După trecerea Anului Nou, pregătirile sunt reluate, dar din cauza încetinelii cu care se mişcă cucoana Zoiţa, cel puţin aşa are impresia familia mirelui, nu se poate respecta sorocul pus şi din nou se schimbă data. Între timp alte veşti vin să încurce planurile mamei-soacre care visează şi se pregăteşte de o nuntă ca-n poveşti.
În preajama Anului Nou, Constantin Oteteleşanu se pomeneşte cu o scrisoare de la serdarul Cocorăscu prin care îl anunţă că „dumnealui nu o să poată veni la nuntă, aflându-se bolnav şi cum nici banii nu poate să-i facă până la nuntă, ci îi face şi mai pe urma nunţii”. Mama este imediat înştiinţată şi cei doi, fiul şi mama, se pun pe scris către aceeaşi păhărniceasă Zoiţa, ţinta tuturor reproşurilor şi nemulţumirilor. În fapt, ea e singura cu care se poate discuta, căci dumnealui serdarul Ianache Cocorăscu le comunică ce are de comunicat după care îi ignoră.
Că nu are toţi banii pentru zestre e sigur, întrucât la 14 noiembrie 1804, serdarul îşi vânduse la mezat moşii şi vii în judeţul Saac pentru a putea împlini zestrea surorii sale. Cei doi însă nu sunt interesaţi de greutăţile prin care trece fratele, nici de faptul că Zmărăndiţa nu are mamă. Ei vor zestrea, fiecare scrisoare trădând disperarea în care se află mama şi fiul că mai sus-numitul frate nu se arată atât de maleabil cum ar fi vrut ei.
În paralel cu corespondenţa de nuntă, Constantin are o alta cu cumnatul său în care insistă şi ameninţă cu ruperea logodnei şi a alianţei, „dar pentru bani i-am scris cu un cuvânt că nu mai fac nunta până nu-mi va da banii zestrei”. Ianache este bănuit că nu vrea decât să-i tragă pe sfoară, „căci scoposul dumnealui asta iaste să să vază dumnealui scăpat dă sora dumnealui cât mai curând şi banii să va face când va putea peste zece douăzeci de ani”.
Presupunerea ginerelui ar putea fi cât de adevărată, mulţi fraţi şi chiar taţi tergiversează vărsarea zestrei o dată nunta împlinită. Or, practica este bine cunoscută de tânărul boier. Serdarul „nu şi-a găsit omul” după cum ameninţă soacra-mare. Scrisoarea Saftei din 5 ianuarie şi cea a fiului din 9 ianuarie nu contenesc cu ameninţările şi reproşurile la adresa acestuia, siguri fiind că vor fi trimise persoanei în cauză.
Din nou, jupânesei Safta îi revine misiunea de a tranşa lucrurile „cucoana mea, îi scrie ea păhărnicesei, eu văzând că sorocul ce s-au pus de dumneavoastră să împlineşte, şi dumnealui au dat o sumă din banii zestrelor, eu m-am apucat şi am făcut toată găteala nunţii şi mi-am făcut toată strângerea după cum ştii şi dumneata cum se fac toate nunţile, nu au mai rămas lucru pe haine. Ci draga mea, cât va plăti dumnealui toată cheltuiala, ci să nu socotească dumnealui să rămâe nunta de aceste Câşlegi că-mi va plăti dumnealui toată cheltuiala”.
Ameninţarea este reiterată şi şi în scrisoarea fiului din 9 ianuarie, dar mai voalată şi mai edulcorată. De fapt, ei sunt interesaţi de zestre, dacă dumnealui nu vrea să fie la nunta surorii îl priveşte, dar să trimită zestrea. „Pentru care i-am dat şi eu răspuns, scrie Constantin Oteteleşanu frustrat, pă cum de nu va veni dumnealui la nuntă, socotesc că cum n-a vrut Zmărăndiţa mumă şi tată, aşişderea voi să socotesc că n-are nici frate şi voi trimite eu rude de ale mele dă aci şi o va aduce”.
Şi cu toate acestea pregătirile de nuntă îşi urmează cursul. Mama-soacră trimite nurorii o pereche de cercei de smarald şi o floare de diamant pe care să le prefacă „după modiia ce a eşit acum şi după cum va plăcea Zmarandei”. De asemenea, îi trimite şi două inele de safir din care „să-i facă şi doaă ace de prins păru, unul să-l ocolească cu diamantele care va rămânea de la cercel”, toate acestea „te pohtesc ca să le isprăveşti în doaă săptămâni”, încheie ea.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
