SUA vor trimite sisteme Patriot Ucrainei, în cadrul unui acord în care NATO achită costul armamentului

14 Iul 2025
SUA vor trimite sisteme Patriot Ucrainei, în cadrul unui acord în care NATO achită costul armamentului

Statele Unite vor livra sisteme de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei, ca parte a unui nou acord încheiat cu NATO, prin care Alianța Nord-Atlantică va acoperi integral costurile armamentului trimis Kievului. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump, care a precizat că „Ucraina are disperată nevoie de protecție”, iar echipamentele militare furnizate vor fi „plătite 100%” de NATO. Decizia marchează o schimbare de poziție după ce Washingtonul anunțase anterior suspendarea unor livrări de arme către Ucraina, scrie Le Figaro

Livrarea de arme va face parte dintr-un acord care implică NATO, care va plăti Statelor Unite pentru armele trimise lui Volodimir Zelenski, potrivit președintelui american.

Președintele american Donald Trump a declarat duminică faptul că Statele Unite vor trimite sisteme de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei, pentru a o ajuta să facă față atacurilor rusești, într-un moment în care relațiile sale cu președintele rus se deteriorează vizibil.

„Le vom trimite sisteme Patriot, de care au disperată nevoie”, a afirmat Donald Trump, la două săptămâni după ce Washingtonul anunțase suspendarea anumitor livrări de arme către Kiev. „Nu am decis încă numărul, dar vor primi, pentru că au nevoie de protecție”, a adăugat el.

Livrarea armelor va face parte dintr-un acord care implică NATO, care va plăti Statelor Unite pentru armele pe care acestea le vor trimite Ucrainei, a precizat Trump. „Le vom trimite, de fapt, diverse echipamente militare foarte sofisticate, iar ei ni le vor plăti 100%”, a declarat Donald Trump în fața jurnaliștilor. Președintele american a repetat că este „dezamăgit” de omologul său rus.

„Putin i-a surprins cu adevărat pe mulți”

Donald Trump, care la începutul mandatului său a încercat să-l convingă pe Vladimir Putin să negocieze în vederea încheierii conflictului, și-a exprimat din nou dezamăgirea față de intensificarea atacurilor rusești asupra Ucrainei, în lipsa oricărui armistițiu la orizont. „Putin i-a surprins cu adevărat pe mulți. Vorbește frumos și apoi, seara, bombardează pe toată lumea”, a spus Trump, vizibil nemulțumit.

Emisarul american Keith Kellogg urmează să înceapă luni o nouă vizită în Ucraina. Donald Trump a mai precizat că se va întâlni luni cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, dată la care a anunțat anterior că va face „o declarație importantă despre Rusia”.

„Urmează un moment de cotitură”

În paralel, influentul senator american Lindsey Graham a susținut din nou duminică propunerea sa privind sancțiuni drastice împotriva Moscovei — un proiect care pare să câștige teren pe măsură ce frustrarea lui Donald Trump față de Kremlin crește.

„Urmează un moment de cotitură” în războiul din Ucraina, a declarat senatorul republican la CBS. Propunerea sa „i-ar oferi președintelui Trump capacitatea de a impune taxe vamale de 500% oricărei țări care ajută Rusia și sprijină mașina de război a lui Putin”, a explicat el. Donald Trump a declarat marți că „analizează foarte atent” această propunere. „Este un baros pe care președintele Trump îl va avea la dispoziție pentru a pune capăt războiului”, a insistat Lindsey Graham, care s-a deplasat săptămâna aceasta în Europa pentru a-și susține măsurile alături de partenerul său democrat, Richard Blumenthal. Cei doi senatori urmează să se întâlnească luni și cu secretarul general al NATO.

Lindsey Graham a evocat duminică și posibile măsuri vizând activele rusești înghețate sau vânzarea către aliații europeni a unor „cantități uriașe de arme care ar putea fi în beneficiul Ucrainei”. Măsurile propuse de cei doi senatori americani fac parte dintre mijloacele care „ne pot apropia de pace”, a scris joi, pe X, Volodimir Zelenski, care solicită în mod constant întărirea sancțiunilor americane împotriva Rusiei.

Alte stiri din Externe

Ultima oră