Pentru copii este o adevărată desfătare. În fiecare vară merg la scăldat.Teodor Vârnav povestește cu câtă bucurie merg copiii la scăldat, călcând poruncile adulților, care nu întârzie să-i pedepsească: „odată, Ciurea, după ce au auzit că m-am scăldat într-un iaz, și era să mă înec, din pricină că nu știam a înota, m-au bătut cu biciul și m-au legat cu un lănțug de picior la stâlpul cerdacului”.
Fiindcă și alții se aventurează în aceste ape, uneori tulburi și repezi, fără să știe să înoate, pitacele domnești interzic scăldătoarea în apele publice: „dumneata vel spătar i dumneata vel aga, primind dumneavoastră pitacul domniei mele, să aveți a da de știre la obște, că de azi înainte, nimeni, ori din bărbați, ori din copii, ori din fete, ori din femei să nu cuteze a se scălda în apa Dâmboviței, că se va pedepsi. Dându-se și osebită poruncă zapciilor dumneavoastră, ca să ieie aminte. Și pe care va prinde după aceasta, scăldându-se în urmă, să aducă la dumneavoastră ca să se certe cu bătaie” (1784, mai 20).
La rândul său, în „Poliția sanitară”, doctorul Anastasie Fătu cere amendarea celor care se aruncă în apele învolburate ale râurilor, unde nu trebuie și când nu trebuie, cu sume care merg de la 20 până la 200 de lei.
Pe malul apelor, copiii se îmbrâncesc, se amuză, se încaieră. Uneori, joaca sfârșește prost. Pe 11 iunie 1801, câțiva copii din mahalaua Apostol se întâlnesc pe malul Dâmboviței, se hârjonesc, se îmbrâncesc și se aruncă unul pe altul în apă. Ioniță, mai mare și mai neastâmpărat, îl prinde pe Dinu și-i „dă brânci în apele cele mai adânci”.
Peste câteva zile se întâlnesc „pre drum în mahalaua Sfânta Vineri”. Ațâțați de ceilalți copii, Ioniță și Dinu se iau la bătaie, trântindu-se și păruindu-se. Ioniță smulge cuțitul de la brâul rivalului și, după ce lovește de mai multe ori, îl aruncă și fuge. Un gest necugetat, de copil fără minte, care-l va costa scump.(Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
