De multe ori, plecarea bărbaţilor la muncă poate constitui un bun prilej de abandon conjugal şi o reală tentaţie de căutare a unui nou mariaj. Cum abandonul conjugal nu se produce în urma unui divorţ, automat apar cazurile de bigamie. Cu toate că ştiu că vor fi pedepsiţi pentru această „infracţiune”, cei mai mulţi nu rezistă tentaţiei de a avea o nouă aventură maritală. Însă şi „braţul lung al legii” acţionează pe măsură....
La 15 ianuarie 1777, mitropolitul Grigore îi impune lui Drăgan să se întoarcă la prima lui soţie, Ilinca din Craiova, respectând astfel dorinţa acesteia. Cea de-a doua soţie din satul Nămăieşti, judeţul Muscel, va primi doar ajutor material pentru creşterea copilului rezultat din căsătoria lor ilegitimă. Drăgan încearcă să se apere, să protesteze, să refuze hotărârea luată, dar nimeni nu-l ascultă. Se consideră că nu există „vreo vină de care să să poată despărţi de la biserică” de către prima lui soţie.
Soborul îşi justifică toleranţa în judecarea unor astfel de cazuri prin necesitatea stabilirii păcii în sânul familiei, deşi recunoaşte că bigamul „este vinovat de pedeapsă pentru fapta ce au făcut”; i se acordă iertarea numai „să trăiască bine cu soţia lui”. Aplicarea Pravilei ar amplifica inutil neînţelegerile dintre soţi, iar de confiscat nu prea este ce, căci toţi cei implicaţi în astfel de pricini sunt săraci lipiţi.
Special este cazul Radei din Bucov, judeţul Saac. La 1784, tatăl o mărită după Andrei din satul Glina, judeţul Ilfov. După doi ani de căsătorie se descoperă că, de fapt, numitul ginere mai are încă o soţie de care nu se despărţise. Măsura luată de mitropolit pare halucinantă la prima vedere: întemniţarea Radei la închisoarea protopopului, pe când soţul, care este lăsat liber, trebuie doar să se reîntoarcă la prima soţie.
Or, adevăraţii vinovaţi sunt cei trei bărbaţi implicaţi în acest mariaj: mai întâi Andrei care a minţit, a ascuns existenţa primei sale soţii, a încălcat legea, a înşelat buna-credinţă a unui tată, al doilea vinovat este tatăl care a aranjat căsătoria fără să facă cercetarea necesară prin vecini şi cunoscuţi asupra stării civile a viitorului ginere.
De asemenea, preotul care a oficiat căsătoria este la fel de vinovat, căci avea obligaţia să efectueze propria anchetă cu privire la starea civilă a celor doi candidaţi sau să ceară răvaş de cununie. Bărbaţii nu păţesc însă absolut nimic, iar Rada devine victima acestui scandal pentru că este considerată obiectul dezordinii.
Din acest motiv este îndepărtată din comunitate în speranţa restabilirii păcii sociale. Intervenţia tatălui nu-i va schimba cu nimic situaţia, ea capătă libertatea, dar casa părintească se transformă în temniţă, cu tatăl gardian. Acesta este preţul eliberării cerut de mitropolit tatălui care are misiunea de a veghea şi supraveghea pentru ca cei doi să nu se întâlnească şi să fugă împreună, reaprinzând astfel conflictul. (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)
