Cultivat peste tot, cultivat până și în grădina din fața casei, tutunul este un produs de fiecare zi, prizat și „băut” de foarte mulți. Dacă privim litografiile, boierii mari și mici, negustorii, țăranii, țiganii, sunt reprezentați cu luleaua și ciubucul în mâini sau în traistă. Vedem lulele și ciubuce dintre cele mai diferite, cu imamele de chihlimbar, din os sau din piatră, cu zevanele din lemn de iasomie, de cireș sau pur și simplu de lemn oarecare. Prin cârciumi și cafenele, odaliscele aduc ciubuce lungi și narghilele, așa cum avea să surprindă Theodor Aman ceva mai târziu în portretul păstrat astăzi la Muzeul Național de Artă al României.
În zicerile populare, culese de Iordache Golescu și Anton Pann, luleaua, ciubucul, fumatul sunt menționate adesea, fumatul fiind o practică curentă. Cel mai bine se conturează imaginea țiganului, care poate fi identificat cu ajutorul a două obiecte: „luleaua sub căpătâi” și arcușul sub bărbie. Nimeni nu mai muncește fără să tragă cu nesaț din lulea, iar medicul Constantin Caracaș notează că obiceiul este foarte răspândit chiar și printre copii.
Pe de altă parte, iarba dracului este blamată de către clerici în predicile lor, ceea ce nu-i împiedică să tragă cu nesaț din imameaua ciubucului. Ieromonahul Ilarion transcrie și introduce, în preajma anului 1793, un miscelaneu, printre vieți de sfinți și glave, o istorie dedicată tutunului. Acesta spune cum Sarsailă, „voievodul puternicului Satanailă”, este însărcinat de „domnul întunericului” să „țeasă o înșelăciune foarte subțire” pentru a atrage omenirea de partea răului. Secretul: iarba dracului, tutunul care va fermeca omenirea.
„Și va crește dintr-însa o buruiană mare, cu frunza lată, foarte frumoasă. Și, întâiu o vom arăta fiilor lui Ismail, adică turcilor și țiganilor. Ca cum ar fi de o mare cinste și folosul sănătății celor ce o vor mirosi frunza ei; și aprinzând-o se vor afuma cu fumul ei. Și așa, de la acelea toate limbile și toate neamurile o vor câștiga și o vor sămăna și vor umplea toată lumea de dânsa, neguțătorind-o ca cel mai scump și mai cinstit și mai trebuincios negoțiu. Și această buruiană va fi mai iubită și mai cinstită în lumea oamenilor decât toate verdețurile și legumile pământului și pururea întru mare pofală și cinstelor.
Frecând-o lămurit ca făina și mirosind-o o vor suge prin nas, și aprinzând-o în vas de acea treabă pururea fără sațiu vor suge ca o mare și scumpă dulceață prin țave fumul acela în gura lor. Și așa, toți oamenii vor aduce noao prinos: mirosală, ardere de tot, și fum stricurat și lămurit prin gura lor.” Crescut direct din „pământul” iadului, tutunul, această „buruiană drăcească”, a cucerit foarte repede omenirea.
Drept care, ieromonahului Ilarion nu-i rămâne decât să amenințe cu judecata din fața lui Isus Cristos, când trupul păcătosului va fi trădat de mirosul de „fum și putoare rea”, izgonit fiind cu vorbele: fugi de la mine, du-te la întunericul Iadului, cel gătit diavolului și slujește lui, că lucrurile aceluia ai făcut, iar poruncile mele n-ai păzit”. Înfricoșătoarea poveste n-a trecut de pagilile miscelaneului, dar, și de ar fi trecut, tutunul se află în epoca lui de glorie, când se crede că vindecă orice și când ispitește pe oricine. Azi, toată lumea vrea să renunțe la „iarba dracului”. Numai că, vorba lui Bernard Shaw: „cel mai ușor lucru e să te lași de fumat, eu m-am lăsat de mii de ori”! (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
