Vaselina cosmetică este un produs de beauty destul de accesibil pentru oricine, care se poate utiliza în mai multe moduri. Atât femeile cât și bărbații pot folosi vaselină cosmetică pentru îngrijirea pielii și pentru înfrumusețare. Acest produs apare în gama de cosmetice de beauty a unor branduri celebre, este testat dermatologic și poate fi achiziționat din magazinele online.
Vaselina cosmetică îți oferă o strălucire instantanee!
Prin capacitatea ei de a crea un strat protector la suprafața pielii, prin care reține umiditatea și netezește pielea, vaselina cosmetică creează o barieră protectoare și face pielea să arate mai bine, să fie mai luminoasă.
Ea se aplică în strat subțire, la fel cum se procedează cu orice cremă de zi sau de noapte. Pentru bărbații cu tenul uscat și barba rebelă, asta este o soluție bună pentru hidratare și pentru a obține un aspect elegant și îngrijit. Desigur, înainte de aplicare, fața trebuie să fie perfect curată. Pentru asta, se spală fața cu apă, se elimină toate impuritățile de pe suprafața tenului și se șterge cu un prosop moale.
În general, persoanele cu tenul plictisitor, obosit și uscat, pot folosi și o cremă de față cu ingrediente puternic hidratante. Dacă ele decid să folosească doar o vaselină cosmetică, atunci pot renunța la alte creme de față. Vaselina este un produs hipoalergenic, testat dermatologic, care ajută la hidratarea și regenerarea pielii. Cel mai bine este de ales un produs universal, de brand, care formează pe piele un strat protector, care previne uscarea și deteriorarea pielii și conține 100% vaselină.
Vaselina este bună și pentru barbă și pentru buze. Dacă ai buzele uscate și crăpate, aplică puțină vaselină pe suprafața lor și vei vedea că acestea devin moi, iar în plus, pielea se va regenera. Cel mai bine este să faci acest tratament seara, înainte de culcare, astfel pe timpul nopții pielea sensibilă a buzelor se va reface și dimineață vei vedea clar diferența.
La barbă, vaselina ajută în hidratare, are un efect similar balsamului. Unii bărbați folosesc vaselină doar pentru epilarea bărbii și a mustății, ea fiind ușor de întins și având un efect emolient.
Vaselina cosmetică – Secretul unui ten neted, fără riduri!
Femeile aleg să folosească vaselina cosmetică pentru a fi mai atrăgătoare. Acest produs cosmetic are acțiune hrănitoare și emolientă, hidratează pielea, ajută la regenerarea pielii și chiar la vindecarea rănilor, arsurilor sau cicatricilor. Unele femei aplică vaselină chiar și în zona ochilor, pentru a scăpa de riduri și de cearcăne, acest produs are efect hidratant, previne uscarea pielii. Vaselina poate înlocui uneori cremele de ochi anti-rid care sunt mai costisitoare.
Vaselina cosmetică ajută la regenerarea pielii, ea oferă pielii o îngrijire corectă, protejând pielea de influențele externe. Există produse testate dermatologic care sunt sigure și oferă o îngrijire specială pielii. Acestea au în compoziția lor doar vaselină cosmetică, nu conțin parfum, sunt considerate produse pentru îngrijirea universală a pielii.
Principalele avantaje oferite de vaselina cosmetică sunt:
- Vindecă pielea uscată, iritată, care a pierdut din umiditate
- Este un bun remediu pentru pielea afectată de anumite erupții cutanate
- Are acțiune hidratantă puternică, favorizează regenerarea pielii
- Nu blochează porii pielii, se poate folosi la tatuaje recente
- Reține umiditatea în piele, previne uscarea și deteriorarea pielii.
Vaselina cosmetică se aplică în strat subțire, cu degetele, se masează încet pielea pentru a favoriza întinderea ei uniformă. În general, este indicată în tratamentul pielii uscate, pentru față, mâini, buze, tălpi și coate. S-a constat faptul că vaselina cosmetică testată dermatologic ajută la ameliorarea erupțiilor cutanate, a rănilor și acneei. Prin aplicarea ei în mod regulat pe față, mai ales seara pentru a acționa pe timpul nopții, se atenuează acneea, se reduc coșurile, se îmbunătățește aspectul tenului.
Persoanele care vor să miroasă frumos, pot achiziționa o vaselină cosmetică cu lavandă, care oferă un parfum plăcut și delicat, hidratează pielea, combate uscăciunea, are acțiune emolientă, hrănitoare și oferă tenului nutriția necesară.
În plus, vaselina se poate utiliza înainte de a folosi un parfum de marcă. Ea se aplică pe piele în zona gâtului (laterocervical) unde se poate simți pulsul și se lasă puțin să acționeze, apoi se pulverizează parfumul; rezultatul va fi grozav – aromele de parfum vor persista mai mult timp pe piele.