Partea a doua a zestrei este formată din bunuri imobiliare, din animale, din robi ţigani. Raportul între domeniile pe care le primeşte o fată ca zestre şi cele care îi revin fiului sub formă de moştenire se dovedeşte inegal. Fiica primeşte câteva moşii care nu constituie nucleul patrimoniului familial, de regulă achiziţionate foarte recent de către tată.
Dacă pe aceste moşii se află case, cârciumi, prăvălii, mori sau biserici, ele se notează în actul dotal pentru că au menirea de a spori valoarea acestora. De asemenea, fata poate primi, separat, mori, fâneţe, livezi, specificându-se numărul şi denumirea pomilor, pogoane de vii cu pivniţe şi toate utilajele necesare producerii vinului, case în oraş cu prăvălii. Cedări mari de proprietate intervin abia atunci când boierul nu are banii necesari cumpărării lucrurilor tipice prezente în orice foaie de zestre.
În această situaţie, valoarea obiectelor este transformată în moşii ce se vor vinde pentru a cumpăra haine, argintăria sau aşternutul. Ele pot în egală măsură să fie păstrate de către ginere, dar cu obligaţia de a nu cere obiectele de zestre nedate şi înlocuite cu aceste moşii. În acest mod procedează medelnicerul Costandin Hrisoscoleu la 1792. Nu are să dea fiicei sale rânduiala aşternutului, dar îi dă în schimb moşia de la Măgureni şi 15 pogoane de vie tot în Măgureni.
Sau Ecaterina Băleanu care converteşte „sculele cele trebuincioase ale zestrei i haine şi aşternuturi” în moşiile de la Balaci şi de la Zambrica, judeţul Teleorman, şi „caretă i telegari i calu de ginere” în moşiile de la Zmierani şi Bălteni, vii şi stupi. Maria Cărpinişanu a pregătit totul, sau aproape totul, cu excepţia câtorva mărunţişuri, „hainele i argintăria mesei şi a cafelii şi butcă cu telegari cu hamurile lor” pentru care preferă să dea ginerelui 5000 de taleri, bani jos, acestuia revenindu-i sarcina de a le cumpăra pe gustul lui şi al soţiei.
Animale – boi, vaci, cai, oi, capre, porci – stupi de albine sunt trecute şi ele, ţinându-se cont de numărul, calitatea şi starea lor în momentul cedării. Cu alte cuvinte, se face foarte bine diferenţa între o vacă stearpă, o alta cu viţelul în burtă şi alta cu viţelul după ea. De asemenea, se notează cu precizie dacă plugul are 12 boi sau numai patru, dacă cele zece iepe sunt însoţite de armăsarul lor sau dacă oile au lâna de bună calitate. Din foaia de zestre a unei fete de boier nu lipseşte niciodată careta (butca, rădvan) cu patru sau şase telegari.
Robii ţigani constituie un bun de preţ. Fiica unui boier va pleca din casa părintească însoţită de ţiganca care a crescut-o şi de „camerista” personală, notate aparte ca „fete în casă pentru a-i sluji”, şi de alţi ţigani daţi ca ajutor în casă sau la câmp. Valoarea acestora creşte sau scade în funcţie de munca prestată, de „calificarea” avută, de sex sau de vârstă. De exemplu, Safta primeşte de la mama ei „opt suflete de ţigani” din care cinci sunt bărbaţi, iar doi dintre ei au o meserie, unul este bucătar, celălalt vizitiu.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
