Povesteam în cele două episoade anterioare cum Marica, soţia boierului Costandin Brezoianu, îşi înşeală soţul cu un oarecare Vasile Saigiul. Boierul încornorat aranjează un flagrant delict, la care invită alţi boieri de rang înalt, prieteni de-ai lui, iar Vasile Saigiul cade în capcană. Este prins în odaia jupânesei, bătut şi jefuit de slugile boierului. Continuăm povestea...
Cum rangul nu-i îngăduia să participe la o asemenea ruşine, boierul aşteaptă potolirea lucrurilor şi apoi îşi pune slugile să povestească toată tărăşenia în faţa celorlalţi boieri. Trece totul pe hârtie, îi pune să semneze şi, cu astfel de dovezi, îi cere mitropolitului, mai pe ocolite, să-l despartă fără să facă mare tărăboi în jurul cazului.
Într-un cerc restrâns, procesul este judecat. Ilinca Mucioaia depune mărturie în faţa popii Mihai de la biserica din mahala şi a popii Isac de la biserica Creţulescu. Pentru început, mitropolitul propune soţilor un compromis: împăcarea cu condiţia ca Marica să-şi ceară iertare şi să promită că se va îndrepta. La 20 septembrie 1731, Marica neagă că ar fi greşit susţinând cu tărie că toate nu sunt decât minciuni menite s-o piardă. Copleşită de dovezile soţului, femeia se declară învinsă.
În faţa boierilor şi a rudelor îşi ia următorul angajament: „Adică eu, Marica Filipeasca, dat-am scrisoarea mea la mâna dumnealui soţul meu, Costandin Brezoianu, cum să să ştie că bănuind mai nainte dumnealui pă mine cum că nu-mi păzescu cinstea şi curăţenia, ce fac lucruri necuviincioase, şi eu prinzându-mă înaintea dumnealui cum că nu sunt nici unele de acelea ce aude dumnealui şi sunt toate minciuni.
Iar când au fost acum, căzând eu în vină, ca aceia şi dovedindu-mă dumnealui au vrut să facă gâlceavă, zicând că mă va lăsa. Deci eu am căzut la dumnealui cu mare rugăciune ca să mă ierte, prinzându-mă că de acum înainte nu vor mai fi nici unele de acele şi voi trăi cu dumnealui după cinste şi după voia dumnealui, luându-mă şi tot neamul mieu asupra dumnealor”.
Urmează apoi semnăturile boierilor şi a rudelor Maricăi. Toţi semnatarii se pun chezeş pentru respectarea angajamentului dat. Cu toate astea, scrisoarea de angajament, specifică epocii şi instrument important în soluţionarea conflictelor familiale, n-o va împiedica pe Marica să penduleze timp de nouă ani între patul conjugal şi cel al amantului.
În toamna anului 1740, sătul de atâta ruşine şi dezonoare, soţul intervine pe lângă mitropolitul Neofit, care îi este şi duhovnic, să primească carte de despărţire şi toată zestrea conform Pravilei. De data aceasta, procesul se desfăşoară în public şi cu participarea publicului. Vecinii sunt chemaţi să depună mărturie asupra unor fapte desfăşurate cu mulţi ani în urmă, întrucât boierul Brezoianu are nevoie de probe zdrobitoare pentru a confisca averea şi zestrea bogatei sale soţii.
Acum miza procesului nu mai este onoarea, ci averea. Vechile fapte sunt readuse la lumină, vechile documente sunt scoase de prin cufere şi puse să lucreze în favoarea boierului. Numai că Marica n-are de gând să cedeze aşa de uşor. Va urma. (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)
