Moliile sunt constant o prezență nedorită. Iarnă, vară, moliile rod fără încetare hainele așezate cu grijă în lăzi, precum și scoarțele și așternuturile păstrate prin cufere. „Dumitrache, îți trimesei cheia de la lada cu lânet, să pui să scoață niște nilituri (sinilituri) și scoarțe, cum și o plapumă să pui să le mai întindă ca să nu le roadă moliile. Dar celelalte mărunțișuri să nu le scoți. și fiindcă nu ești totdeauna acasă să pui peceți la lăzi și pe cele ce le vei scoate din ladă să le dai cu număr Ștefani, ca să le scuturre mai des. Să șăzi la ladă până va scoate din ea și să închizi iar să faci o foaie de cât scoți. A dumitale iubită maică, Zmaranda Zătreanca...”
Conviețuirea cu aceste vietăți a dus la nașterea unor rețete care mai de care mai bizare pentru noi, cei de azi, dar probabil eficiente pentru oamenii de la 1800. Iată cum pot fi îndepărtați puricii: „Pentru purici: să ungi mătura cu sânge de capră neagră și să o pui în mijlocul casei și se vor strânge toți; ci, dimineață să nu-i ucizi, ci să-i lepezi undeva”. O altă rețetă recomandă următoarele: „Să iei chimion și pelin și să le fierbi și stropești casa”.
Există, bineînțeles, și alte recomandări despre cum se poate păzi cineva de toate aceste insecte. „Să nu facă omul purici și păduchi. Să cumpere argint viu și să-l omori în său di oaie sau în unt, apoi să ungă pisti tot trupu”. De altminteri, păduchii și puricii sunt insecte atât de familiare, încât le-a fost foarte ușor să pătrundă în proverbe. „Păduchele, după ce se satură, iese în frunte”, se spune despre parvenitul fudul.
Un îndreptar moralicesc din 1813 îi îndeamnă pe tinerii care doresc să obțină respectul celorlalți prin civitate să nu „sfârâme niciodată” purici sau păduchi în prezența celorlalți: „purecii, și acestora asemene, înaintea celor ce stau de față ai ucide necuvios și de scârbă lucru iaste”. Zilnic se pot vedea purici pe frunte și pe gâturi, precum și secreții nazale pe mâneci și pe poale.
Îi fac oarecum scârbă doar omului de societate, omului cu „bune năravuri”, care ar trebui să trateze cu mult tact o astfel de scenă: „așijderea și de vei vedea pre altul vre un purece pre grumazi sau pre haine, sau altceva nescari muci, așa de cu pază să-i iai ca el să nu simtă sau să vază, iar nu precum fac unii oameni proști, cari de văd vreun purece preumblându-se pre grumaji sau haina altora, gândesc că nici știe ce bine fac, că opresc pre om și cât de colo aleargă de ia purecele de pre el, și-l ucide înaintea adunărei oamenilor”. Cum ar fi astăzi să ai parte de un așa „spectacol” în troleibuz sau la o nuntă, la un restaurant? (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
