Persoane influente intervin însă nu numai pe lângă clericii tribunalului, ci chiar pe lângă mitropolit, în avantajul diferiților protejați. Întervențiile sunt vizibile mai ales mai ales la nivelul de sus al ierarhiei sociale, pentru că se exprimă deschis și fără teamă. Unii dintre boieri au o avere considerabilă, bogăție pe care o revarsă și asupra Bisericii, alții dețin dregătorii importante care le conferă prestigiu și putere. Ar fi și greu pentru Prea Sfinția Sa să nu țină cont de opiniile lor, mai ales că pe unii dintre aceștia îi frecventează sau le este duhovnic.
În vara lui 1739 se judecă la Mitropolie procesul de divorț dintre Marica și Constantin Băjescu Merișanu. Mitropolitul Neofit respinge într-o primă instanță jalba înaintată de soție considerând că femeia trebuie să-și asculte bărbatul și să se supună. Are încredere că Merișanu se va schimba și va renunța la băutură, la scandal, la bătăile aplicate soției și la amenințările cu moartea. Cum fata este îngrozită de comportamentul boierului, cere ajutorul unchiului ei, Grigore Greceanu mare vistier.
Scrisoarea trimisă de acesta mitropolitului schimbă verdictul dat cu câteva zile mai înainte. Marele boier nu consideră că cere o favoare, el își face numai datoria de a-i prezenta marea nedreptate care s-a făcut prin sentința dată. Deși „întâmplător” persoana suferindă îi este rudă și tot „întâmplător” cunoaște întreaga poveste; ar fi procedat în același mod pentru oricare altă persoană, menționând că el își face numai „datoriia”.
Boierul este foarte politicos, și, foarte demn, îi înfățișează mitropolitului situația așa cum o vede el, enumerându-i toate grozăviile prin care a fost obligat să treacă Marica și pe care le consideră motive suficiente pentru un divorț. Nu uită să-i reamintească poziția pe care o deține, strecurându-i printre rânduri următorul amănunt: „aseară viind de la Măria Sa Vodă am găsit pă copila cumnatii plângând”. Și, pentru a nu mai lungi explicațiile, îi scrie negru pe alb: „Și în scurt Părinte ia nu va să-l mai ia”. A doua zi mitropolitul reia procesul celor doi și îl soluționează pozitiv, Marica primind carte de despărțire.
Constantin Brezoianu aflat în divorț cu soția sa, Marica Filipescu, se folosește și el de influența pe care o are pe lângă același mitropolit pentru a câștiga zestrea soției. Ilinca Socoteanu consideră că nu-și poate afla dreptatea pentru că cel cu care se află în gâlceavă nu este nimeni altul decât nepotul mitropolitului Grigorie. Și exemplele ar putea continua la nesfârșit.
Acuzațiile de corupție și luare de mită se îndreaptă și către micii slujbași ai Mitropoliei. Este vorba de cei care fac toată cercetarea în teritoriu, de la protopopi și preoți, până la ispravnici și armași. Cum prezumția de nevinovăție nu există, acuzatori și acuzați ajung în închisorile puterii sau sunt storși de bani înainte chiar de a se afla rezultatul cercetării.
Anastasie croitorul se plânge la 2 iunie 1798 că amantul soției sale l-a mituit pe agă și în loc să-l apere „m-au pus de m-au bătut la falangă”; mai mult, l-a închis la agie dând astfel posibilitate soției să fugă cu tot ce era în casă. La judecată întâmpină din nou alte greutăți pentru că soția se află sub protecția doctorului Damaris, al cărui „hatâr” contează mai mult decât adevărul.
Capacitatea de adaptare la sistem e foarte mare. Mita sau „hoția legală”, cum îi spune un boier la 1827, intervenția și favoritismul devin foarte repede practici aproape cu valoare de normă. Mai târziu, în secolul următor, țăranul, înainte de a ajunge în fața judecătorului, trebuie să treacă mai întâi prin bucătăria acestuia pentru a lăsa ploconul și abia apoi putea să compară în fața judecății pentru a-și spune pricina.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
