Virginitatea feminină este în primul rând un dar, o ofrandă, oferită soţului de familia fetei. Este privită ca o formă de respect faţă de noua familie, de aici dreptul soţului de a divorţa de femeia impură, dreptul familiei sale de a pune în scenă un întreg ritual de repudiere, dorinţa de răzbunare pentru dezonoarea adusă. Iar când vine vorba de un copil apărut prea repede după casătorie, la numai câteva luni, lucrurile se complică şi mai mult.
Un boier, de teama dezonoarei, ascunde cu grijă atât ruşinea adusă, cât şi copilul din flori. Numai neînţelegerile intervenite şi un proces de divorţ scot la lumină vechile probleme tăinuite cu grijă, dar care i-au măcinat ani şi ani de zile pe soţi. Cantemir consemnează diferenţele care există între cele două grupuri ale societăţii.
Un boier îşi supraveghează mult mai bine fiicele, având grijă ca asemenea lucruri să nu se întâmple; dacă totuşi ele au loc, negocierile se derulează în secret, tatăl fiind nevoit să sporească considerabil zestrea pentru a răscumpăra necinstea; în caz că nu se înţeleg, fata se reîntoarce la casa părintească.
Polcovnicul Constandin constată, în noaptea nunţii, că soţia lui, Smaranda Greceanu, fiica paharnicului Ştefan, nu mai este fecioară. Luată la întrebări, femeia nu ascunde faptele , mărturiseşte numele vinovatului şi ziua comiterii păcatului. De ruşine, boierul ascunde fapta soţiei şi la insistenţele rudelor o iartă, dar la şapte săptămâni lucrurile se complică considerabil când află de la servitori că Smaranda a născut un copil.
Aceasta, de teama privirilor indiscrete ale celor din jur, sub pretext că nu se simţea prea bine, se retrăsese la Mizil, pe o moşie ce o avea numitul soţ. Unde, în taină, a născut bastardul pe care repede l-a omorât şi l-a îngropat într-un loc secret. Taina ei n-a fost prea bine păstrată, iar unul din servitori a dat totul în vileag. Supărarea polcovnicului a fost foarte mare. Şi-a luat soţia pe sus, plecând la Bucureşti cu gând să se despartă.
De teama bârfelor şi a ruşinii, el cere mitropolitului să păstreze secretul şi cu ajutorul unui părinte duhovnic încearcă să afle ce mai ascunde Smaranda. Ca şi prima oară, femeia mărturiseşte tot, insistând să fie iertată şi reprimită, iar mitropolitul o sprijină în demersul său şi cere polcovnicului să-i accepte cererea.
De semnalat că în toate zapisele, date de-a lungul a zece ani, deflorarea iniţială nu este uitată şi de fiecare dată este reamintită. Dacă însă comportamentul boieroaicei ar fi fost altul, ea ar fi fost tăinuită cu grijă. Potrivit legii, bărbatul are dreptul să ceară separarea pentru o astfel de cauză. Dacă alungarea nu intervine imediat după constatarea impurităţii, el nu poate confisca zestrea soţiei.
Zece bărbaţi denunţă lipsa virginităţii soţiei din noaptea nunţii, dar nu toate procesele au fost deschise a doua zi după nuntă. Apariţia unui copil surpriză, dorinţa de a fi recompensaţi sau simpla nemulţumire cauzată de dezonoare îi poartă pe aceştia prin judecăţi.
Ca arbitru, soborul îi sfătuieşte, într-o primă fază, să uite necinstea adusă, să primească surplusul de zestre promis de socri, să se împace. În cazul acuzaţiilor false, se oferă cam aceleaşi soluţii, un zapis de angajare din partea soţului care promite să nu-şi mai acuze soţia pe nedrept.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
