Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (8 Martie), Institutul European pentru Egalitate de Gen (EIGE) a dat publicității primul studiu referitor la avantajele economice ale atingerii egalității de gen în Uniunea Europeană.
Experții EIGE au stabilit că în cazul în care Parlamentul European și statele membre UE vor crea un plan de atingere rapidă a egalității de gen, până în 2050 s-ar crea peste 10,5 milioane de locuri de muncă noi, dintre care peste 70% ar fi ocupate de femei.
“Egalitatea dintre femei și bărbați este o valoare fundamentală a Uniunii Europene. Vorbim despre corectitudine. Iar acum avem și cifrele: egalitatea de gen este un garant pentru creșterea economică. Ea va aduce la o plus valoare în Europa”, a subliniat Vera Jourova, comisarul european pentru Justiție, Consum și Egalitate de Gen.
“Studiul nostru dovedește că egalitatea de gen este benefică pentru economie și nu mai poate fi ignorată, dacă UE dorește o creștere sustenabilă și inclusivă. Pentru prea mult timp, inegalitatea de gen a limitat oportunitățile economice ale femeilor și acum avem dovada clară că egalitatea de gen este un factor crucial pentru întreaga economie”, a declarat Virginija Langbakk, directorul general al EIGE.
Primele măsuri adoptate de statele membre UE ar trebui să vizeze schimbarea sistemului de educație, astfel încât tot mai multe tinere să fie atrase de studierea unor domenii precum inginerie, știință, tehnologie și matematică. Următorul pas ar fi o modificare a pieței muncii și o creștere a salariilor pentru femei.
Aceste măsuri ar aduce o creștere a ratei ocupării locurilor de muncă de la 0,5 (prognoză actuală) la 0,8% până în 2030 și de la 2,1 la 3.5% până în 2050. Concret, dacă UE demarează încă de anul acesta un program pentru atingerea rapidă a egalității de gen, atunci în 2050 vom avea 10,5 milioane de locuri de muncă noi, 2,9 milioane pentru bărbați și 7,6 pentru femei. Asta ar reduce automat și riscul de sărăcie în rândul femeilor. Asrfel de măsuri ar duce creșterea PIB per capita la nivelul UE de la 6,1 la 9,6%. Aceasta creștere ar fi vizibilă încă din 2030 când ar urma să atingă deja 2%.
“Această creștere ar fi rezultatul direct al angajării femeilor în zone din piața muncii precum tehnologie, știință, inginerie sau matematică, așa-numitele STEM jobs. Măsurile pentru atingerea egalității de gen vor aduce o majorare între 4 și 10% a PIB în țările membre UE. Creșterea va fi accentuată în țările cu un index al egalității de gen scăzut. Producția și serviciile locale în țările membre UE vor avea de câștigat. Astfel exporturile vor crește cu 1,6 până 2,3%, iar importurile vor scădea cu 0,4% până la 0,7%”, susțin experții.
Chiar dacă este ultima în clasamentul egalității de gen din UE, cei de la EIGE consideră că atingerea egalității de gen ar avea un efect moderat în România, similar cu cel din Ungaria, Germania, Franța sau Spania. Principalele beneficiare din punct de vedere economic ar fi Bulgaria, Grecia, Slovacia, Cehia, Italia și Polonia.
Unul dintre motivele principale pentru situația actuală este că 75% dintre studenții UE la materiile STEM sunt bărbați. Apoi, diferența de salariu dintre femei și bărbați este de 11,6% și crește odată cu numărul membrilor familiei. Practic, fiecare femeie din UE lucrează 40 de zile în plus în fiecare an pentru a atinge salariul anual al unui bărbat.
Tot mai multe femei aleg joburi part-time, ceea ce duce la o creștere a riscului de sărăcie și excluziune socială. În 2015, 32,1% dintre femeile din UE lucrau part-time, în timp ce doar 8,9% dintre bărbați. 39% dintre femei susțin că nu își caută un job full-time fiindcă trebuie să aibă grijă de copii.