Ţărani şi boieri se supun timpului Bisericii atunci când îşi aleg ziua nunţii, iar respectarea sărbătorilor religioase şi a posturilor, ce le însoţesc, se cere. Postul este şi o perioadă de penitenţă, când nu numai corpul, ci şi spiritul trebuie să treacă printr-o perioadă de reculegere şi umilinţă. Or, nunta semnifică bucurie, zgomot, abuz de mâncare şi băutură.
După Pravilă, nunţile nu se fac în postul cel mare, adică în postul Paştelui sau în postul Crăciunului. În practică, atunci când se vorbeşte de data căsătoriei, se face legătura cu timpul fast al calendarului religios, „ne vom căsători, acum după Paşti”, sau „după „postul Crăciunului”, sau „după postul sfintei Mării”.
Simultan, nunţile sunt condiţionate, mai ales în rândul ţăranilor, de calendarul lucrărilor agricole specifice fiecărei regiuni; ele sunt numeroase în lunile septembrie, octombrie pentru regiunile de câmpie şi toamna târziu, după culesul viilor, în zonele viticole.
Ziua nunţii apare în multe documente ca fiind duminica. De altfel şi numele darurilor de luni susţine această afirmaţie, ele fiind daruri care se fac a doua zi, imediat după nuntă şi consumarea căsătoriei. La 15 mai 1785, Manole, cojocarul din Bucureşti, promite că se va logodi cu Stana sâmbătă şi că „duminica viitoare, adică maiu 23 să mă cunun”.
Oprea promite că îşi va aduce părinţii duminică, când se va cununa cu fiica lui Iane căpitan. Într-un singur document apare ca zi a cununiei religioase ziua de joi, „şi acum joia ce vine mă cunun cu Pătrana”, promite Ene. Fiind vorba de o căsătorie impusă de tribunalul ecleziastic care avea tot interesul să-l grăbească pe tânăr, nu se mai acordă importanţă zilei, ci evenimentului.
În casele boiereşti nunta începe de joia, dar ceremonia religioasă şi marele ospăţ au loc duminica, „după cum se obişnuieşte în Valahia”, spune un boier pe la 1764. Preferinţa pentru ziua de duminică ca zi a nunţii apare şi în Florenţa medievală. În schimb, în Franţa, episcopii catolici recomandă credincioşilor toate zilele săptămânii cu excepţia celor dedicate sărbătorilor religioase şi a zilei de duminică.
Ca zi a Domnului, ziua de duminică nu poate fi tulburată cu sărbători zgomotoase. Astfel se constată că pentru Rouen, 36% din căsătorii se celebrează lunea, iar alte 40% marţea. Preferinţele pentru zilele de luni şi marţi ca zile de oficiere a cununiei apare şi în Transilvania, probabil sub influenţa religiei catolice.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
