Femeia trupeșă și voinică se apropie mai mult de idealul de frumusețe decât slăbănoaga și firava, aflată în afara privirilor râvnitoare. „Văduvița grasă/Tânără rămasă,/Rumenă, frumoasă,/La ochi mângâioasă”, notează Anton Pann versurile unui cântec popular care circula prin Bucureștiul de la începutul secolului al XIX-lea. Dacă tânăra corpolentă este asociată cu frumusețea rumenă, femeia slabă nu este decât o stafidă trasă, uscată, sfrijită. Corpolența devine o dată cu trecerea anilor și o însușire a femeilor căsătorite.
Cum mișcarea nu este deloc prețuită, în timp ce mâncarea multă și stropită cu unt sau untură e consumată cu îndestulare, îngrășarea nu este decât rezultatul firesc. Ochiul critic al călătorului străin (1794) notează imediat excesul de greutate. „Cocoanele, odată cu trecerea anilor, se îngrașă și se deformează”. Aceeași soartă o au și bărbații: „Corpolența este foarte răspândită, în special în rândul celor de vârstă mijlocie”, croiala și mai ales mulțimea hainelor nu fac decât să accentueze impresia de supraponderalitate: „iar aceasta este subliniată și de folosirea sânului caftanului drept buzunar în față”.
Dacă la 18 ani hainele nu prea au ce să arate, la 40 trupul nu mai este decât un spectacol grotesc pentru cel ce nu este obișnuit: „Toate deformările corpului, urmări ale unei vârste mai înaintate, apar în veșmintele acestea, în plină lumină. Costumul nu ascunde decât culoarea trupului, redându-i formele în toată moliciunea și alterarea lor”. Dacă ar fi să o asemuim cu un ideal de frumusețe, corpolența boieroaicelor de la noi ar fi mai potrivită în timpul Renașterii, când plinătatea formelor dă tonul frumuseții.
La rândul lor boierii „ducând o viață nemernică, ei sunt veseli, voioși, corpolenți și înclinați către plăcerile trupești”. De aceleași „consecințe ale lenei” suferă și categoria imediat următoare: comercianții sau negustorii cu „viață molatecă și veselă”, cu aplecare către „lux”, „sindrofii”și petreceri alături de boieri. Trupurile femeilor cad pradă aceluiași sedentarism. Cucoanele sunt predispuse spre îngrășare chiar mai repede decât soții lor: o „viață prea delicată” și „puțina mișcare a corpului” transformă „talia mijlocie și bine proporționată”, iar obezitatea se instalează înainte de vreme.
Cum moda se schimbă, cum dansul creează noi „identități sociale”, boieroaica se supune noilor tendințe și trece la „prelucrarea” trupului ei. Balul, ca manieră de socializare, schimbă societatea. Profesorii de dans invadează casele celor bogați și celor mai puțin bogați din principate. Judecând după numărul balurilor și după știrile care se nasc în jur, ai crede că țările române n-au alt lucru mai bun de făcut decât să danseze.
Dar ideea sănătății și bunăstării strâns legate de corpolență nu dispare peste noapte. O regăsim la Nicolae Golescu atunci când vorbește de Marițica Văcărescu. Sosită de la Mehadia (fusese la cură), pentru balul de Sf. Alexandru, aceasta este considerată o frumusețe a vremii, de ea îndrăgostindu-se consulul Chateaugiron și chiar vodă Bibescu. La rândul lor, portretele păstrează încă aceste imagini de sănătate „corpolentă”: boieroaica elegantă, cu turban roșu, rochie albastră, perle și diamante, Sultana Mavrogheni sau Ana Balș Lățescu Boldur (1852), pictate târziu, când balul, crinolina și mazurca ar trebui să le subțieze mult taliile. (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
