La începutul secolului al XIX-lea, o corespondenţă asiduă se schimbă între două mari familii boiereşti. Între 20 decembrie 1804 şi 31 ianuarie 1805, slugile aleargă între Ogrăzeni , Bucureşti şi Oteteleşani pentru a duce şi a aduce scrisorile dumnealor. Ce a prilejuit această corespondenţă? Pregătirea nunţii dintre Constantin Oteteleşanu şi Zmaranda Cocorăscu naşte zeci de scrisori schimbate între mire, soacra-mare şi mătuşa fetei, Zoiţa păhărniceasa.
Cu ajutorul lor se poate lua foarte uşor pulsul unui astfel de eveniment, fiecare scrisoare trădând înfrigurarea pregătirilor, neînţelegerile inevitabile şi cotidiene dintre cele două familii, cu privire la zestre, pretenţiile miresei şi nemulţumirile soacrei-mari, cheltuielile imense ce trebuie făcute. Nunta apare, în această situaţie, ca o afacere de femei: de o parte se află Safta Oteteleşanu care ţine în mână întreaga afacere şi supraveghează de aproape nu numai pregătirile din propria casă, ci şi pe cele din casa „cuscrilor”săi. Fiul, Constantin Oteteleşanu, se implică şi el, dar parcă nu cu atâta forţă ca mama.
De partea cealaltă, se află Zoiţa păhărniceasa, mătuşa Zmarandei Cocorăscu, care preia întreaga afacere întrucât mirasa este orfană şi se află sub tutela fratelui său, Ianache Cocorăscu. În egală măsură sunt pomenite şi alte mătuşi cărora li se cere sprijinul atunci când este vorba de pregătirile necesare sau de facerea cumpărăturilor. Astfel, des pomenită este mătuşa Bica, rudă cu familia Oteteleşanu şi aflată cu locuinţa în Bucureşti.
Cele două familii, în frunte cu feciorii din casă, sunt într-o continuă alertă pentru a procura hainele miresei şi toate celelalte lucruri trebuincioase unui ospăţ. E iarnă, e frig şi lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum ar vrea boierii noştri. Drumul până la Bucureşti e lung, adesea trăsurile rămân blocate în troiene, negustorii se arată copleşiţi de mulţimea cererilor şi nu pot răspunde comenzilor atât de rapid cum ar dori soacra-mare.
În plus, evenimentul pică foarte prost, însuşi domunl se pregăteşte de nuntă şi atunci negustorii sunt aglomeraţi de cererile venite din partea curţii şi a boierilor divaniţi. Ei ştiu să profite de această cerere nemaiîntâlnită şi ridică preţurile, chiar şi pentru mărfurile de prostă calitate.
Corespondenţa este deschisă de mirele Constantin Oteteleşteanu care însărcinează pe Zoiţa păhărniceasa cu pregătirea hainelor necesare miresei sale. Logodna s-a făcut deja, pregătirile de nuntă sunt foarte avansate, întrucât mirii vor să se cunune după sărbătoarea Bobotezei. Presat de timp şi „fiindcă sorocu nunţii să apropie şi face trebuinţă de a face hainele miresii”, ginerele însărcinează un fecior să ia 5000 de taleri de la cumnatul său, din banii de zestre, şi să-i dea păhărnicesei pentru a se ocupa de toate cele necesare.
Dar nu oricum, ci respectând instrucţiunile trimise o dată cu banii şi chiar foiţa cu hainele ce trebuiesc croite, aşa cum doresc ginerele şi mama sa. Politeţea dusă la extrem îmbracă această rugăciune: „ te rog coconiţă, aducând banii, rugăm pă dumneata ca să binevoiţi a lua osteneală a face aceste haine după foaia ce să trimisă dumneavoastră, pentru care foarte rugăm pă coconiţa ca să binevoiască a face neşte haine. Şi mai rugăm pă coconiţa dă va alege conurile la biniş şi alale giubeli, căci să prăpădesc feţele. Şi hainele miresei să se facă bune...că destui bani sunt”.
Scrisoarea este completată cu salutări şi urări de sănătate transmise familiei, adică dumnealui paharnicului, plus un scurt reproş pierdut printre toate aceste politeţuri protocolare în care se reaminteşte de zestrea nedată încă de către cumnatul, Ianache Cocorăscu. Mireasa nu este nici ea uitată, soţul declarându-i dragostea lui frăţească şi dulci sărutări. (va urma)( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
