Străinilor veniți sa lupte în Ucraina li se cere să semneze contracte pe perioadă nedeterminată. Unii au refuzat, scrie The Economist. Contractul prevede că vor trebui să rămână în legiunea străină ucraineană pe durata războiului punându-i sub aceleași obligații ca toți bărbații ucraineni: conform legii marțiale, declarată de Zelensky pe 24 februarie, niciun bărbat cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani nu are voie să părăsească țara.
Pe 26 februarie, Volodimir Zelenksy, președintele Ucrainei, a apărut la televizor și a cerut voluntarilor străini să ia armele în apărarea țării sale. Jake Priday, un profesor britanic de 25 de ani din Cardiff, Țara Galilor, a răspuns la apel. Priday a petrecut șase ani în armata britanică, făcând turnee de serviciu în Estonia, Kenya și, cel mai recent, Kurdistanul irakian, unde a ajutat la antrenarea milițiilor locale în 2017. După ce și-a luxat genunchiul în anul următor, a plecat din forțele armate. Întors acasă, a început să predea abilități pe care le învățase ca soldat – să facă garouri și să trateze răni – la o școală profesională din Cardiff. Majoritatea studenților săi erau bărbați tineri la sfârșitul adolescenței, care „renunțaseră la universitate și căutau o modalitate de a-și îmbunătăți viața”.
If your cause is just You DONT HAVE TO LIE!
— Desmond Watts (@AllBullAside) March 20, 2022
and yet they do.
Eyewitness–Fighters with Ukraine’s foreign legion are being asked to sign indefinite contracts. Some have refused
"Jake Priday wanted to do his bit. His Ukrainian adventure lasted nine hours"https://t.co/omd93uPeYI
Priday are 1m90 și este puternic construit, cu ochi verzi și tuns scurt. Rugămintea lui Zelensky i-a atras atenția: aici era o șansă de a instrui oamenii care acum aveau nevoie de abilitățile sale de prim ajutor mai mult ca niciodată. El urmărea de luni de zile manevrele trupelor ruse la granița cu Ucraina. „De câte ori mă vezi pe telefon, nu sunt pe rețelele de socializare”, a spus el. „Defilez prin știri. Prietena mea urăște asta. O întreb mereu: „Ai văzut asta? Ați văzut asta?’” Priday nu a crezut că acumularea de trupe a lui Putin a fost o cacealma. „Nu avea sens dacă totul era un truc”, a spus el. „Este prea scump să păstrezi atât de mult echipament acolo atât de mult timp”. Deci, când Rusia a invadat în cele din urmă Ucraina pe 24 februarie, Priday era deja pregătit mental pentru următoarea sa mișcare.
Câteva zile mai târziu, Priday și-a informat școala că își ia trei săptămâni libere și i-a spus logodnicei sale că se duce în Ucraina: „Era tristă, dar a înțeles ce trebuie să fac”. Postările pe rețelele de socializare sugerau ca oricine este interesat să ajute la efortul de război să contacteze ambasada Ucrainei din țara lor de origine. Scopul său, le-a spus Priday diplomaților din Londra, a fost să le ofere ucrainenilor o pregătire medicală de bază, concentrându-și eforturile pe „cât mai multe femei, copii și persoane cu dizabilități”. „Nu am niciun interes să fiu un erou sau să mor”, a spus el personalului ambasadei. „Inima mea merge către oameni. Și vreau să ajut.” Pe 2 martie a plecat la Cracovia, în Polonia, cu un bilet dus.
„Nu am niciun interes să fiu un erou sau să mor”
Ambasada Ucrainei i-a spus să contacteze un voluntar din Polonia numit Staz, care a spus că Priday ar trebui să meargă la hotelul Cicada dintr-un sat de graniță polonez numit Korczowa. „Nimeni nu va ajuta pe toată lumea”, își amintește că s-a gândit Priday în timp ce călătorea în Ucraina. „Dar dacă poți face puțin, chiar și doar pentru puțin timp, trebuie să-l găsești în tine pentru a încerca.” Până la urmă, incursiunea lui în Ucraina a durat doar nouă ore.
La aproximativ 1h00 dimineața, pe 3 martie, Priday și alți 15 voluntari s-au înghesuit într-o dubă albă cu numere de înmatriculare civile, cu destinația de vestul Ucrainei. A urmat o dubiță galbenă cu încă 15. Un bulgar cu hanorac negru, care băuse o serie de beri Tyskie în timp ce aștepta la Cicada, stătea lângă Priday pentru o oră de drum. A lucrat ca body-gard într-un club de noapte în Londra și, la câteva momente după ce a intrat în dubă, a mărturisit că este neo-nazist.
„Planul meu este să ucid cât mai mulți ruși pot”, a explicat el repetat.
Cele două dube au fost controlate în fiecare dintre cele șase puncte de control pe lângă care au trecut. Voluntarii au fost lăsați la o bază a armatei ucrainene, o colecție de clădiri galbene cu acoperișuri de țiglă roșie, chiar înainte de ora 3 dimineața. Au fost conduși în interiorul uneia dintre clădiri într-o cameră fără încălzire și 25 de paturi fără cearșaf. Ucrainenii au verificat pașapoartele tuturor și au refuzat un potențial voluntar, un rus care lucra la Dublin. Potrivit lui Priday, i s-a spus că „nu există nicio cale” să se înscrie.
Priday a fost trezit în jurul orei 8 dimineața de un soldat ucrainean care bătea o tobă. Într-o cantină noilor sosiți li se servea un mic dejun cu tăiței și un „suc cu gust ciudat, care mirosea a benzină”. Priday se aștepta ca personalul să evalueze abilitățile străinilor și să încerce să-i plaseze în roluri adecvate – mulți voluntari nu aveau experiență militară. S-a gândit că ar putea fi trimis într-o tabără de refugiați pentru a-i ajuta pe răniți și pentru a preda primul ajutor de bază.
În schimb, coordonatorii au explicat că se așteaptă ca voluntari să lupte în prima linie. „Ni s-a spus că veți merge acolo unde aveau cea mai mare nevoie”, a spus Priday. Aveau trei până la cinci zile de antrenament. Personalul i-a informat că primele două zile vor fi dedicate citirii hărților rudimentare și abilităților medicale; în a treia zi se înmânau armele, iar voluntarii exersau tragerea pe poligon; apoi toți – indiferent de experiența lor anterioară – ar fi trimiși pe front. Un anarhist din Belarus care trecuse prin antrenament a confirmat caracterul prea scurt al acestuia. El a spus că i s-a spus că noi recruți sunt destinați Kievului.
„Lupți cu o țară adevărată, cu o armată adevărată și cu arme grele – toate conduse de un nebun”
Legiunea străină pare acum să se adapteze. Formularele de înscriere online pentru noi recruți solicită candidați cu „experiență militară/de luptă/medicală”. Revista 1843 are informații că un nou comandant a fost numit. Veteranii sunt acum separați de cei care nu au văzut niciodată o luptă – aceștia din urmă primesc acum trei săptămâni de antrenament. Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării al Ucrainei a spus că „ne concentrăm pe oameni pregătiți. Oamenii neantrenați nu vor fi trimiși pe front”.
Priday a fost surprins de naivitatea celor dornici de luptă. Unii voluntari au comparat lupta ucraineană cu cea a kurzilor din Irak împotriva Statului Islamic, dar el știa că rușii erau un alt tip de inamic. „Nu se aseamănă cu lupta împotriva terorismului”, a încercat Priday să explice altor recruți. „Lupți cu o țară adevărată, cu o armată adevărată, cu o navă adevărată, cu forțe speciale și armament greu și capacități tactice superbe. Și totul este condus de un nebun.”
După cum le-a spus colegilor săi voluntari, nimeni nu părea să se fi gândit bine ce s-ar întâmpla dacă un străin precum Priday – un veteran al NATO – ar fi capturat de ruși. „Prizonieri ca mine ar fi o mină de aur pentru propaganda rusă”, a spus Priday.
Cea mai tulburătoare întorsătură a evenimentelor a venit imediat după micul dejun. Voluntarii s-au aliniat și li s-a spus că este timpul să semneze un contract: acesta prevedea că plata lor va fi de 7.000 de grivne pe lună (230 de dolari la acea vreme) și că vor trebui să rămână în legiunea străină ucraineană pe durata războiului. Contractul îi punea sub aceleași obligații ca toți bărbații ucraineni: conform legii marțiale, declarată de Zelensky pe 24 februarie, niciun bărbat cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani nu are voie să părăsească țara. „Dacă ai angajamente acasă, le vei pierde”, mi-a spus Priday. Oamenii își pot pierde locurile de muncă sau chiar casele, dacă rămân în urmă cu plata chiriei sau ipotecilor: „7.000 de hirvnie pe lună nu sunt suficienti bani”.
Alte două surse au confirmat revistei 1843 că contractul îi obligă pe voluntari să servească pe o perioadă nedeterminată. (Prin comparație, Legiunea Străină Franceză cere oamenilor să se înscrie pentru cinci ani în primă instanță.) Niciunul dintre voluntarii cu care a vorbit revista 1843 nu fusese informat despre termenii contractului înainte de a ajunge în Ucraina. O sursă din ministerul ucrainean al apărării a mai spus revistei 1843 că contractul este pe perioadă nelimitată. El a spus că, în practică, cei care nu mai doreau să lupte puteau solicita o descărcare de gestiune și este puțin probabil să fie refuzați. Între 20 și 30 de voluntari au fost deja autorizați să plece după ce s-au înscris. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a negat că contractul impune voluntarilor să semneze pe termen nelimitat, dar a refuzat să distribuie o copie.
Termenii contractului le dau în mod clar unora de gândit. Câțiva potențiali voluntari din Lviv, în vestul Ucrainei, intervievați de revista 1843, au spus că ar dori să ajute la efortul de război, dar se feresc să semneze documentul. Acum caută alte modalități de a oferi asistență.
Priday i-a implorat pe ceilalți voluntari să nu semneze. „Încercam să le explic ce înseamnă cu adevărat legea marțială – și că depinde de Ucraina să decidă când se termină. Poate fi extins și extins. Dar nimeni de la bază nu le explica asta voluntarilor. Ei au tot repetat că ești plătit pentru serviciile tale.”
„Pentru mine este înșelător”, a spus Priday. „Îți vând un vis – poți ajuta poporul ucrainean! – dar apoi te aruncă în cel mai rău loc posibil într-o zonă de război.” Priday a refuzat să semneze și a spus că i s-a cerut imediat să părăsească baza. El a reușit încă să convingă aproape 20 de voluntari aspiranți să nu semneze contractul, susține el.
Priday a simțit că tânărul își semnează „condamnarea la moarte”
Un străin care a semnat era un tânăr de 21 de ani din Marea Britanie, fără experiență militară. El i-a spus lui Priday că a lucrat ani de zile cu locuri de muncă fără viitor și frustrarea lui a crescut și a crescut. A zburat în Polonia fără să le spună colegilor de casă sau părinților săi: nimeni din Marea Britanie nu știa că a plecat. Priday a simțit că bărbatul își semnează „condamnarea la moarte”. (Bărbatul s-a întors ulterior din Ucraina.)
La mai puțin de zece ore după ce a intrat în Ucraina, Priday a părăsit tabăra și a făcut autostopul înapoi la graniță. Ultimul lucru pe care l-a văzut în cazarmă a fost un grup de tineri în baie, stând la coadă pentru a se bărbieri: membrilor legiunii străine li se interzice să aibă barbă.
Voluntarii încă se adună să lupte. Un panou cu neon roșu aprins atârnat pe acoperișul Hotelului Cicada anunță că acesta este deschis 24 de ore pe zi. Parcarea cu pietriș a devenit un loc de întâlnire pentru mercenari, voluntari, vagabonzi, misionari, legionari, spioni și escroci care, la orice oră a zilei, caută un mijloc de transport – autobuze, dube, mașini – pentru a trece peste graniţă. Mașini cu optsprezece roți sunt parcate lângă Volkswagen-uri cu plăcuțe diplomatice și vehicule ale Crucii Roșii încărcate cu materiale medicale. O dubă verde, un fost camion de mâncare care încă poartă cuvintele „MANCARE DELICIOSĂ” în caractere chirilice decolorate, a fost renovată pentru a deveni un transportator de trupe. Pe parbriz este lipit o pancartă cu „LEGIUNEA STRĂINĂ”. Voluntarii dorm în interiorul mașinilor, cu motoarele pornite pentru a menține ocupanții cald.
Interiorul Cicada este o încrucișare între o cabană de vânătoare austro-ungară și un salon din Vestul Sălbatic. O jumătate de duzină de limbi slave răsună sub tavanul înclinat cu grinzi de lemn. Rucsacuri de armată aliniază un perete; armuri pentru corp, căști și saci de dormit se înghesuie pe hol de la bar până la zona de luat masa, unde bărbații beau cafea instant și bere în lanț și taie șnițeluri de porc. Se înghesuie peste telefoane, examinând hărți și știri.
În orice seară, puteți întâlni foști legionari străini din legiunea franceza, foști militari baltici și gun-nuts americani crescuți pe „Rambo” și „Top Gun” dornici de o șansă la vechiul lor inamic din Războiul Rece. Un fost pilot din Louisiana care a făcut patru tururi în Afganistan și-a vândut camioneta pentru a-și finanța călătoria în Ucraina. — Sunt aici doar să trag, spuse el zâmbind. Sunt luptători balcanici în pantaloni cargo; Hipsterii germani transformați în gonzo umanitari; atașați militari ucraineni cu pistoale negre înfundate în blugi; mormonii din Utah; și o femeie norvegiană de vârstă mijlocie hotărâtă să ușureze povara mamelor ucrainene și să ia un Kalașnikov în spiritul solidarității.
Un voluntar lituanian experimentat în războiul antitanc poartă un hanorac pe care scrie, cu litere albastre și galbene „Русский военный корабль, иди нахуй” („Navă de război rusească, du-te în...”), răspunsul soldaților ucraineni din Insula Șerpilor din Marea Neagră când o navă rusească le-a ordonat, la câteva ore după invazie, să depună armele. Prietenii lituanianului îi dăduseră hanoracul drept cadou de plecare. Și-a scos telefonul și a derulat până la o fotografie cu un tatuaj al unui cruciat călare pe care recent și-o pusese pe piept. „Îmi fac griji că, dacă Putin va cuceri Ucraina, se va întoarce apoi spre Lituania”, mi-a spus el. „Deci sunt aici să lupt pentru propria mea țară la fel de mult ca și pentru Ucraina.”■
Sursa: The Economist - Alexander Clapp este un jurnalist stabilit la Atena. El raportează de la granița de vest a Ucrainei pentru revista 1843.
