Pe 24 aprilie 1831, într-o zi de vineri, pe la prânz, la câteva zile după Paști, întorcându-se de la București, „pe drumul Târgoviștei, dincoace de zalhanaua Papazoglu”, un țăran a zărit pe margine un mort. Ancheta va reconstitui cu minuție ultimile clipe ale bietului om cu ajutorul informațiilor culese de la Gheorghe grecul, cârciumar, hangiu și arendaș al zalhanalei Papazoglu. Așadar, ce s-a aflat? „A doua zi, de Paști, fiind adunare, la dânsul, la cârciumă, mulțime de oameni, după la satele dimprejur, au venit și mortul, împreună cu un Barbu ot Măicănești, de este vătaf al dumnealor boierilor Cornești, de au băut la cârciumă”, povestește cârciumarul.
Fiind zi de Paști, așadar zi de sărbătoare, cârciuma e plină. Clienții, sosiți de prin diferite locuri, îi împărtășesc cârciumarului ce știu, ce au aflat, ce au auzit. Nou-venitul „ar fi un Radu hoțu de la Șanțuri, știindu-l toți de la Chitila i Mogoșoaia, căci le-au furat o vacă și l-au dat în judecata spătăriei”. Având deja un stigmat, Radu devine indezirabil și e privit cu suspiciune de toți cei din jur.
Așa că, „în ziua de sfântul Gheorghe, joi”, când revine, „beat fiind”, se ia la harță cu niște ciobani ce-și duceau oile pe drum, se refugiază în curtea hanului și încearcă să vândă un topor ca să facă rost de bani pentru vin. Cârciuma e plină, iar cârciumarul nu are chef de scandal, așa că îl dă afară. Obosit, Radu se pitește sub gardurile hanului, ațipește și se trezește tot cu chef de harță, amenințând pe toată lumea, lăudându-se cu faima lui de mare hoț.
Bea de două parale, rachiu, își îndeasă ciubucul cu tutun și iese, întovărășit de alți doi, să tâlhărească la drumul mare. Neșansa se ține scai de Radu: „victimile” tentativei de tâlhărie sunt Costache Cornescu, unul dintre cei mai buni și mai aprigi vânători din Valahia, și prietenul său, aga Manolache Florescu. Deznodământul e tragic: „au dat de l-au împușcat”.
Silit de viață să iasă la drumul mare, Radu este cumva victima sărbătorilor. Tâlharul din el iese la suprafață pe măsură ce se scufundă în neagra sărăcie. Însurat în satul Sterianu din județul Ilfov, Radu este poslușnic pe moșia cluceresei Anica Deșliu. Frații săi, Nicolae și Stamate, au aceeași stare socială, dar Radu se remarcă prin harță și prin beție, provocând „răutăți” sătenilor și vecinilor. Scos în față și certat, Radu nu se potolește, iar stăpâna moșiei ia o măsură cruntă: „i-au sfărâmat bordeiul și l-au izgonit de pe moșie ca pe un îndărătnic și un răzvrătitor”.
Mai bine de un an, Radu, sărac lipit, rătăcește în căutarea unui adăpost și a unui blid de mâncare. Cum nu i-a mers prea bine, în săptămâna de dinaintea Paștelui se întoarce la el în sat, „cu nevasta după dânsul și cu traista de mălai la spinare”. Tot rătăcind, în fiecare zi ros și mai mult de sărăcie, mizerie și nesiguranță, flămând și înghețat, Radu își găsește sfârșitul în atmosfera de euforie a sărbătorilor.
Spirit răzvrătit și îndărătnic, își amărăște viața și se lasă cuprins, încet-încet, de obidă. Durerea mocnită în suflet, fără nădejdea de îndreptare, îl înrăise, aruncându-l în brațele morții chiar într-o zi de sărbătoare. Poate acum se simt, mai mult ca niciodată, mizeria, sărăcia, foametea. Când se aude muzica, când bucatele se așează pe masă, când chipurile se destind, săracul privește neputincios de pe prispa casei. Și nu-i trebuie decât un dram de rachiu pentru a răbufni...(Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
