est - ca de exemplu România - ca parte a strategiei defensive împotriva agresiunii Rusiei. 

Soldații ruși au intrat în regiunea Kiev

Serviciul Vamal al Ucrainei declară că soldații ruși au intrat oficial în regiunea Kiev. Mai devreme au apărut mai multe clipuri video în care martorii spun că au văzut cel puțin 30 de elicoptere rusești care atacă orașul Hostomel, aflat la mai puțin de 20 de kilometri de Kiev. Presa de la Kiev susține că 3 elicoptere au fost doborâte.

Președintele rus Vladimir Putin a avut un discurs joi dimineață, în jur de ora 5.30 (4.30 ora României), în care a declarat că „toate analizele arata că confruntarea Rusiei cu aceste forțe este de neevitat”. El a anunțat o operațiune militară specială în Ucraina.

Anunțul liderului de la Kremlin a fost urmat imediat de o serie de atacuri concertate ale trupelor ruse asupra mai multor orașe din Ucraina, inclusiv în regiunea capitalei Kiev. 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră