Aseară, s-a tras cortina și s-au aprins luminile în sala Teatrului Național din Caracal pentru cel mai longeviv și mai constant eveniment cultural cu care se poate mândri Municipiul Caracal și, implicit, județul Olt - Festivalul de Teatru Ștefan Iordache - ajuns, în acest an la ediția a XIV-a.
Ca în fiecare an, pentru buna desfășurare a acestui eveniment și-au dat mâna Consiliul Județean Olt, Primăria Caracal, Consiliul Local Caracal, Asociația ”Smart Vision” București, criticul de teatru, realizatorul și moderatorul TV Marina Constantinescu, precum și sponsorii Patchouli Flowers Concept Store, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Affiche Digital Printing, alături de publicația Gândul, parte a Gândul Media Network.
Ultimul spectacol din această veritabilă ”săptămână luminată” a culturii (care a stat sub semnul și a fost dedicată marelui actor Marcel Iureș) a fost piesa ”Creatorul de teatru”, de Thomas Bernhard, traducerea Alexandru Dabija, regia Alexandru Dabija, oferită de Teatrul Național I.L. Caragiale din București, cu distribuția Marcel Iureș, Ana Ciontea, Conrad Mericoffer, Rodica Ionașcu, Alexandru Bindea, Aleandra Sălceanu și Afrodita Androne.
Actor în toată puterea şi greutatea cuvântului, cu roluri în zeci de piese de teatru şi tot atâtea în filme, actor care a jucat în ultimele două decenii și jumătate în pelicule străine cu mare succes de casă, actor profund, cu uriaş talent, cu un simţ al scenei greu de atins de alţi colegi de breaslă, Marcel Iureş are o carieră internaţională impresionantă, legată de rolurile din filmele : Amen, Războiul lui Tom Hart, Misiune Imposibilă, Interviu cu un vampir: Cronicile vampirului, Pacificatorul, etc.
Pe de altă parte, este cald, senin, calm, fără nicio “ţâră” de agresivitate şi debit verbal specific oltenilor. Asta când e printre oameni. Când e, însă, pe scenă e zeu, e împărat, e rege, dar e şi drac, nelegiuit ori impostor. E actor. Mare. Complet. Este, poate, cel mai important actor român de compoziţie, primind de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România. Este preşedintele Fundaţiei Cultural Artistice Teatrul Act jucând, evident, pe scena acestuia. Este Marcel Iureş, cel care a jucat alături de cei mai mari actori de la Hollywood, în filme văzute în toate colţurile lumii.
Și, conform așteptărilor celor prezenți aseară în sala teatrului, uriașul actor a susținut un recital de virtuozitate scenică, într-o piesă în care a strălucit de la început până la sfârșit, a ținut publicul cu răsuflarea tăiată și-a acaparat total simțirea, mintea și reflexele unui public care n-a putut să reacționeze decât printr-o liniște plină de respect și admirație față de actul artistic consumat pe scenă. Și cum să nu ai admirație pentru un actor colosal, un actor care susține un monolog sau dialoghează neîntrerupt timp de peste 2 ore, care umple sala cu măreția sa, care este într-o continuă mișcare și explozie de gesturi de neoprit?
În piesă, Marcel Iureș dă viață unui bătrân autor și regizor de teatru cu un ego extrem de ridicat, megaloman, fixist, ipohondru, critic și nihilist. Este cel care neagă și condamnă tot: talentul îndoielnic al copiilor, al soției, al hanului în care este cazat, al localității în care urmează să țină spectacolul, al țării al cărui cetățean este, al societății, al politicii duse, al teatrului însuși în slujba căruia se află de o viață. Totul îi pute, nimic nu se ridică la înălțimea ambițiilor sale artistice, se simte ca un proscris care insistă în căutarea absolutului în artă.
Celelalte personaje din piesă, cu replici puține și insignifiante, nu fac altceva decât să ajute la dinamizarea piesei și să asigure, prin activitățile lor minimale, tușarea apăsată, binemeritată a personajului principal. Iar acesta chiar strălucește în lumina (voit) mică a scenei. E uriaș. E colosal. Este ACTORUL. Și publicul știe asta și-l aplaudă furibund la final, chemând, de multe ori, întreaga trupă la bis. Așa s-a încheiat a XIV-a ediție a Festivalului de Teatru Ștefan Iordache, spectatorilor parcă nevenindu-le să creadă că ”săptămâna luminată” a culturii a trecut atât de repede.
Peste tot și toate a mai trecut un an din viață, s-a mai sfârșit un festival…Dar nu-i nimic! Ca-n poezia copiilor cu ”podul de piatră s-a dărâmat”, aceiași orgqnizatori au promis că anul viitor vor face festivalul și mai trainic și mai frumos. Deocamdată, în Teatrul Național din Caracal s-a lăsat liniștea. Fecunda liniște care urmează după un grandios eveniment cultural. Rămas bun, oameni minunați ai olteniei! Ne revedem anul viitor
