Din vremea lui Pazvante Chiorul. Cule şi moşii lăsate zestre, motiv de dezbinare familială

10 Feb 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Cule şi moşii lăsate zestre, motiv de dezbinare familială

O femeie nu se poate mărita fără a avea o zestre, iar familia face toate eforturile sociale şi economice pentru a o procura. Măritarea unei fete constituie o sarcină dificilă pentru toate familiile indiferent de rangul şi averea lor; deseori testamentele pun în evidenţă această grijă apăsătoare care îi urmăreşte pe părinţi şi dincolo de mormânt. În testament, tatăl încearcă nu numai să reglementeze situaţia moştenitorilor de sex masculin, ci să pună în ordine şi situaţia zestrelor care s-au dat, care nu s-au dat încă, sau care urmează să se dea.

La începutul secolului al XVIII-lea, Ilinca Brezoianu se plânge că, deşi fiul ei, Hera, ca unic moştenitor al tatălui său, a primit întreg patrimoniul patern, nu vrea să-şi înzestreze sora aşa cum cere obiceiul şi aşa cum hotărâse tatăl cu limbă de moarte. S-o ascultăm pe mamă, supărată la câţiva ani distanţă de la eveniment: „după ce au venit fiicei mele vremea de căsătorie, am zis fii-meu Herii să-i dea zestre din casa tătâne-său, după cum au lăsat banul Mareş. El nevrând să dea zestrea soru-sii Ancuţii, am avut mare pricină cu fii-mieu Hera; pentru că el a luat toate ale tătâne-său”.

Mama are dreptul să-şi poarte fiul în justiţie pentru a-i cere să se supună îndatoririlor sale de moştenitor, având legea de partea sa. Conflictul nu ajunge până acolo, deşi mama pare foarte hotărâtă să-l reclame la Mitropolie, datorită întervenţiei unei rude, marele stolnic Pârvu Cantacuzino, care se erijează în arbitru, obligând-o pe mamă să-şi înzestreze fiica cu propria zestre.

În acest document trei principii converg: primul principiu legislativ prin care tatăl trebuie să-şi înzestreze fiica, este susţinut de Hera; al doilea principiu cutumiar prin care atât fratele, cât şi mama au obligaţia de a se ocupa de măritarea fetelor, cel de-al treilea se referă la „puterea limbii de moarte”, la dorinţele răposatului împărtăşite familiei, în prezenţa martorilor şi în pragul morţii.

Ilinca se prevalează de acest principiu atunci când îi cere fiului să respecte hotărârile tatălui. În schimb, arbitrul disputei, marele stolnic, se foloseşte de cel de-al doilea principiu, obligând-o pe mamă să-şi înzestreze fiica cu propria zestre. În paralel, se constată că hotărârile orale ale tatălui nu sunt totdeauna luate în seamă de fiul moştenitor, de aceea şi necesitatea de a le fixa în scris pentru a nu fi ignorate sau contestate.

Două decenii mai târziu, probabil şi sub impulsul învăţăturilor mitropolitului Antim, deja această necesitate este asumată, aşa cum era firesc, mai întâi de elita socială. Testamentul lui Grigore Filipescu reprezintă un exemplu elocvent în acest sens. La 21 martie 1736, când Grigore Filipescu îşi alcătuieşte diata, el face o trecere în revistă a stării fiecărui copil. Patrimoniul se împarte între cei doi fii, Radu şi Pană, lăsaţi sub oblăduirea şi ascultarea mamei.

La rândul ei, Ilinca primeşte o mare parte din avere ca o compensaţie pentru zestrea cheltuită în casă la treburile gospodăriei: „soţiia mea, au avut cule şi moşii peste Olt şi eu la nevoile mele le-am vândut, iar alte cule de ale ei le-am dat fie-mea Zoiţii zestre şi am socotit din moşiile mele de i-am lăsat ca să să ştie, să stăpânească cât va fi cu zile”, mărturiseşte Grigore.

Toate moşiile lăsate sub stăpânirea soţiei vor fi împărţite, la rândul lor, tot celor doi fii. Grigore Filipescu are însă şi două fete: una deja măritată în momentul alcătuirii testamentului, cealaltă încă mică, dar destul de mare ca tatăl să se pregătească de măritişul ei.

Astfel, fixează prin testament toată zestrea în moşii şi ţigani ce urmează a se da fiicei sale, Maria, stabilind şi ce moşii se vor vinde pentru a-i cumpăra scule sau pentru a i se face nuntă. De asemenea, tatăl revine asupra zestrei celeilalte fiice, notând cu atenţie ce n-a putut încă să livreze ginerelui, lucruri ce vor fi date de către moştenitorii direcţi. Aşadar, tatăl încearcă să-şi pună în ordine toate afacerile pământeşti, cel puţin pe cele legate direct de familia sa.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră