Frumusețea chipului este una dintre dorințele puternice ale femeilor. „Muierile poftesc a fi frumoase și plăcute la față, și mai voiesc a fi frumoase și mișele, decât urâte și avute”, scrie Damaschin Bojică în 1830, plasând această „poftă” de frumusețe în fruntea tuturor dorințelor, surclasând chiar și bogăția. Femeile vor să fie frumoase cu orice preț, insistând pe frumusețea obrazului, folosind tot felul de artificii pentru a ameliora orice defect vizibil.
„Cine întreabă de durere pe lângă frumusețe?”, se spune în popor. Iar explicația lui Iordache Golescu completează sensul acestei vorbe în primele decenii ale secolului al XIX-lea: „se zice pentru cele ce să gătesc cu vătămarea lor, cum cele ce foarte tare se strâng cu corseturile, și cele ce-și scot perii după obraz cu smulgătoarea, ca să arate mai frumoase”. Cu alte cuvinte, obrazul toate le suferă pentru aparențele frumuseții.
Despre frumusețe vorbesc și scriu fără încetare cei care au ajuns prin casele și conacele boierești. Mulți remarcă senzualitatea trupurilor înveșmântate în hainele orientale, sânii care se zăresc pe sub mătasea fină, părul ce se revarsă pe umeri, delicatețea piciorului abia ascuns de poalele anteriului, privirea caldă și ochii pierduți în visare.
Așadar posturi construite pentru a atrage privirea, dar și priviri lacome de senzualitatea și voluptatea acestor „orientale” întinse pe sofale și divane, trăgând cu nesaț din narghilele, șoptindu-și dorințe unor servitori care apar de pretutindeni și care se fac cu rapiditate nevăzuți, îndeplinind porunci nerostite, care oferă cafele și șerbeturi, zaharicale și confeturi, și un pic de afion (opiu foarte pur), strecurat în ciubucele de chihlimbar.
Senzualitatea și voluptatea, accentuate de transparența veșmintelor orientale, de opulența bijuteriilor, de moliciunea mătăsurilor, de ondularea grațioasă a dantelelor, vor fi transferate către cochetărie. Libertatea de a fi peste tot și oriunde, la baluri și la șosea, la teatru și în salon, la bâlciurile de la Moși și la serbările populare impune o prelucrare a trupului „expus”. Ori, aflate sub privirile celorlalți, femeile construiesc o artă a aparențelor.
„Se gătea bucuros, căuta, de câte ori avea o haină nouă, căuta zic, locurile publice, plimbările, nici un bal, nici un club, nici un picnic, nici o soare, nici o serbare de hram nu era în care să nu se fi aflat Mărioara ca să-și arate pălăria cea nouă, salopu său cel nou” – astfel este caricaturizată cocheta, mereu cu zâmbetul pe buze (într-un opis din Vestitorul besericesc, martie 1840), cu chipul abia zărindu-se de sub umbra pălăriei, cu flori și pene cât mai multe, aruncând priviri galeșe, ondulându-și trupul, făcând să sune volanele de muselină de sub care se zăresc vârfurile condurilor cei noi de Viena. Să tot fi fost becher în vremea aia! (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
