Aseară, în sfântă zi de sărbătoare (Învierea Domnului), Teatrul de Artă București a propus spectatorilor prezenți la Festivalul de Teatru Ștefan Iordache, din Caracal, ca temă recreativă inițierea în arta și istoria dansului în numai 1 oră și 45 min. Pentru asta a fost jucată piesa ”Șase lecții de dans în șase săptămâni” de Richard Alfieri, scenografia Romulus Boicu, traducerea, regia și costumele Lavinia Jemnea Olteanu, în coregrafia lui Mihai Petre.
Solicitați au fost mai puțin cunoscuții actori Victoria Cociaș și George Constantinescu. Mai puțin cunoscuți poate până acum, odată cu debutul lor la acest festival, căci după prestația lor de seara trecută, cu siguranță au rămas în memoria și conștiința oltenilor și nu numai.
Piesa, o comedie fină, grațioasă, comodă este ca un plasture adăugat pentru tratarea simptomelor evidente ale bătrâneții. Așa cum spune titlul, cele șase lecții de dans constau într-un fel de abonament (cu plata după fiecare lecție) solicitat unei firme de profil, unde un instructor predă șase lecții împărțite pe tot atâtea săptămâni, lecții pornind de la swing, tango, vals vienez, foxtrot, cha-cha și dans modern.Toate dansurile predate sunt însoțite de istoria și istoricul lor, ”asortate” cu ținuta adecvată stilului și perioadei în care dansul respectiv a însemnat o modă sau chiar un stil de viață.
Numai că, în povestea noastră, dansul este pretextul. Fondul este stabilirea unor relații umane cu tot ce implică încâlcitul proces al cunoașterii personale și al intercunoașterii. La început, personajele abia se dibuiesc. Fiecare încearcă să forțeze nota apelând la ironii, se spun glume proaste, se proferează amenințări, se duelează aprige egouri, se semnează armistițiuri.
De aici mai departe, fiecare întâlnire pentru presupusa lecție de dans se transformă într-un îndelungat și încrâncenat proces de descoperire a celuilalt, chiar dacă asta presupune investigații a la Colombo. Se verifică suspiciuni, se fac ”săpături” ce vizează atingerea ”intimității” sociale a fiecăruia, se fac reproșuri cu zvon de scandal. Din fericire se ajunge și la împăcări. Ba chiar la scene de duioșie strict raportate la prietenie, fără nicio urmă de conotație sexuală (mai ales că instructorul este gay).
Se leagă o relație prietenească grevată pe singurătatea fiecăruia dintre protagoniști, deși diferența de vârstă este semnificativă, relație care transcede timpul și spațiul legând două entități cu firul nevăzut al factorului uman. Jocul, atât de natural și de credibilal celor doi actori, cucerește realmente publicul. Sinceri, vibrând la o piesă atât de sincer jucată, spectatorii sunt recunoscători pentru lecția de umanitate oferită și aplaudă minute în șir.
Înainte de a se retrage, actorii mulțumesc publicului, directorului festivalului d-na Marina Constantinescu și organizatorilor și se înclină copleșiți de simpatia acordată. Afară ploase și noaptea dansa, la rându-i, în aerul înmiresmat care îmbrățișa orașul. Noapte bună, Caracal!
