În ceea ce priveşte lada de zestre, cea de-a treia subdiviziune a trusoului se referă la activitatea conjugală a tinerei soţii. Dormitorul, cu toate accesoriile necesare, este pus în evidenţă, deşi patul conjugal propriu-zis lipseşte. El va apărea abia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor când mobila de dormitor va constitui o nouă modă.
Când este vorba de lenjerie se insistă pe cantitatea, fineţea şi calitatea ţesăturilor, bogăţia şi valoarea broderiilor. Marii boieri oferă un prim aşternut, un al doilea şi un al treilea. Dar cel mai adesea se vorbeşte de „rânduiala aşternutului aşa cum se cade”. Sub această denumire sunt trecute trei-patru cearşafuri din pânză sau mătase, două plăpumi, salteaua şi perinile numărate după dimensiuni, cele mai mici între şase şi zece, cele mari între patru şi opt.
Toate acestea comportă broderii cusute cu fire de mătase şi după diferite modele. La rând vin scoarţele şi covoarele aduse de la Constantinopol sau Veneţia, altele ţesute în casă din lână şi borangic.
Cea de-a patra subdiviziune a foii de zestre se referă la activitatea domestică a tinerei şi la locul pe care aceasta trebuie să-l ocupe în bucătăria familiei. Prosoapele de faţă şi de mâini (12-24), ştergarele şi şerveţelele de bucătărie (6-12), feţele de masă (2-4) abundă într-o descriere plină de detalii asupra calităţii, cantităţii sau utilităţii fiecărui obiect.
Duzina de linguri apare întotdeauna alături de cea de cuţite, ambele din argint, de cele şase talere de cositor şi de cele şase tipsii de aramă cu capace sau fără, de căldări mari şi mici, de pirostrii şi sfeşnice de aramă sau argint. Nelipsite sunt ceştile de cafea, maşina de măcinat cafea, farfuriuţa şi linguriţa de argint folosite numai pentru servitul dulceţii, ligheanul şi ibricul.
De la căldare, la pirostrii şi tingiri, toate aceste obiecte casnice au o legătură directă cu principala ocupaţie a soţiei mamă: a-i hrăni pe ceilalţi. Ea vine în casa soţului cu absolut toate ustensilele casnice de care are nevoie pentru a-şi îndeplini această atribuţie.
Dar şi celelalte obiecte ale trusoului pun în prim-plan obligaţiile şi atribuţiile soţiei: hainele şi bijuteriile îi sunt date pentru a purta cinstea şi prestigiul neamului în care a intrat, iar lenjeria aminteşte de atribuţiile ei conceptive, femeia ca „viitor receptacul al seminţei maritale”.
Disparate apar ici şi colo obiecte care ţin de trupul şi sufletul femeii: oglinda, cădelniţa din argint pentru aprinsul tămâiei în zilele de sărbătoare şi candela ce arde zi şi noapte sub icoana Fecioarei Maria. Icoanele apar destul de rar, opt-zece pentru tot secolul, mătăniile şi cărţile de cult sunt şi mai rare. Ele se regăsesc totuşi în catagrafiile de avere, dar foarte rar se oferă ca zestre, poate şi datorită valorii lor simbolice şi economice destul de mari.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
