Descrierea unui participant: „Într-o zi de 1 Mai, câțiva tineri se decid a se întruni la via unuia dintre ei spre a face o veselie cu masă mare, cu băutură multă și cu lăutari. Invitat fiind, mă dusei și eu la acea vie, situată pe o foarte frumoasă coastă lângă șoseaua ce duce la Răpedea. La umbra unui nuc centenar se întinsese o masă de douăzeci persoane. Vesela societate se adunase dispusă a gusta toate plăcerile la care era invitată. Între convivi erau cinci-șase inși cu femeile lor, toate tinere și frumoase, numai bine să te joci cu ele”.
Între vii și livezi, în aerul de primăvară, tinerii slujbași se descoperă liberi de orice constrângere: „petrecurăm mai toată ziua în veselie; danțarăm pe iarbă verde, ne chefuirăm, mai făcurăm un prânz pe la 4 ore, apoi în deseară, pe răcoare, ne urcarăm în trăsuri, spre a intra în oraș”. Companie le ținu taraful lui Angheluță, unul dintre cele mai apreciate în epocă, și Anca, o cântăreață pomenită deseori în acea vreme.
Lăutarii știu să-și poarte clienții prin toate stările sufletești: înduioșare, lacrimi, suspine, dor, excitare, pasiune: „s-a cântat un cântec de inimă, iar vocea cântăreței ne-a făcut pe toți, tineri și bătrâni, băarbați și femei, să vărsăm două șiruri de lacrimi”. Nimic din noua sociabilitate urbană nu se compară cu aceste „șiruri de lacrimi” smulse din viorile lăutarilor țigani. De aceea, până târziu, ei sunt nelipsiți de la toate petrecerile marilor boieri, eclipsând prn senzualitatea muzicii lor orice muzică a Europei civilizate.
Ca ei, și alți orășeni sărbătoresc venirea primăverii, Înălțarea sau Rusaliile, la iarbă verde. Cu coșul plin de merinde, în birje sau trăsuri închiriate, părăsesc orașul dis-de-dimineață îndreptându-se către vii, către vreun colnic sau către umbra pădurilor. Spre seară intră în oraș cu alaiul de lăutari, cântând, chefuind, bucurându-se de plăcerile efemere ale vieții. Culesul viilor este un alt prilej de perelinaj și preumblare pe la vii și prin vii. Strugurii, nucile, prunele sunt apreciate pentru savoarea lor.
Mai e și mustul, care trebuie gustat la fața locului, pe la ora la care fierbințeala dogoritoare a soarelui s-a mai domolit. Septembrie aduce răcoare, culori felurite și licoarea parfumată care îmbie la petreceri. Prin vii și la vii, petrec toți marii proprietari de podgorii, transformând culesul într-o petrecere cu folos. Și apoi, printre joarde și frunze dese de vie , cine știe câte giugiuleli și amoruri gustate „pe furate” nu se pot întâmpla și savura? Să tot zici: hai, lelițo-n deal la vie , să bem vin de razachie, să ne iubim la chindie, nimenea să nu ne știe!” (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
