În 1805, marele vornic Grigore Brâncoveanu cere voie să plece „înăuntru la băi, spre a se căuta la patima întru care se află”. Îl are alături pe doctorul Constantin Caracaș. Cererile se înmulțesc de la an la an: Matei Crețulescu, bolnav de oftică, se îngrijește la Viena, Barbu Văcărescu își duce soția, cam zaifă, la băile din Țara Nemțească, tot acolo vor să se îngrijească Iordache Slătineanu și slugerul Fotache Știrbei, suferind și el, și cocoana lui de „boală hronică”. Stațiunile pe care le frecventează sunt cele în care se adună elitele Europei: Baden-Baden, Carlsbad, Marienbad etc.
Interesul pentru o nouă soluție medicală îi determină pe mulți dintre medici să cerceteze calitatea apelor românești. O face mai întâi doctorul Constantin Caracaș, care constată că „munții Valahiei au multe ape minerale, sulfuroase, feruginoase, alcaline și alte metale”. Spițerul Daniel Scavinschi descrie băile de la Borsec, vizitate de hatmanul Constantin Paladi, în august 1828; un doctor Zota vorbește despre apele minerale de la Slănic, Șarul, Dorna, Borca, Hanganu. Chiar și Manolache Drăghici menționează „apa minerală de la Strunga”, preluând informația de la doctorul Zota ce ar fi „cercat-o”.
Doctorul Ștefan Episcupescu străbate munții și dealurile pentru a descoperi calitățile terapeutice ale apelor românești și află 53 de izvoare de ape utile în tratarea diferitelor boli. Meticulos, doctorul prezintă calitățile apelor din fiecare izvor și, „iconom”, arată metodele prin care aceste ape ar putea fi captate și întrebuințate. În același scop, doctorul Anastasie Fătu întreprinde și el o călătorie prin Moldova, care e urmată de lucrarea „Descrierea și întrebuințarea apei simple și a apelor minerale din Moldova (Iași, 1851).
Lucrările acestor medici sunt o pledoarie clară pentru exploatarea apelor minerale în folosul tuturor, dar nici guvernul, nici boierii nu prea se arată interesați de proiecte de acest fel care ar putea constitui o afacere. „Indolența guvernului și teama nejustificată a locuitorilor, că vor fi supărați de către cei care ar veni să-și caute sănătatea la aceste ape, împiedică folosirea lor”, constată doctorul Caracaș.
Boierii preferă să plece prin străinătățuri, „cu cheltuieli mai mari”, decât să se îngrijească de cele aflate chiar pe moșiile lor. Plecările la Baden-Baden, la Mehadia, la Paris sau la Viena nu mai pot fi oprite. Nu mai este vorba doar de tratarea unor boli, ci de o modă în care se lasă antrenați toți cei care au ceva parale. Nu mai este vorba de o necesitate medicală, ci de o cerință socială: nu te poți număra printre cei mai de vază membri ai societății, dacă nu pleci vară de vară la „feredei”, ca să-ți îngrijești sănătatea sau doar ca să petreci. (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
