Hainele de noapte și hainele de zi nu pot fi ușor deosebite în arhivele timpului. Fie veșminte de noapte pentru femei, fie veșminte de noapte pentru bărbați, deosebirile sunt inexistente. Anteriul de noapte, îmbrăcat și de bărbați și de femei, mai ales în rândul boierimii, este un cămeșoi lung până în pământ, cu mânecile largi, despicate, confecționat din diferite materiale, de la bumbac la zaconet, de la mătase la atlaz.
„Un anteriu de nopate de malteh” este trecut în foaia de zestre a Saftei, fiica Mariei Cărpinișanu, pe 15 decembrie 1807, iar „un anteriu de noapte cu flori” se găsește în foaia de zestre a Elenei Ghica, din 1 septembrie 1800. Alteori se pomenește de „capotul de noapte”, care trebuie să fi avut croială feminină franțuzească de la începutul secolului al XIX-lea, deosebită de cea a capotului turcesc militar și masculin. În afară de acest anteriu, nu întâlnim alte haine cu întrebuințare de noapte.
Norodul nu-și face nici măcar un anteriu: cămașa, eterna cămașă, servește și pentru acoperirea trupului noaptea, și pentru ascunderea sa ziua. Lumânarea stinsă aduce întunericul, dar nu și goliciunea. Oamenilor le e frică de trupul gol, de trupul dezbrăcat. Se doarme în cămașă, se face amor în cămașă, se iese în cămașă în curte, în toiul nopții.
În numeroasele scene de amor surprinse în miez de noapte, cămașa este practic un simbol al nudității. E considerată ca și inexistentă, pentru că inul, mătasea, borangicul, lasă să se ghicească formele; formele unui trup ce n-ar trebui arătat decât înveșmântat. „și am găsit pă țigan încuiat numai în cămașă, așijderea fiind și ia numai cu iia”. Cămașa și ia acoperă parțial goliciunea unui trup care doar se întrezărește.
Amantul și amanta sunt aproape goi, iar acestă nuditate parțială îl îndreptățește pe intrus să bănuiască și să mărturisească fapte doar presupuse, care nu sunt posibile decât purtând aceste accesorii sumare. Goliciunea fusese cândva o obișnuință, până în secolul al XVI-lea, când oamenii dormeau goi, neavând nimic pe ei, să fără să considere că săvârșesc un păcat. Mai târziu apare „cămașa de noapte”, care este mai degrabă un lux, un obiect de prestigiu cu funcție modernă. Eee, ce vremuri, ce oameni, ce amantlâcuri, cu sau fără cămăși de noapte! (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
