Din vremea lui Pazvante Chiorul. Căsătorii nepotrivite şi căsătorii interetnice

30 Ian 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Căsătorii nepotrivite şi căsătorii interetnice

Apartenenţa la un grup social devine, pentru unii, un pretext de orgoliu fără margini: Catrina Alexeanu repetă cu mândrie că „este fiică de neam de boier”, cu zestre de fată de boier, măritată din vitregia sorţii cu căpitanul Hristea care n-a reuşit să se ridice niciodată la nivelul ei şi, mai ales, n-a făcut eforturile necesare să-i asigure bunăstarea datorată poziţiei sale sociale. Sau Uţa, deşi violată, refuză căsătoria cu violatorul pe care îl cunoştea foarte bine, de altfel, sub pretextul diferenţelor sociale: ea fiică de mici boieri, el ţăran, muncitor cu braţele pe moşiile altora.

Aceste câteva exemple demonstează că „societatea ordinelor” este foarte bine respectată şi bine individualizată de fiecare categorie socială. Interferarea are bineînţeles loc, iar cel mai adesea femeile sunt sacrificate, dar ele păstrează această distincţie socială ca un lucru ce nu poate fi şters de o căsătorie aranjată. Una dintre insulte este legată de marcarea acestei diferenţe şi îi reaminteşte bărbatului, ori de câte ori are prilejul, că „este de neam prost” sau că „ea este mai de neam decât el”.

Un alt fenomen întâlnit îl constituie încercarea marii boierimi de a rămâne o castă închisă cu limitarea, pe cât posibil, a pătrunderii nou-veniţilor. Lectura Genealogiei Cantacuzinilor a marelui ban Mihai Cantacuzino ne arată că, în general, marile familii boiereşti se căsătoresc între ele, politică determinată de nevoia de solidaritate în faţa unui domn străin care îşi aducea cu el propria camarilă. La rândul ei, Biserica este de acord cu căsătoriile interetnice cu condiţia ca partenerul să fie de confesiune ortodoxă.

Aceste căsătorii se înregistrează de-a lungul secolului, cu precădere în rândul păturii artizanale din mediul urban, cât şi în sânul elitei sociale, boierii pământeni înrudindu-se cu personaje importante din alaiul domnesc şi invers, dar care de cele mai multe ori nu au origini sociale nobile. Nu toţi boierii sunt de acord cu această strategie matrimonială, mulţi dintre ei văzându-şi poziţiile ameninţate de noii parveniţi. Pentru a prezerva clasa boierească şi mai ales pentru a-şi conserva dregătoriile din administraţie, ei cer ajutorul domnului Ştefan vodă Racoviţă. În acest context ar putea fi explicată emiterea actului de la 30 iulie 1764.

Prima parte a documentului se prezintă ca o analiză asupra fenomenului şi simultan o justificare a necesităţii măsurilor ce vor fi luate. Ce se constată? În primul rând originea etnică a noilor veniţi: greci, arbănaşi (albanezi), sârbi. În al doilea rând, ei sunt împărţiţi în două categorii: „oameni mai de cinste şi cu neam ştiut” şi „alţii proşti şi neştiuţi”. Problema reală o reprezintă aceştia din urmă care se separă în „cei cu meşteşug” şi „cei fără meşteşug”. Printre ei ajung în Ţara Românească îndeosebi cei care au comis fapte reprobabile în ţara lor de origine şi s-au văzut nevoiţi să fugă pentru a scăpa de pedeapsă.

Îmbogăţindu-se prin diverse metode, mai mult sau mai puţin oneste, aceşti străini cumpără cu uşurinţă o dregătorie în aparatul de stat, apoi pentru a fi complet asimilaţi se însoară cu fete de boier, de la care preiau numele, intrând prin aceste mijloace „în rândul boierilor cu dregătorie”. Boierii autohtoni, aflaţi în spatele acestui document, îşi manifestă indignarea faţă de această concurenţă neloială, considerând că noii veniţi „necinstesc” dregătoriile achiziţionate în acest mod, iar neamul boierilor pământeni se ocărăşte”. Concomitent, parveniţii preiau dregătoriile, eliminându-i pe boieri de la o importantă sursă de venit.

Acestă practică devine responsabilă pentru toate „relele” şi stricăciunile pe care le-a suferit „patria”, mulţi autohtoni molipsindu-se după exemplul acestor intruşi. Din nevoia de a stopa acest „prost obicei” se hotărăşte interzicerea căsătoriilor între fetele băştinaşilor şi străini sub ameninţarea confiscării averii pe seama domniei şi alungarea din ţară a respectivei familii. Părinţii, naşii şi preoţii vor fi pedepsiţi în cazul în care nu se respectă hotărârea luată.

Cei însuraţi deja vor fi toleraţi numai dacă rămân „la starea boieriei ce se află” şi vor „a se înălţa la altă treaptă mai mare”. Acest hrisov a fost aplicat doar în timpul lui Racoviţă, dar şi atunci numai când acesta a dorit şi i-a servit propria cauză; după mazilirea lui, ca şi alte acte asemănătoare, şi acesta cade în desuetudine.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră