Rochiile elegante și scumpe, bijuteriile prețioase și pretențioase, botinele rezistente și fine decorează corpurile ce se vor arătate. Așa că e nevoie la o vizită la Madame Neli Lenfant, care își face reclamă în Vestitorul Românesc, în 1843, și care are prăvălie pe Podul Caliței, unde vinde rochii de bal, mantale, eșarpe, șaluri de fantezie, rufărie fină și bonduri, horbote și pene; toate „frumoase” și capabile să satisfacă gusturile celor mai năzuroase cucoane. Dacă unele dintre ele nu se vor arăta mulțumite de ceea ce vor găsi în prăvălie, Madame Neli „să făgăduiește ca într-un curs de 24 de ceasuri poate să facă gata un rând de haine de cele mai elegante”.
Bărbații trec pe la Monsieur Frank, la Curtea Veche, care le promite cele mai elegante și mai ieftine noutăți în materie de haine bărbătești, venite tocmai de la Paris: „surtuce, fracuri, paleto, rococo, cotrigton, tolocfato, egințian, pantaloni și jiletci de felurimi de stofe”. Dacă balul e mascat, se urcă pe podul Mogoșoaiei, la Varamberg, care are marfă specială pentru o asemenea manifestare: „domino de mătase în toate fețe, costume naționale, caracteristice și de fantazie”, „măsci” fel de fel; în plus, se oferă ca în douăsprezece ceasuri să „prefacă” orice coscutm la un preț „cuviincios”. „Costumul” e gata, trăsura e pregătită, balul poate să înceapă.
La italianul Girolamo Cardini, zis Momulo, se țineau cele mai „bune” baluri prin anii 1840. „Abonații” sunt mulți și entuziaști, astfel că Momulo pune în lucrare baluri ori de câte ori i se cere. Și apoi „plătește” un oarecare să dea la gazetă pentru a stârni dorințe și invidii. „Balurile masche ce s-au dat la domnul Momulo la 28 ghenarie, la întâiu și la 4 februarie curgător au fost foarte desfătătoare. O adunare numeroasă și aleasă, niște toalete elegante și cu atât mai plăcute, cu cât era mai simple. O mulțime de măști foarte frumoase, arcușul cel plin de măiestrie al domnului Vist, directorul orghestrii, în sfârșit mulțumirea și bucuria ce se vedea zugrăvită pe chipul tuturor, înfățișa o priveliște încântătoare”, scrie Vestitorul Românesc în 1843.
Strălucire, risipă, lux, opulență, toate în slujba trupurilor ce vor să se simtă bine, lăsându-se în voia pașilor de dans. De cum pică primii fulgi de nea, cluburile, conacele, palatele se deschid și se decorează, oferindu-se tuturor celor care au bani de cheltuit. Frivolitatea și mai ales ruina multora atrag atenția puterii, care încearcă să tempereze entuziasmul cu care se scurg averile pe pălării și pene, pe măști și botine.
Când, la 6 decembrie 1843, palatul domnesc organizează un bal în cinstea marelui împărat Nicolae, prilejul este folosit pentru a oferi privitorilor „simplitatea”, iar retorica gazetei „lucrează” spre a convinge că, uite, se poate și așa. Strălucitul bal a fost cu atât mai frumos, cu cât „damele cele mari erau împodobite cu toalete cu adevărat elegante, dar pline de o simplitate nobilă”, potrivit Vestitorului Românesc. Cronica se construiește într-o „pildă” pentru celelalte clase sociale care risipesc „mai presus de venitul fiecăruia”.
În zadar se străduiește gazetarul să convingă „dănțuitorii” că virtutea nu constă în etalarea unui lux dobândit pe datorie, ci în „caracter, destoinicie și purtare”, că cinstea obștii se află în „îmbrăcămintea simplă” și că „cei sănătoși la minte” prețuiesc doar cumpătarea în toate. Dar oare cine mai poate fi „întreg la minte” când lumânările se aprind, domnul Vist dă tonul unui vals, iar o tânără „măscuță”, cu umerii goi, te poftește la dans...(Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
