În București, situația judecătorilor, dar și cea a împricinaților este mult mai ușoară. Mahalagii pot fi aduși la judecată mult mai rapid și fără prea mari complicații. La 23 iunie 1778 se judecă la Mitropolie procesul pentru moștenire între văduva Pulheria Brătășanu și Ioniță Brătășanu, nepotul soțului decedat. Cei doi nu reușesc niciodată să ajungă împreună la judecată; când ajung sunt nehotărâți și încă nepregătiți pentru acceptarea jurământului.
Când într-una din zile, păhărniceasa se plânge „că este de Ioniță purtată prin biserici și va să o pue supt jurământ”, mitropolitul le fixează un ultim soroc. În dimineața cu pricina, Ioniță pornește spre Mitropolie, decis să se „izbrănească” o dată pentru totdeauna, dar stupoare, găsește Mitropolia goală, căci Prea Sfinția Sa uitase de soroc și de proces și plecase să slujească liturghia la mânăstirea Sărindar.
Cum nici păhărniceasa nu venise, Ioniță plecă spășit spre casă, dar „supt poalele Mitropoliei o întâlnește pe dumneaei venind în grabă la judecată”. După ce se sfătuiesc, cei doi se hotărăsc să meargă la Sărindar și să termine toată cearta. Am crede că toate au luat sfârșit, că cei doi „s-au izbrănit”, dar sub acoperișul bisericii și-au adus aminte și de alte neînțelegeri mai vechi ce trebuiau musai cercetate.
De cele mai multe ori informația poate ajunge distorsionată la cei însărcinați cu punerea în aplicare a poruncii de aducere la judecată a împricinaților. Cum identitatea celui care trebuie adus la tribunal este prezentată în termeni destul de vagi, confuziile nu pot fi evitate. Apoi domiciliul împricinatului nu se cunoaște, el se află în cuprinsul județului, dar nu se știe cu precizie unde. Ispravnicii de județ primesc misiunea să răscolească tot județul și „să-l dea teslim” pe acuzat în mâinile neferului care adusese porunca.
Amestecul dintre slujbașii laici și cei ecleziastici naște confuzii și abuzuri în executarea sarcinilor primite. Astfel, la sfârșitul lui august 1776 preoții din satul Licherești, județul Ialomița, primiseră misiunea de a-l prinde și închide pe bărbatul Stoianei, fugit din București și recăsătorit în alt sat fără să divorțeze de prima nevastă. Ei se achită de misiunea primită foarte repede, dar intervenția slujbașului laic schimbă radical situația.
Cea de-a doua soție cere ajutorul căpitanului Apostolache, aflat în sat. Acesta intervine rapid și „mergând la preoți cu mare zor și începând a-i bate, ar fi scos pe acel om și pă loc au înștiințat Mării Tale pentru preoți, cum că sunt răi și zurbagii”. Preoții sunt aduși la București și închiși la Mitropolie, unde zac o lună de zile fără ca cineva să se intereseze de soarta lor, fără ca Apostolache să vină să stea față și să-și confirme acuzațiile prin mărturii demne de crezare.
După o lună de zile, preoții cer mitropolitului să-i lase să plece „că le piere toată vremea lucrului casii lor și să păgubește cu tot”. Procesul se va judeca în septembrie pe vremea culesului viilor. La mai mult de o lună de la jalba depusă, acuzatul nu se află încă în fața instanței, iar căutarea lui avea să mai dureze o vreme.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
