Maria şi Costandin, ambii slugi la acelaşi stăpân din mahalaua Staicului, se îndrăgostesc, „se iubesc” şi fac un copil, dar nu se pot căsători întrucât se consideră că băiatul este prea mic şi deci „nevrednicu de a ţine casă”. În aceeaşi situaţie se află şi Alexandru cu Ilinca, ambii servitori în casa unchiului băiatului, Marin postăvarul. Cererea lor de căsătorie nu poate fi acceptată căci „să văzu nevârstnici, vreun mijloc de chiverniseală nu are nici o parte, nici alta”, susţine consiliul ecleziastic, dar s-ar putea găsi o mică portiţă de salvare.
Marin, în calitate de stăpân şi rudă, ar fi trebuit să-i păzească mai bine pentru a evita ca în casa lui să se întâmple aşa fapte de ruşine. Prin urmare, ar avea datoria să se ocupe de tineri şi, ar trebui să se angajeze că timp de trei ani „le va purta grija cu toate cele trebuincioase” şi o va înzestra pe fată; astfel căsătoria s-ar putea face.
În nici unul dintre cele două cazuri nu se precizează vârsta partenerilor, se poate lesne remarca interesul soborului pentru capacitatea bărbatului de a prelua responsabilităţile unei familii; în ultimă instanţă, maturitatea lui contează mai mult decât a fetei, considerată bună de măritat din momentul ajungerii la pubertate.
Intervenţie punctuală în cazul Vladei din satul Rădeşti, judeţul Muscel, în vârstă de 30 de ani; ea îl cere de soţ pe Ion, olar din acelaşi sat, cu care a păcătuit, cu care are un copil. Sentinţa judecătorului local, Ianache sluger, trimite la prevederile legislative: „pravilele apără a nu săvârşi o nuntă ca aceasta, a fi mai mare soţia decât bărbatul, ci totdeauna să fie bărbatul mai mare decât nevasta, că de nu se va putea măcar să fie deopotrivă”. Dezechilibrul este acceptat doar atunci când vine din partea bărbatului ceea ce se întâmplă deseori în realitate, diferenţele prea mari sunt sancţionate atât de pravile, cât şi de societate.
La 16 ani o fată primeşte deja peţitori şi se poate chiar căsători. Depăşirea acestei vârste aduce din nou intervenţia Bisericii care cere părinţilor să-şi păzească fetele şi să le mărite la timp. Atunci când, în cazul unui proces de seducţie, se constată că vârsta unei fete este destul de înaintată, părinţii sunt aspru criticaţi că nu s-au ocupat de măritişul ei, lăsând-o să cadă în păcatul trupesc.
În fapt, Biserica încearcă cu ajutorul familiei să controleze sexualitatea tinerilor şi naşterile ilegitime. La 1 septembrie 1792, mitropolitul Cozma cere domnului Mihai vodă Şuţu să dea poruncă, prin intermediul ispravnicilor de judeţ ca tinerii şi tinerele să-şi păstreze virginitatea şi să evite legăturile sexuale premaritale.
Domnul întăreşte jalba mitropolitului şi o trimite caimacamului Craiovei şi apoi către toţi ispravnicii de judeţ. Măsura este reluată în anii următori fără a avea însă impactul dorit. Cum o căsnicie nu se poate face nici atât de repede, nici atât de uşor, relaţiile sexuale premaritale sunt iminente, iar cele 210 cazuri de seducţie o dovedesc cu prisosinţă.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
