Aseară, cu un spectacol de zile mari, s-a tras cortina peste una dintre cele mai așteptate și reușite ediții a Festivalului de Teatru Ștefan Iordache, ediția a XI-a. Timp de 11 ani, festivalul a fost și rămâne cel mai important punct de reper în activitățile culturale ale Municipiului Caracal, un maraton al bucuriei spiritului, o adevărată desfătare a minții, o adâncă vibrație a sufletului.
Nu este simplu sau ușor să organizezi și să susții o manifestare culturală de această anvergură, însă când își dau mâna și-și susțin eforturile Primăria Municipiului Caracal, Consiliul Local al Municipiului Caracal, Consiliul Județean Olt, Mișcarea de rezistență, On Air Event Management, sponsorii Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești, cât și cei trei oameni dedicați culturii (un fel de Sfântă Treime pentru cultura locală) Marius Tucă, Marina Constantinescu și actualul primar Ion Doldurea, lucrurile încep să se contureze, să se așeze, să prindă viață, totul pentru rezistența noastră prin cultură, pentru păstrarea duhului național și a identității ca neam.
Cum era de așteptat, ultima piesă jucată în cadrul festivalului pe scena teatrului din Caracal a fost un adevărat regal actoricesc, adică piesa lui Victor Ioan Popa - Tache, Ianke și Cadâr - care reunește pe unii dintre cei mai mari actori ai țării: Horațiu Mălăele, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin.
Înainte de începerea piesei, cuvântul de încheiere a aparținut tandemului Marina Constantinescu și Ion Doldurea. Domnul primar face o scurtă istorie a trecerii prin timp a teatrului, amintește de restaurarea lăcașului de cultură de acum aproape 15 ani, restaurare în care a fost implicat esențial jurnalistul Marius Tucă, cel care l-a emoționat pe domnul Doldurea cu mesajul Mișcării de Rezistență (rezistență împotriva chiciului și a subculturii) și încheie cu mulțumiri aduse tuturor celor implicați.
La rându-i, doamna Marina Constantinescu mulțumește celor prezenți și organizatorilor, apoi o invită în scenă, prezentând-o publicului pe scenografa Lia Manțoc, cea căreia i-a fost dedicat acest festival. Cele două doamne primesc flori, se înclină și coboară în sală.
În aburii scenei apar conturate trei prăvălii: a lui Tache, a lui Ianke și a lui Cadâr. Din 1932, de când a avut loc premiera, s-au succedat multe puneri în scenă și-au jucat, de fiecare dată, cei mai mari actori ai momentului. Generația noastră a prins trei mari montări: una în care au jucat Alexandru Giugaru, Ion Finteștenu și Marcel Anghelescu, alta cu Radu Beligan, Marin Moraru și Gheorghe Dinică și cea de acum cu Horațiu Mălăele, Răzvan Vasilescu și Mihai Constantin.
Evident că, de fiecare dată. subiectul piesei a rămas neschimbat, numai interpretarea actoricească și viziunea regizorală au adăugat, vizibil, ceva nou. Cu siguranță, însă, în momentul de față, nu credem că ar fi putut exista o altă punere în scenă mai nimerită decât cea văzută aseară, adică cea care a stat sub semnul și amprenta regizorală a lui Horațiu Mălăele, și jucată de alți actori decât cei enumerați mai sus.
De aproape 90 de ani, subiectul derulat și mesajul transmis este același: o reverență și un omagiu adus toleranței, prieteniei și dragostei, toate grevate pe relațiile interetnice dintre un român, un evreu și un turc. Interpretarea magistrală, în primul rând, a celor trei: Horațiu Mălăele, Răzvan Vasilescu și Mihai Constantin și, nu în ultimul rând, a celorlalți patru actori, plus viziunea regizorală a lui Mălăele, aduc ceva nou, inedit: scot piesa din aerul un pic elitist, orășenesc, al montărilor anterioare și-o transferă în atmosfera mai cadă, mai populară, mai veridică, chiar mai prăfuită a unui târg de provincie de început de secol, în acest sens Mălăele amintind de personajul interpretat în filmul Moromeții 2.
Spectatorii râd, se bucură de spectacol, se emoționează având, pe undeva, expresia facială înlăcrimată a Împăratului Roșu: un ochi le râde de bucuria spectacolului și altul le plânge pentru că aici și acum se termină cea de-a XI-a ediție a festivalului. Dar, nu-i nimic, așteaptă încă de pe acum cea de-a XII-a ediție, chit că vor fi nevoiți să treacă prin veșnicia unui an întreg! Deasupra orașului plutește, sărbătorește, mirosul pregnant al teilor în floare. Până anul viitor, rămas bun, Caracal!
