Plecarea la muncă de acasă constituie un bun prilej pentru a contracta o nouă căsătorie fără a o declara pe prima. În acest mod procedează micii meşteşugari sau negustorii balcanici veniţi în Imperiul Otoman. Ei încheie, în Valahia, o altă căsătorie tăinuindu-şi starea civilă sau negând existenţa unei alte relaţii.
Cum preoţii nu se arată întotdeauna vigilenţi, bigamia apare. De altfel, ea ajunge să fie cunoscută numai datorită unor împrejurări nefericite în care oamenii sunt implicaţi şi care le dezvăluie adevăratul statut. Arhivele au păstrat 16 cazuri de bigamie, dar fără a lua în seamă concubinajul, deoarece asemenea legături, deşi socotite ilicite şi păcătoase, nu au întinat taina sfântă a nunţii.
Dima plăcintarul grecul, după ce se instalează la Bucureşti, se căsătoreşte cu Maria, dar fără a o avertiza că are soţie şi copii „la ţara lui”. La fel procedează şi Dumitru sârbul care se căsătoreşte în judeţul Saac cu Maria Istodoroaia, fiind însă căsătorit şi la Drâstor, sau Gavrilă croitorul căsătorit la Iaşi cu Sanda şi la Bucureşti cu Ancuţa.
Un bărbat realizează mai uşor o altă căsătorie decât o femeie, pentru că se deplasează mai mult (15 cazuri de bărbaţi bigami, numai o femeie bigamă). Cel mai adesea, pentru a evita toate etapele nefericite şi costisitoare ale unui proces de divorţ, soţul părăseşte domiciliul conjugal şi se aşează într-un alt sat şi într-un alt judeţ, cât mai departe de casă, unde nu este cunoscut şi unde se căsătoreşte a doua oară.
Vasile este căsătorit în satul Jiblea, judeţul Argeş, dar într-una din zile pleacă din sat şi se stabileşte în satul Grabicina din judeţul Buzău unde se căsătoreşte a doua oară. Nimeni nu-l întreabă nimic, iar episcopul Buzăului îl hirotonoseşte dându-i darul preoţiei. Numai o simplă întâmplare face ca totul să iasă la lumină. Când Vasile fură caii noului său cumnat şi fuge, este dat în urmărire şi astfel episcopul află ce gravă eroare a comis. Prins, Vasile este tuns şi caterisit nu din cauza furtului, ci a bigamiei.
După Pravilă o asemenea legătură se pedepseşte foarte aspru, fie cu tăierea capului, fie cu închisoarea la ocnă şi confiscarea averii, căci legea consideră că nu mai are nevoie de avere din moment ce şi-a pierdut cinstea. Apoi un ritual dezonorant se pune în aplicare pentru a arăta tuturor ruşinea şi gravitatea păcatului comis.
Bărbaţii bigami sunt plimbaţi „pre uliţe cu pielea goală, şezând călare pe măgari, şi-i tot bat cu dooă furci ce torc muierile”. De acelaşi tratament beneficiază şi femeile bigame, numai că furcile de tors sunt înlocuite cu işlice.
În practică, mitropolitul îşi dă seama că nu poate pune în aplicare pedeapsa capitală. Din momentul în care bigamul îşi recunoaşte vina şi imploră mila judecătorilor, căindu-se cu adevărat pentru greşeala comisă, el este iertat, dar ameninţat că în caz de recidivă ştie ce-l aşteaptă.
Dar ce se întâmplă cu cele două căsătorii? Cine are prioritate? Cea de-a doua căsătorie, contractată prin înşelăciune, este considerată nulă încă de la bun început. Prima soţie are întotdeauna prioritate, iar judecătorul ţine seama de ceea ce vrea ea, sentimentele sau dorinţele soţului bigam nu contează. Dacă prima soţie îşi cere soţul înapoi, soborul îl obligă să se reîntoarcă în patul conjugal, ameninţându-l cu pedeapsa în cazul unui refuz.
