Aseară, în preajma orei de începere a spectacolului, aidoma serii de dinainte, natura a jucat același spectacol, în aceeași regie și scenografie a Celui de Sus, având un singur personaj: ploaia. Preț de câteva ore a tunat și a fulgerat teatral (de multe ori s-au auzit bubuiturile și-n sala teatrului dând parcă și mai mare încărcătură dramatică piesei jucate, ca și cum ar fi fost incluse deliberat în regia spectacolului), stropii grei au biciuit pământul, pregătind rodul bun din toamnă.
Dacă afară totul clocotea a viață, pe scena Teatrului din Caracal, în piesa Noapte bună, mamă!, scrisă de autoarea americană Marsha Norman și interpretată de actrițele Teatrului Mic, Andreea Grămoșteanu și Dana Dembiski-Medeleanu, se juca jocul cinic de-a viața și de-a moartea. Într-un dialog dramatic, ce-i ține pe spectatori cu sufletul la gură, cele două personaje interpretate de actrițe aduc argumente pro și contra vieții cât și pro și contra morții, încercând să răspundă la întrebarea dacă ai dreptul să-ți iei singur viața, dacă tu ești singurul care decide dacă mori sau trăiești.
În pragul vârstei de 40 de ani, părăsită de soț și cu un copil subjugat drogurilor, dedat nelegiuirilor, Jessie consideră că nu mai are niciun motiv pentru a trăi, că viața nu mai are nimic de oferit și se hotărăște să se sinucidă împușcându-se. Deși putea să scrie un bilet de adio, preferă să lase ordine în viața mamei sale, având un ultim dialog cu aceasta, nu în scopul de a-și justifica plecarea (cum spune ea), ci de a explica mamei ce are de făcut, unde își găsește lucrurile, cum să se descurce în hățișul social.
Liniștită, deoarece avusese un an de zile timp să-și pregătească și să-și motiveze lăuntric marea și ultima plecare, Jessie poartă o discuție cu mama sa, prilej cu care sunt spuse lucruri nespuse până atunci, aflate amănunte ascunse de mama sa, reglate conturi până acum nereglate.
Dintre argumentele aduse în favoarea vieții sau în favoarea morții, răzbate ideea că fiica se agață de moarte din dorința de a intra într-o liniște deplină, degrevată de toate neajunsurile existențiale, iar mama se agață de viață mai mult din dorința de a nu rămâne singură, rătăcită și abandonată în existențial, măsurând gestul fetei cu propria sa existență.
Dacă forțăm puțin lucrurile, putem spune că piesa se aseamănă, pe undeva, cu Balada Miorița, când ciobanul își pregătește minuțios trecerea în neființă, lăsând un ultim mesaj mamei prin gura oiței bârsane.
Pentru a lăsa să planeze un voit suspans și multe semne de întrebare, piesa se termină indecis, înainte ca glonțul să iasă pe țeavă. Și, totuși, se împușcă Jessie până la urmă sau nu? După ultimile replici și ultimul telefon dat la poliție te-ai putea gândi că da, măcar și pentru faptul că și doamnele se împușcă, nu-i așa?
Afară, încă ploua infernal, ca-n melodia interpretată de Nicu Alifantis, pe care-l puteți asculta în această seară. Noapte bună, mamă! Noapte bună, Caracal!
