Serbia a dat publicitiății rezultatele primului său Index al Egalității de Gen, ceea ce face ca acest stat să fie primul din afara UE care calculează acest index, potrivit unui comunicat al Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE
Indexul EIGE este rezultatul unei corelări a situației egalității de gen în șase domenii esențiale: muncă, bani, cunoaștere, timp, putere și sănătate.
La acestea se adaugă două subramuri independente: violența împotriva femeilor și inegalitățile intersectate.
Calculele pentru acest index s-au bazat pe metodologia dezvoltată de EIGE, care, de altfel, a susținut acest proces de aliniere a Serbiei la standardele statelor membre. O astfel de asistență este parte din eforturile EIGE de susținere a celor șase țări din Balcanii de Vest și a Turciei, în calitatea lor de candidate sau potențial candidate la aderarea la Uniunea Europeană (UE).
România a ocupat ultimul loc în toate cele trei clasamente date publicității de EIGE, atât pentru anul 2015, cât și pentru 2010 și 2012, pierzând două puncte în index față de clasamentul precedent, ceea ce denotă că situația s-a înrăutățit.
Citiți și: România rămâne ultima în UE la egalitatea de gen
„Indexul egalității de gen 2015 arată că, începând cu 2005, Uniunea Europeană este încă la jumătatea drumului către egalitatea de gen. Lansat în 2013, indexul EIGE a arătat o creștere a mediei UE din 2005 până în 2012 de la 51,3 la 52,9. Progresul în statele membre nu a fost însă egal, unele și-au îmbunătățit scorul, altele au suferit un regres”, susțin experții EIGE.
Comparativ cu statele membre UE, scorul total al Serbiei o plasează pe locul 22. Cu un scor de 40,6 puncte din 100, Serbia este aproape la jumătatea drumului către egalitatea de gen.
”Sunt fericită că Serbia are acum un instrument care permite măsurarea realizărilor și diferențelor noastre față de alții în privința egalității de gen. Acest lucru este extrem de folositor atât la nivel național, cât și în procesul de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat Zorana Mihajlovic, vicepremier și președinte al Organismului de Coordonare pentru Egalitate de Gen pentru Republica Serbia.
Partenerii principali ai EIGE în Serbia sunt Unitatea de Incluziune Socială și Reducere a Sărăciei (SIPRU) și Institutul de Statistică al Republicii Serbia.
Citiți și: 15% dintre femeile din România renunță la carieră după nici 10 ani. 50% nu ating vârsta pensionării
Citiți și: Este oficial: România, locul 1 în UE la numărul de femei în Curtea Supremă de Justiție