Cum sunt multe lucruri care o nemulţumesc la această nuntă, cum nu are prea mare încredere în dumneaei păhărniceasa Zoiţa, soacra-mare se pune pe scris la două zile după scrisoarea fiului său, reluând aceleaşi probleme, fiind mult mai categorică şi lăsând politeţea protocolară deoparte. Îi cere păhărnicesei să fie foarte atentă cu alegerea hainelor, să aibă grijă ca „samurii să nu fie văpsiţi”, feţele de la biniş să fie bune ca să nu se prăpădească prea repede, să cumpere „lucru bun şi ieftin”, îi mai cere să nu uite să alcătuiască lista cu tot ce a cumpărat cu preţul alăturea.
Timpul îi presează, căci „după ce va trece Boboteaza să să facă nunta, fiindcă ducele nu mai este atât de mare”. Soacra adaugă încă un motiv ludic pentru care nunta ar trebui să se facă cât mai repede, „şi ca să mai aibă Zmărăndiţa vreme să să mai înveselească pă la zaiafeturi”. Cu alte cuvinte, după nuntă urmează un ritual de socializare, când tinerii vor fi invitaţi să participe la o serie de mici petreceri date în cinstea lor sau prilejuite de celebrarea sărbătorilor religioase. Fiecare familie boierească se crede obligată să organizeze un mic bal în onoarea noului cuplu.
În această situaţie chiar Vodă se preocupă de pregătirea unor baluri pentru primirea şi integrarea tinerei familii. Din partea soacrei-mari, nunta se poate face chiar a doua zi, fiindcă „eu m-am gătit de toate”. Vinovaţi de prelungirea termenului apar ceilalţi, pentru că nu se ocupă suficient de repede şi de bine de toate cele necasare.
După ce laudă grija Zoiţei faţă de nepoata sa, Safta Oteteleşanu schimbă imediat foaia şi îi spune verde în faţă ceea ce are pe suflet: „nepoata dumitale să nu socotească că voi face nunta până nu se va face toată zestrea teslim că unde să află prieteni să nu ne facem duşmani, că mie îmi este urâtă gâlceava”. Dându-şi repede seama că a fost cam dură cu păhărniceasa care nu este decât mătuşă, soacra-mare o întoarce din condei: „măcar că eu nu am nici o vorbă cu dumnealui (este vorba despre fratele miresei), ci am cu dumnealui paharnicul, iubitu dumitale soţ şi prietenu mieu”.
Deşi declară că nu este amatoare de gâlceavă, cucoana se dovedeşte a fi contariul. Nunta devine o ocazie excelentă pentru întâlniri cu celelalte boieroaice. În cercul său de prieteni, cucoana îşi exprimă deseori nemulţumirea faţă de viitoarea noră, faţă de fratele acesteia care nu prea se grăbeşte să dea ce a promis, faţă de pregătirile ce au început, dar nu se mai termină.
Micile bârfe nu rămân însă în cercul prietenilor, ci zboară spre celelalte case boiereşti ajungând şi la urechile jupânesei Zoiţa, implicată în această afacere. O parte din nemulţumiri, Safta le pune şi în corespondenţa pe care o are regulat cu Zoiţa, dar aici reproşurile sunt scurte şi amestecate printre celelalte cereri şi politeţuri. Ele sunt introduse ici şi colo, niciodată de o manieră coerentă, niciodată nu se merge până la capăt.
Parcă pentru a atenua duritatea acestora în mijlocul reproşului, cucoana schimbă vorba pentru a reveni câteva rânduri mai jos cu completarea, dar din nou se îndepărtează pomenind de cine ştie ce, pentru a reveni iarăşi, şi aşa până spune tot ce are de spus. Aşadar, după ce într-o frază scurtă şi categorică şi-a exprimat nemulţumirea faţă de nelivrarea zestrei, cucoana trece din nou la ale nunţii de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, relunând tonul prietenesc: „te rog, draga mea, pentru cusături înştiinţează-mă de sunt gata sau de nu sunt gata”. (va urma)( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
