Care este gradul de implicare al părinţilor în căsătoriile copiilor lor? Dar al copiilor înşişi? Sunt ei oare întrebaţi asupra partenerului ales, dacă le place, dacă au vreun sentiment faţă de cel cu care îşi vor petrece cea mai mare parte a vieţii? Din analiza documentelor de constituire a unei dote şi negocierea ei se poate observa că vocea fetei lipseşte: „ne-am tocmit şi ne-am învoit”, adică eu, tatăl, şi cu dumnealui, ginerele meu. Autoritatea acestui „noi” ne face să credem că fata nu este întrebată şi nu se ţine cont de consimţământul ei.
La rândul său, bărbatul chiar dacă nu se află sub acelaşi tip de supraveghere şi control, este obligat să aibă acordul părinţilor şi al rudelor sale atunci când îşi alege partenera. Cu alte cuvinte, el poate dispune de o oarecare libertate în această privinţă, dar alegerea sa este supusă spre aprobare părinţilor. Deseori, bărbatul refuză să-şi ducă la bun sfârşit angajamentul de căsătorie pe motiv că nu-l lasă rudele; are dreptate să procedeze aşa, deoarece dezaprobarea din parea familiei merge până la excluderea fiului rebel.
În constituirea unei familii, fiii şi fiicele au nevoie de consimţământul şi blagoslovenia (binecuvântarea) părinţilor întrucât aceştia au întreaga putere economică; trecerea peste acordul părinţilor poate atrage dezmoştenirea în cazul băieţilor şi neînzestrarea în cazul fetelor. În fapt, acordul, voinţa, consimţământul ambelor părţi sunt necesare, în absenţa acestora familiile pot refuza restituirea zestrei şi a părţii de moştenire care revine văduvei sub pretextul unei căsătorii fără acordul lor.
La 19-20 de ani tânărul se află încă sub tutela economică a tatălui. El îşi va primi partea de moştenire odată cu căsătoria şi în funcţie de supuşenia dovedită. În aceeaşi situaţie se află fata, înzestrată numai o dată cu măritişul, când zestrea este vărsată soţului. Iată-l pe Oprea, fiul unui negustor din plasa Blatiştei, judeţul Ilfov, îndrăgindu-se cu fiica Ioanei, căpităneasa din Bucureşti, căreia îi promite că se vor căsători curând, dar în faţa refuzului tatălui de a-şi da acordul şi binecuvântarea, nu-şi respectă promisiunea făcută fetei.
Costandin, fiul lui Moise din Vălenii de Munte, judeţul Prahova, refuză să se căsătorească cu Maria, fiica Vochiţei Văleanca Cireşeanca din acelaşi sat, deşi o vrea, deşi i-a trimis chiar şi „inelul său se matostat din deget” ca semn al pactului stabilit, deşi un copil se află pe drum. Motivul: tatăl său se împotriveşte la această căsătorie, chiar dacă partida se prezintă cât se poate de bună, întrucât sunt oameni simpli, în timp ce Maria aparţine unei familii de mici boieri locali.
Costandin nu poate trece peste cuvântul tatălui, pentru că „el nu are nimic, ci tată-su îl hrănea, îl chivernisea”. Ameninţat cu închisoarea dacă nu o înzestrează pe fată după starea ei socială, Costandin se vede obligat să accepte căsătoria, dar este exclus din propria familie, tatăl gonindu-l de lângă dânsul.
În acest caz, tribunalul ecleziastic trece peste acordul tatălui şi peste diferenţele sociale, deoarece Vochiţa Văleanca Cireşeanca nu ar fi avut oricum zestrea necesară pentru a-şi găsi un ginere de acelaşi rang, în ciuda pretenţiilor sociale pe care le afişează. Plus că fata se află însărcinată şi, în starea ei, o altă căsătorie nu ar fi fost posibilă prea curând. De altfel, atunci când este vorba de o relaţie sexuală deja începută, de o minimă atracţie între tineri, de un copil la mijloc, Biserica trece peste consimţământul familiilor, insistând ca tinerii să fie lăsaţi să trăiască în linişte.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
